SPORTURI  »  HANDBAL  »  CM U20

România, victorie cu Cehia în ultimul meci de la Mondialul U20. Pe ce loc am încheiat competiția

România a încheiat Mondialul U20 de handbal feminin pe locul 11 // foto: Facebook @ Federația Română de Handbal
România a încheiat Mondialul U20 de handbal feminin pe locul 11 // foto: Facebook @ Federația Română de Handbal

Articol de - Publicat vineri, 03 iulie 2026 09:46 / Actualizat vineri, 03 iulie 2026 09:53

Reprezentativa U20 de handbal feminin a României a încheiat pe locul 11 Campionatul Mondial la acest nivel de vârstă, după 37-32 în această dimineață contra Cehiei.

Parcursul României la Campionatul Mondial U20 s-a încheiat în această dimineață, când elevele lui Alin Oprescu au înfruntat Cehia în meciul pentru locurile 11-12.

Tinerele noastre jucătoare au avut nevoie de câteva minute pentru a-și intra în ritm. Odată ce au făcut-o au ajuns să conducă și la 4 goluri pe parcursul reprizei, dar adversarele au echilibrat înainte de intrarea la cabine, diferența la pauză fiind de un singur gol.

În repriza a doua, „tricolorele” au eliminat fluctuațiile din joc, au aruncat precis și au construit astfel un avantaj liniștitor, pe care l-au menținut fără emoții în ultimele 20 de minute ale înfruntării, pentru ca tabela să arate 32-37 la finele jocului.

România, pe locul 11 la Campionatul Mondial U20 după victoria cu Cehia

Victoria face ca România să încheie competiția pe locul 11. Joi dimineața, reprezentativa noastră a ratat șansa de a lupta pentru locul 9, fiind învinsă la limită de Polonia, 24-25, în meciul pentru locurile 9-10.

România a încheiat grupa preliminară pe locul 2, învinsă de Germania dar victorioasă cu Brazilia și Canada, apoi s-a clasat pe 3 în a doua grupă principală, unde a pierdut cu Spania și a câștigat împotriva Coreei de Sud.

Clasarea pe locul 3 în grupa principală a trimis-o la meciurile de clasificare pe locurile 9-12, unde rezultatele au fost cele amintite mai sus.

Contra Cehiei, pentru România au înscris Teodora Damian (15 goluri), Anamaria Șerban (6), Ana-Martina Stan (5), Daria Utan (5), Alexia Niță (3), Sara Trușcă (1), Evelyn Marton (1) și Alexandra Voicu (1).

Astăzi vor avea loc semifinalele competiției, Franța - Germania (ora 11:00) și Danemarca - Spania (13:30).

Toate rezultatele României la această ediție a Mondialului U20:

  • 40-15 versus Canada

  • 30-28 versus Brazilia

  • 31-37 versus Germania

  • 25-32 versus Spania

  • 26-22 versus Coreea de Sud

  • 24-25 versus Polonia

  • 37-32 versus Cehia

Lotul României pentru Campionatul Mondial U20

  • Portari: Ioana Niță (HC Zalău), Anastasia Roșu (Rapid), Beatrice Tunariu (Măgura Cisnădie)
  • Extreme stânga: Alexia Niță (HC Zalău), Daria Mihăilă (Dunărea Brăila)
  • Extreme dreapta: Gabriela Tulea (Rapid), Sara Trușcă (SCM Rm. Vâlcea)
  • Linia de 9 metri: Enryka Bodijar (SCM Craiova), Mioara Ciubotaru, Bianca Vintilă (HC Zalău), Teodora Damian (Minaur Baia Mare), Evelyn Marton (Sepsi Sf. Gheorghe), Anamaria Șerban (Corona Brașov), Martina Stan (Gloria Bistrița), Alexandra Voicu (CSM București), Riana Rusu (CNOPT Bistrița)
  • Pivoți: Daria Utan (Gloria Bistrița), Ioana Hrenaru (CSM Iași)
Citește și:
Hagi i-a prezentat scuze „tricolorului” și a confirmat două mutări: „Titulari în Polonia. Am venit să construiesc o mentalitate, nu o echipă”
Nationala
Hagi i-a prezentat scuze „tricolorului” și a confirmat două mutări: „Titulari în Polonia. Am venit să construiesc o mentalitate, nu o echipă”
La 40 de ani, celebra prezentatoare TV a știrilor sportive din România a rămas însărcinată pentru prima oară: „Ești superbă!”
Stiri extrasport
La 40 de ani, celebra prezentatoare TV a știrilor sportive din România a rămas însărcinată pentru prima oară: „Ești superbă!”
Fostul oficial FRF care nu dormea niciodată s-a stins chiar de ziua lui » Suferea de o afecțiune rară, care l-a ținut treaz timp de 60 de ani
Superliga
Fostul oficial FRF care nu dormea niciodată s-a stins chiar de ziua lui » Suferea de o afecțiune rară, care l-a ținut treaz timp de 60 de ani
La 4 luni de când Simona Halep devenea imaginea oficială a companiei, societatea a intrat în insolvență: „Aleg branduri care cresc frumos”
Tenis
La 4 luni de când Simona Halep devenea imaginea oficială a companiei, societatea a intrat în insolvență: „Aleg branduri care cresc frumos”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Pan Zhanle, dezvăluire despre David Popovici: „L-am întrebat dacă îmi poate doborî recordul mondial. Știți ce mi-a răspuns?”

Șoc în Bulgaria: patronul clubului din prima ligă a fost împușcat mortal » Momentul surprins de camere


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează