Meciurile
zilei

SPECIAL Revoluția tăcută a Africii la CM 2026 » Ascensiune de necrezut, cum au reușit să dea peste cap calculele: „Am arătat lumii întregi”

Congo a fost aproape de o mare surpriză cu Anglia. foto: Imago
Congo a fost aproape de o mare surpriză cu Anglia. foto: Imago

Articol de - Publicat joi, 02 iulie 2026, 16:02 / Actualizat joi, 02 iulie 2026 18:19

Lionel Mpasi, anonimul portar de rezervă al lui Le Havre, putea fi eroul Republicii Democrate Congo, prin paradele sale fenomenale în fața marii favorite Anglia. Goalkeeperul de 31 de ani a demonstrat, dacă mai era nevoie, că echipele africane prezente la Cupa Mondială 2026 nu s-au făcut deloc de râs, ba din contră, justifică locurile acordate de FIFA!

Anglia s-a chinuit în „16-imi” și trebuie să-i mulțumească lui Harry Kane, care a marcat o dublă în 11 minute și i-a salvat pe „Three Lions” de la o eliminare umilitoare. Trupa lui Thomas Tuchel a revenind de la 0-1 contra RD Congo, care a fost aproape de a produce o imensă surpriză, grație intervențiilor nemaipomenite ale portarului Lionel Mpasi.

În conferința de presă de după meci, goalkeeperul „Leoparzilor” a spus că parcursul lui RD Congo a fost „un bun semnal transmis tinerei generații, ai cărei jucători ezită uneori să vină la echipa națională, alegând să se axeze pe un transfer la un club din Europa”.

Desabre: „Ne-a lipsit un pic de experiență în final, dar noi învățăm, continuăm să creștem, ne urmăm cu calm drumul”

Impresia este că egala Portugaliei din primul meci al grupei (1-1) i-a lipsit maturitatea și că naivitatea a făcut ca-n final diferența să fie făcută de Harry Kane în favoarea echipei mai valoroase. Fapt remarcat de selecționerul RD Congo, după eliminarea din „16-imi” la CM 2026.

Revoluția tăcută a Africii la CM 2026 » Ascensiune de necrezut, cum au reușit să dea peste cap calculele: „Am arătat lumii întregi”
Sebastien Desabre, selecționerul DR Congo / Foto: Imago

„Suntem dezamăgiți, pentru că am crezut că putem produce surpriza. Poate că ne-a lipsit un dram de experiență în final, dar așa se scrie istoria fotbalului. Noi învățăm, continuăm să creștem, ne urmăm cu calm drumul.

Ne-am luptat pentru imaginea poporului congolez. Și am propus azi un fotbal bun în fața uneia dintre cele mai valoroase echipe din lume”, a explicat Sebastien Desabre.

Nu este doar un accident, ci un trend remarcat cu tărie la acest turneu final. Africa a avut 10 echipe participante la prima ediție XXL cu 48 de echipe, iar nouă dintre acestea au reușit să treacă de faza grupelor.

Singura excepție a fost Tunisia, care a încheiat parcursul fără punct, cu cea mai slabă apărare (12 goluri primite), la fel ca Irak.

Ce au făcut restul de 9 naționale din Africa la CM 2026

Africa de Sud: locul al 2-lea în grupa A, 4 puncte. Eliminată în „16-imi” de Canada (0-1);
Maroc: locul al 2-lea în grupa D, 4 puncte. Calificată în „optimi”, după lovituri de departajare cu Olanda (1-1, 3-2);
Coasta de Fildeș: locul al 2-lea în grupa F, cu 6 puncte. Eliminată în „16-imi” de Norvegia (1-2);
Egipt: locul al 2-lea în grupa G, cu 5 puncte. Va întâlni Australia în „16-imi”;
Capul Verde: locul al 2-lea în grupa H, cu 3 puncte. Va întâlni Argentina în „16-imi”;
Senegal: locul al 3-lea în grupa I, cu 3 puncte. Eliminată în „16-imi” de Belgia (2-3 după prelungiri);
Algeria: locul al 3-lea în grupa J, cu 4 puncte. Va întâlni Elveția în „16-imi”;
RD Congo: locul al 3-lea în grupa K, cu 4 puncte. Eliminată în „16-imi” de Anglia (1-2);
Ghana: locul al 3-lea în grupa L, cu 4 puncte. Va întâlni Columbia în „16-imi”;

Revoluția tăcută a Africii la CM 2026 » Ascensiune de necrezut, cum au reușit să dea peste cap calculele: „Am arătat lumii întregi”
Bouaddi a impresionat în meciul Brazilia - Maroc (1-1)

Cea mai solidă imagine a etalat-o Maroc, campioana en-titre a Africii (Senegal a contestat titlul la TAS). Numai că trupa lui Mohamed Ouahbi nu mai e demult o revelație. Acum patru ani în Qatar, a câștigat o grupă cu Belgia și vicecampioana mondială Croația. Apoi le-a eliminat pe Spania și Portugalia, cedând greu cu finalista Franța.

Maroc a chinuit Brazilia și a constrâns Olanda să se apere, reușind pe merit să treacă în „optimi”, deși doar după loteria penalty-urilor. I-a scos în vitrina mondială pe adolescentul Bouaddi și pe golgheterul Saibari, pe care a și pus imediat mâna Bayern. Experiența acumulată la cluburi importante din Premier League, La Liga și Ligue 1 și-a spus cuvântul în cazul „Leilor din Atlas”.

Maroc a confirmat semifinala de la CM 2022, iar Senegal și Coasta de Fildeș au plătit pentru naivitățile defensive din final

La rându-le Coasta de Fildeș și Senegal s-au înclinat foarte greu, tot în final, în fața favoritelor europene Norvegia și, respectiv, Belgia. Mai ales la selecționata „Leilor din Teranga” (câștigătoare pe teren a CAN 2026), condusă de Sadio Mane, s-a văzut naivitatea și încrederea în capacitatea de a învinge.

Senegalezii au risipit inexplicabil un avantaj de 2-0, și din cauza gafei de portar, care a semănat izbitor cu ieșirea lui Prunea în fața lui Andersson în „sfertul” cu Suedia la CM 1994, și a unui fault în careu în finalul prelungirilor. Și ivorienii, la care a luat ochii Yan Diomande, extrema aflată la un pas de mutarea la PSG, meritau probabil mai mult.

Revoluția tăcută a Africii la CM 2026 » Ascensiune de necrezut, cum au reușit să dea peste cap calculele: „Am arătat lumii întregi”
Belgia - Senegal în șaisprezecimile Campionatului Mondial // foto: Imago Images

De departe însă cea mai mare surpriză o constituie performanța Capului Verde. Debutantă la un Mondial, mica reprezentativă de pe Continentul Negru a șocat Spania, ținând-o în șah cu un singur fault făcut. Și a confirmat cu alte două remize (2-2 cu Uruguay) și cu Arabia Saudită (0-0).

Cu unul dintre cei doi „ambasadori” ai Superligii la CM 2026, Joao Paulo, și cu Vozinha, portarul care a devenit o vedetă pe Instagram, cu mai mulți fani decât statul african în sine, Capul Verde este neînvinsă, ceea ce numai Maroc și Egipt au mai reușit.

Vozinha a devenit un star pe Instagram și a pus pe hartă Capul Verde, debutanta fiind neînvinsă la acest Mondial!

În acest caz, organizarea și disciplina au făcut diferența, pentru că sunt departe de a fi de prim rang cluburile de unde provin jucătorii care vor juca meciul vieții contra campioanei Argentina.

Ghana a uimit prin felul în care a anihilat Anglia lui Kane, făcând să se vadă mâna lui Queiroz, selecționerul care l-a egalat pe Bora Milutinovic cu 5 Mondiale, la trei naționale, Portugalia și Iran fiind primele cu câte două prezențe.

Revoluția tăcută a Africii la CM 2026 » Ascensiune de necrezut, cum au reușit să dea peste cap calculele: „Am arătat lumii întregi”
Portarul Vozinha n-a putut fi învins cu niciun chip de spanioli / Foto: Imago

La fel de neașteptată a fost calificarea Africii de Sud, care nu arătase mai nimic în primele trei reprize din grupă, dar a reînviat cu un penalty, pentru ca apoi să trimită acasă favorita Coreea de Sud și să piardă eroic în „16-imi” în fața unei dintre gazde, Canada.

Și acolo s-a văzut experiența selecționerului Hugo Broos, pentru că lotul s-a bazat cu precădere pe jucători din campionatul intern.

Citește și:
Fosta rivală a Simonei Halep s-a întors la Wimbledon și și-a schimbat meseria » Viața de lux pe care o trăiește
Tenis
Fosta rivală a Simonei Halep s-a întors la Wimbledon și și-a schimbat meseria » Viața de lux pe care o trăiește
Universitatea Craiova a închis al cincilea transfer al verii! Contract pe trei ani + toate detaliile financiare
Superliga
Universitatea Craiova a închis al cincilea transfer al verii! Contract pe trei ani + toate detaliile financiare
Rapid a anunțat oficial al 4-lea transfer al verii și a pornit furtuna: „Satelit. Luăm toate resturile”
Superliga
Rapid a anunțat oficial al 4-lea transfer al verii și a pornit furtuna: „Satelit. Luăm toate resturile”
Ea este considerată cea mai frumoasă fană de la Campionatul Mondial: „Imaginile s-au viralizat rapid!”
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Ea este considerată cea mai frumoasă fană de la Campionatul Mondial: „Imaginile s-au viralizat rapid!”
FOTO Soluție pentru a preveni inundațiile la metrou, utilizată în marile orașe europene
Profit.ro
FOTO Soluție pentru a preveni inundațiile la metrou, utilizată în marile orașe europene
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Ea este considerată cea mai frumoasă fană de la Campionatul Mondial: „Imaginile s-au viralizat rapid!”

Fosta rivală a Simonei Halep s-a întors la Wimbledon și și-a schimbat meseria » Viața de lux pe care o trăiește


Comentarii (11)
Draconian
Draconian  •  02 Iulie 2026, 20:24
Postat de Marba1948 pe 02 Iulie 2026, 20:05

Toate echipele aficane au 80% (sau mai mult) dintre jucatori nascuti si formati in Europa (Franta, Anglia etc.). Multi dintre ei au jucat la nationalele de juniori europene. Asa ca ei de fapt profita de formarea europeana si apoi, ca sa joace titulari (pentru ca la nationalel Frantei, Angliei etc. n-au loc), fug la tarile unde au un parinte sau un bunic. Asa ca mai usor cu avantul tarilor africane. E o pacaleala.

acest comentariu de nota zece cu felicitari este minunat, un moment al adevarului, ca un reflector pus pe un hot... acesta este ADEVARUL adevarat: echipele actuale "africane" sînt efectiv compuse din IMIGRANTI europeni, nascuti si crescuti în Europa... deci tocmai invers fata de propaganda extremista radicala care afirma contra tuturor dovezilor ca "imigrantii africani au parazitat toate nationalele Europei"... se creeaza astfel deliberat o dezinformare în scopu de a suscita o temere "bai frate vin africanii peste noi si joaca în nationalele Europei, nu mai vedem europeni".. o mare minciuna, de exemplu în Nationala Frantei toti sînt nascuti în Franta, multi parizieni ca si Mbappe.. dar se pune accentu pe originea africana, pe culoarea pielii... multumesc prietene pentru comentariu, ai spus-o drept : europenii au luat cu asalt nationalele africane si nu invers !

Marba1948
Marba1948  •  02 Iulie 2026, 20:05

Toate echipele aficane au 80% (sau mai mult) dintre jucatori nascuti si formati in Europa (Franta, Anglia etc.). Multi dintre ei au jucat la nationalele de juniori europene. Asa ca ei de fapt profita de formarea europeana si apoi, ca sa joace titulari (pentru ca la nationalel Frantei, Angliei etc. n-au loc), fug la tarile unde au un parinte sau un bunic. Asa ca mai usor cu avantul tarilor africane. E o pacaleala.

oase92
oase92  •  02 Iulie 2026, 19:45

În condițiile în care fotbalul fizic, cu tente din ce în ce mai agresive, tolerate, culmea, de noile indicații ale Regulamentelor FIFA, în defavoarea spectacolului fotbalistic, transformat într-o struțocămilă (fotbal plus sporturi de fullcontact) în care intervențiile sunt lăsate la aprecierea arbitrului (dacă el vrea să dea fault, dă, dacă nu vrea, nu dă căci oricum, corectitudinea contactelor fizice sunt la aprecierea lui) echipele africane au ”progresat” dar, nu numai ele. Uitați-vă ce se întâmplă la cornere: lupte libere care nu mai sunt sancționate; portarul nu mai e protejat în careul de 6m și poate fi blocat la intervenție și dacă arbitrul vrea să dea fault dă, dacă nu vrea, nu dă; ținerile, îmbrățișările, împingerile cu ambele mâini sunt ”contacte firești, admise”. Dacă ăsta e spectacol fotbalistic, prefer să văd Turneul celor 6 Națiuni sau Cupa Mondială la rugby. Acolo, totul este perfect reglementat și nu lasă loc interpretărilor.

Vezi toate comentariile (11)
Comentează