SPORTURI  »  TENIS  »  ATP

Stefanos Tsitsipas și-a concediat din nou tatăl: „Are multe de oferit altora, dar mie mi-a dat deja tot ce putea”

Stefanos și Apostolos Tsitsipas/Foto: Getty Images
Stefanos și Apostolos Tsitsipas/Foto: Getty Images

Articol de - Publicat luni, 29 iunie 2026, 10:00 / Actualizat luni, 29 iunie 2026 10:13

Stefanos Tsitsipas (27 de ani, 87 ATP) a anunțat că a încheiat din nou colaborarea cu Apostolos, tatăl său, iar de această dată decizia pare a fi definitivă. Tenismenul grec va fi ajutat de Thomas Perrin, membru al echipei academiei lui Patrick Mouratoglou

Stefanos Tsitsipas se pregătește de duelul cu Hugo Gaston (25 de ani, 118 ATP), din primul tur de la Wimbledon. Însă, până atunci, jucătorul de 27 de ani a luat o decizie importantă: despărțirea de Apostolos, tatăl său, care a reînceput să îl antreneze în luna august a anului 2025.

Stefanos Tsitsipas: „Mi se pare mai greu să mențin o relație stabilă cu tatăl meu în contextul profesional”

Stefanos a mai avut o perioadă în care a renunțat la serviciile tatălui său, dar de această dată despărțirea pare a fi definitivă.

Îi va lua ceva timp să accepte, la fel ca ultima dată când ne-am despărțit. Atunci am lăsat o mică fereastră deschisă. Acum cred că are multe de oferit altora, dar mie mi-a dat deja tot ce putea”, a spus numărul 87 mondial, citat de claytenis.com,

„Cu cât înaintez în vârstă, cu atât mi se pare mai greu să mențin o relație stabilă cu tatăl meu în contextul profesional. Simt că am ajuns într-un punct în care caut ceva complet diferit. Puteam simți asta în energia de zi cu zi a colaborării noastre”, a adăugat el.

Dublul finalist de Grand Slam a explicat motivele pentru care a luat această decizie, dezvăluind că intrase într-o zonă de confort.

În ultima perioadă, am simțit că prezența tatălui meu îmi oferea un sentiment de confort, însă aceasta nu era soluția de care aveam nevoie pentru a face următorii pași și a realiza ceva diferit în cariera mea. Desigur, îl iubesc foarte mult și îi doresc tot binele, dar acum mă gândesc la mine și la ce este mai bine pentru mine”, a spus Tsitsipas.

Va mai colabora Stefanos cu Apostolos în viitor? „Este dificil, pentru că am petrecut mulți ani împreună în circuit, dar, vorbind acum, cred că nu vom mai lucra împreună. Vreau să încep să iau propriile mele decizii. Am alte lucruri în minte care nu cred că se aliniază cu modul în care am lucrat recent”, a precizat fostul număr 3 mondial.

Nu ar fi ușor pentru niciun părinte să accepte, dar mai ales pentru el. Nu este simplu pentru niciun părinte care a lucrat cu fiul său atâția ani să se oprească brusc”, a concluzionat grecul.

În următoarea perioadă, Stefanos Tsitsipas va fi pregătit de francezul Thomas Perrin, membru al echipei academiei lui Patrick Mouratoglou.

Citește și:
O jurnalistă celebră și-a chemat o prietenă și s-a dezlănțuit în Ibiza: „Am uitat de mare”
Campionate
O jurnalistă celebră și-a chemat o prietenă și s-a dezlănțuit în Ibiza: „Am uitat de mare”
Oliver Hintsa, noul vârf al lui Dinamo, are o legătură specială cu un fost star din Premier League: „Vorbim după meciuri”
Superliga
Oliver Hintsa, noul vârf al lui Dinamo, are o legătură specială cu un fost star din Premier League: „Vorbim după meciuri”
Noul model Dacia, în premieră pe străzile din Paris » Trecătorii au fost uimiți: „E mașina viitorului”
Noutati auto
Noul model Dacia, în premieră pe străzile din Paris » Trecătorii au fost uimiți: „E mașina viitorului”
Povestea de viață șocantă a fotbalistului Braziliei: „Munceam la piață, spălam mașini, prietenii mă puneau să fur, să iau droguri”
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Povestea de viață șocantă a fotbalistului Braziliei: „Munceam la piață, spălam mașini, prietenii mă puneau să fur, să iau droguri”
Tensiuni la Nissan: Fugit ca în filmele polițiste, cu ajutorul unor mercenari americani, Carlos Ghosn a fost propus din nou în conducere. „Are aspecte bune și aspecte rele!”
Profit.ro
Tensiuni la Nissan: Fugit ca în filmele polițiste, cu ajutorul unor mercenari americani, Carlos Ghosn a fost propus din nou în conducere. „Are aspecte bune și aspecte rele!”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

„Mă intrigă!” » David Popovici a cucerit aurul la 100 de metri în Trofeul Settecolli, apoi a enunțat marele obiectiv: „Mă gândesc serios”

Gigi Becali s-a sucit la 180°, iar „11”-le FCSB-ului suferă o modificare fundamentală!


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează
Close