Trecut de coșmar pentru eroul Austriei la Mondial » A suferit aceeași gravă accidentare de trei ori

Trecut de coșmar pentru eroul Austriei la Mondial, Sasa Kalajdzic // foto: X
Trecut de coșmar pentru eroul Austriei la Mondial, Sasa Kalajdzic // foto: X

Articol de - Publicat duminica, 28 iunie 2026 10:27 / Actualizat duminica, 28 iunie 2026 10:42

Naționala Austriei a evitat o eliminare dramatică de la Campionatul Mondial, după ce a reușit să egaleze Algeria, scor 3-3, în minutul 90+6 în ultimul meci din faza grupelor. Golul care a schimbat soarta partidei a fost marcat de Sasa Kalajdzic (28 de ani), atacantul care a intrat de pe banca de rezerve în minutul 90+5 și a devenit eroul naționalei austriece.

  • În minutul 90+6, la scorul de 3-2 pentru Algeria, Austria era eliminată din competiție. S-a salvat dramatic, după golul marcat de Kalajdzic, și a avansat în 16-imile de finală de la Mondial;

  • Pentru un loc în optimi, Austria, fosta adversară a României din preliminarii, va evolua împotriva Spaniei, pe 2 iulie, de la ora 22:00

Pentru Kalajdzic, reușita nu a fost doar un gol cât o calificare, ci momentul confirmării unei reveniri care părea aproape imposibilă. După fluierul final, atacantul de 2 metri era încă surprins de ceea ce se întâmplase, având în vedere cât de complicat și dur a fost trecutul pentru el. După ani marcați de accidentări și perioade lungi de absență, a ajuns să decidă un meci de Cupă Mondială.

„Nici măcar nu știu ce s-a întâmplat, cum am înscris. Am rămas înlemniți când algerienii au făcut 3-2, dar, din fericire, am reușit să revenim. E aproape ca un basm, ca o călătorie, care sper să continue mult timp. Mă bucur că am putut contribui”, a transmis acesta la doar câteva minute după golul care a trimis-o pe Austria în 16-imi de finală.

Povestea lui Kalajdzic, eroul Austriei lovit de mari probleme medicale

Cariera lui Kalajdzic a cunoscut o ascensiune rapidă înainte de seria de probleme medicale. Atacantul de origine sârbă a atras atenția în Bundesliga, unde evoluțiile sale pentru Stuttgart l-au transformat într-unul dintre cei mai interesanți atacanți ai campionatului german.

În 2022, Wolverhampton a plătit 18 milioane de euro pentru transferul său, considerându-l o investiție importantă pentru viitor pe golgheterul lui Stuttgart. Debutul în Premier League a fost însă unul de coșmar.

După doar o repriză jucată pentru Wolves, Kalajdzic a suferit o ruptură de ligament încrucișat anterior și a ratat restul sezonului. Accidentarea nu era o premieră pentru el.

În 2019, pe vremea când juca la Stuttgart, trecuse prin aceeași problemă, iar înainte de perioada petrecută în Bundesliga avusese o altă accidentare serioasă la Admira Wacker, unde suferise o fractură la metatarsian.

De trei ori și-a rupt ligamentul încrucișat

Revenirea pe teren nu a însemnat finalul problemelor. După 13 apariții pentru Wolverhampton, majoritatea din postura de rezervă, a fost împrumutat la Eintracht Frankfurt. Acolo, după doar șase meciuri, genunchiul a cedat din nou. A fost a treia ruptură de ligament încrucișat din carieră.

În total, accidentările l-au ținut departe de fotbal nu mai puțin de 1.055 de zile, o perioadă în care cariera lui a fost blocată complet, la fel și orice speranță de a progresa.

Eroul Austriei la Mondial nu a renunțat însă. A revenit în fotbalul austriac, la LASK, unde a încercat să își reconstruiască forma și încrederea dinainte de accidentări. Iar ultimul sezon a fost solid: 29 de meciuri, șapte goluri și 11 pase decisive, contribuind la succesul echipei din Linz, care a cucerit trofee importante.

Forma arătată la echipa de club i-a adus convocarea în lotul Austriei pentru Campionatul Mondial, iar selecționerul Ralf Rangnick a decis să îi acorde din nou încredere, încredere care i-a fost răsplătită în cel mai important moment, când naționala pe care o conduce era la doar câteva secunde distanță de eliminare.

Citește și:
A fost spaima ringului, l-a refuzat pe Tyson și 10.000.000 de dolari, iar acum a fost surprins printre gunoaie: „Caut ceva de mâncare!”
Box
A fost spaima ringului, l-a refuzat pe Tyson și 10.000.000 de dolari, iar acum a fost surprins printre gunoaie: „Caut ceva de mâncare!”
Iată primele imagini! Gigant instalat în baza de 6 milioane de euro de la Ștefănești: „Dan Șucu a vrut să fie ceva special”
Superliga
Iată primele imagini! Gigant instalat în baza de 6 milioane de euro de la Ștefănești: „Dan Șucu a vrut să fie ceva special”
Cauza morții subite a lui Daniel Oprea, nutriționistul lotului național și prezentator la TVR » Înmormântat în ziua în care ar fi împlinit 53 de ani
Altele
Cauza morții subite a lui Daniel Oprea, nutriționistul lotului național și prezentator la TVR » Înmormântat în ziua în care ar fi împlinit 53 de ani
Sydney Sweeney a revenit într-o nouă reclamă controversată, doar în chiloți: „Bărbați în toată firea pariază pe culoarea lenjeriei mele intime”
Campionate
Sydney Sweeney a revenit într-o nouă reclamă controversată, doar în chiloți: „Bărbați în toată firea pariază pe culoarea lenjeriei mele intime”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Gabi Tamaș a numit „cel mai mare șprițar” cu care a fost coleg + Țara cu cele mai mari beții: „Vodcă, coniac, whisky. Ne-am făcut pilaf!”

Nuno Campos le-a explicat succesul său maghiarilor: „Nu se așteptau” » Cum vede Bucureștiul comparativ cu Budapesta: „Există aici un loc minunat”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează