Imediat după terminarea grupelor, supercomputerul a calculat: ce echipă va câștiga Campionatul Mondial

Trofeul Cupei Mondiale/ foto: Getty Images
Trofeul Cupei Mondiale/ foto: Getty Images

Articol de - Publicat duminica, 28 iunie 2026 16:08 / Actualizat duminica, 28 iunie 2026 19:38

Înainte de startul fazelor eliminatorii ale Campionatului Mondial din Statele Unite ale Americii, Canada și Mexic, supercomputerul Opta a făcut noi predicții privind echipele care au cele mai mare șanse să ridice trofeul pe 19 iulie. Argentina beneficiază de un culoar favorabil, iar șansele lui Messi la trofeu au crescut spectaculos.

Conform acestei analize statistice publicate de tntsports.co.uk, Franța, campioană în 2018 și finalistă în 2022, este considerată principala favorită la câștigarea trofeului.

Franța, favorită la câștigarea Campionatului Mondial

Înainte de turneu, supercomputerul o considera pe Spania marea favorită la câștigarea titlului mondial. Cu toate acestea, evoluțiile oscilante ale elevilor lui Luis de la Fuente duc echipa pe locul al treilea în topul predicțiilor, cu 13,4% șanse de a cuceri al doilea titlu mondial din istorie.

Cotați cu șansa a doua înainte de startul gupelor „Cocoșii Galici” ai lui Didier Deschamps sunt acum marii favoriți să ajungă în a treia finală consecutivă a Campionatului Mondial, chiar să cucerească trofeul, cu 18,6% șanse.

Cea mai mare creștere a șanselor, de departe, o are Argentina, care inițial era clasată pe locul patru în predicții, cu o șansă de 10,4%. Prestațiile formidabile ale lui Lionel Messi i-a propulsat pe argentinieni în clasamentul supercomputerului, iar acum se află pe locul doi, după Franța, cu o șansă de 16,26% de a ridica trofeul.

Anglia se afla pe locul trei în predicția inițială, cu o șansă de 11,2% de a câștiga primul Campionat Mondial din 1966, dar această șansă a scăzut după primele trei meciuri, echipa lui Thomas Tuchel având acum o șansă de 9,6% de a deveni campioană.

Favorite la câștigarea Campionatului Mondial înainte de grupe

Favorite la câștigarea Campionatului Mondial înainte de fazele eliminatorii

1

Spania (16,1%)

Franța (18,6%)

2

Franța (13%)

Argentina (16,2%)

3

Anglia (11,2%)

Spania (13,4%)

4

Argentina (10,4%)

Anglia (9,6%)

5

Portugalia (7%)

Brazilia (6,4%)

În predicțiile actualizate ale supercomputerului există și alte naționale care speră să producă surpriza la Mondial, Brazilia (6,4%), Olanda (5,1%), Portugalia (4,7%) și Germania (4,3%) având șanse mai mici de succes.

Tabloul complet al șaisprezecimilor de finală de la Campionatul Mondial

  • 28 iunie, ora 22:00 » Africa de Sud - Canada

  • 29 iunie, ora 20:00 » Brazilia - Japonia

  • 29 iunie, ora 23:30 » Germania - Paraguay

  • 30 iunie, ora 04:00 » Olanda - Maroc

  • 30 iunie, ora 20:00 » Coasta de Fildeș - Norvegia

  • 1 iulie, ora 00:00 » Franța - Suedia

  • 1 iulie, ora 04:00 » Mexic - Ecuador

  • 1 iulie, ora 19:00 » Anglia - Congo

  • 1 iulie, ora 23:00 » Belgia - Senegal

  • 2 iulie, ora 03:00 » SUA - Bosnia și Herțegovina

  • 2 iulie, ora 22:00 » Spania - Austria

  • 3 iulie, ora 02:00 » Portugalia - Croația

  • 3 iulie, ora 06:00 » Elveția - Algeria

  • 3 iulie, ora 21:00 » Australia - Egipt

  • 4 iulie, ora 01:00 » Argentina - Capul Verde

  • 4 iulie, ora 04:30 » Columbia - Ghana

Citește și:
Extrem de furios, Mihai Stoica a demolat 6 „tricolori”: „Nu știu cum se poate uita în ochii coechipierilor” + „Acum joacă doar din mâini”
Nationala
Extrem de furios, Mihai Stoica a demolat 6 „tricolori”: „Nu știu cum se poate uita în ochii coechipierilor” + „Acum joacă doar din mâini”
Gică Hagi și-a turnat cenușă în cap după eșecul cu Bosnia: „Usturător! Îmi asum tot, eu sunt principalul vinovat”
Nationala
Gică Hagi și-a turnat cenușă în cap după eșecul cu Bosnia: „Usturător! Îmi asum tot, eu sunt principalul vinovat”
Așa națională, așa note la România - Bosnia: „Au urlat neputința și haosul în tricolori” » Doar 3 titulari au trecut clasa: Hagi a luat 3!
Nationala
Așa națională, așa note la România - Bosnia: „Au urlat neputința și haosul în tricolori” » Doar 3 titulari au trecut clasa: Hagi a luat 3!
Apariție tulburătoare a soției lui Jurgen Klopp » Ulla are (doar) 52 de ani
Campionate
Apariție tulburătoare a soției lui Jurgen Klopp » Ulla are (doar) 52 de ani
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Fostul mare fotbalist spune de ce refuză căsătoria cu iubita mai tânără cu 38 de ani: „Ajung cinci!”

Începe demolarea! » Prim pas bifat pentru viitoarea arenă de 54 de milioane de euro


Comentarii (21)
utilizator șters
utilizator șters  •  29 Iunie 2026, 08:10
Postat de proprietarypoet pe 28 Iunie 2026, 19:19

Total de acord. Franta va avea meci mult mai greu deat isi imagineaza cineva in fata unei echipe cu 2 atacanti centrali. Si ce atacanti.

Suedia chiar e una din cele mai slabe echipe europene de la aceasta cupa mondiala. Olanda a dat de pamant cu ei, in rest a jucat cu Tunisia (care a aratat net inferior unor echipe ca Iran, Panama sau Haiti) si a prins un meci cu Japonia unde n-a vrut nimeni sa-si complice situatia. Nu cred ca scapa nebatuta rau de francezi.

utilizator șters
utilizator șters  •  29 Iunie 2026, 08:08
Postat de Draconian pe 28 Iunie 2026, 20:57

clar Franta, indiscutabil echipa care joaca, ataca pîna plezneste apararea adversa, o face franjuri.. ca sa bati Franta tre sa faci anti-joc, sa te zbati acolo sa speri ca ajungi în prelungiri macar sau la penaltiuri .. trebuie sacrificiu sa-i bati, spirit de luptatori, si sa fii dur sa le dai la gioale, sa-i intimidezi... altfel Franta te rupe, te jupoaie de viu..

Ne uitam de atata timp la fotbal, stim ca lucrurile nu stau chiar asa. Da, ai nevoie de antijoc contra Frantei, au jucatori foarte rapizi in fata, carora le plac spatiile libere. Si crezi ca nu vor face adversarele antijoc? Deocamdata Franta a cam aratat cel mai bine, dar sa luam in calcul adversarii: Senegal, care nu s-a prezentat cu Franta sa se baricadeze. Norvegia, cu echipa a doua, dar la fel, chiar a vrut sa joace fotbal. Si Irak, de departe cea mai slaba dintre ele. Ce am observat insa la Irak, cea mai slaba dintre ele: a fost echipa care partial a tinut-o in sah pe Franta. Franta n-a stralucit cu Irak, care s-a baricadat. Si e clar ca nu e cea mai capabila echipa care sa faca asta. Toate echipele europene par sa aiba probleme cand adversarul refuza jocul. Isi arata superioritatea individuala cand se iese la joc, dar cand adversarul il refuza, apar serioase probleme. Cu siguranta Franta e capabila sa bata pe oricine, dar eu personal nu cred ca exista vreo favorita certa.

Draconian
Draconian  •  28 Iunie 2026, 20:59
Postat de utilizator șters pe 28 Iunie 2026, 18:59

Messi e fenomenal, parcă mai bun astăzi decât în tinerețe. Problema e ca echipa pare să depindă de el ceea ce eu consider un minus considerabil. Cred ca Franța are cele mai bune șanse, au acel trio (Dembélé, Mbappé și Doué) căruia e greu să îi faci față.

de acord Catalynne , ca de obicei la nivelu Nationalelor sînt de acord cu analiza ta.

Vezi toate comentariile (21)
Comentează