SPORTURI  »  TENIS  »  WIMBLEDON

Amanda Anisimova a plâns în conferința de presă de la Wimbledon: „Am impresia că joc la nivelul unui turneu ITF”

Amnda Anisimova  în timpul partidei cu Madison Keys FOTO Imago Images
Amnda Anisimova în timpul partidei cu Madison Keys FOTO Imago Images

Articol de - Publicat sambata, 04 iulie 2026 21:41 / Actualizat sambata, 04 iulie 2026 21:50

Amanda Anisimova (24 de ani, 6 WTA), finalistă în 2025 la Wimbledon, a fost învinsă în turul al treilea de Madison Keys (31 de ani, 22 WTA) cu 3-6, 6-2, 6-3. A fost nemulțumită de jocul său, iar la conferința de presă a izbucnit în plâns.

Amanda Anisimova și Iga Swiatek, finalistele din 2025 de la Wimbledon, au pierdut sâmbătă în turul al treilea. Campioana en-titre a fost învinsă de Alexandra Eala, în timp ce învinsa din 2025 a pierdut în fața lui Madison Keys cu 3-6, 6-2, 6-3.

„A fost un meci foarte greu pentru mine. Cred că Madi a jucat mai bine în seturile doi și trei. Sincer, nu prea mai știu ce aș putea spune. Au fost câteva luni foarte dificile în care încerc să-mi regăsesc jocul, iar forehandul mi-a creat foarte multe probleme în ultima perioadă”, a spus cea care în 2025 a jucat și penultimul act la US Open. Anisimova a fost învinsă anul trecut în finala de la Wimbledon de Iga Swiatek cu 6-0, 6-0.

Americanca a adăugat: „Încă încerc să înțeleg ce nu merge și cum pot rezolva situația. Nu este deloc ușor să intri pe teren și să simți că nivelul tău este atât de scăzut. Mai am multe lucruri de clarificat și de rezolvat”.

Amanda Anisimova a fost întrebată cum face să treacă peste înfrângerile dureroase. „În mod normal, astfel de momente mă motivează și le privesc ca pe o nouă oportunitate. Dar după ultimele luni îmi este foarte greu să găsesc partea pozitivă, pentru că perioada prin care trec a fost extrem de dificilă. Simt că fac absolut tot ce pot și muncesc foarte mult. De aceea este foarte greu de acceptat că jocul meu se află încă în acest punct”.

Amanda Ansimova, lacrimi la ultima întrebare

Ea a fost auzită în timpul meciului exprimându-și nemulțumirea față de felul în care funcționează forehand-ul său.

„Le spuneam mai devreme antrenorilor mei că am impresia că joc la nivelul unui turneu ITF de 125.000 de dolari, nu la Wimbledon. Astăzi nu m-am bucurat deloc de tenisul meu. Atunci când sunt fericită și mă simt bine pe teren pot să joc tenisul pe care îl cunosc. Dar când nu reușesc să pun nici măcar un forehand în teren, totul devine extrem de greu. Acum trebuie să merg acasă, să-mi iau puțin timp și să găsesc o soluție pentru a rezolva această problemă”.

Amanda Anisimova și-a păstrat emoțiile în interior pe tot parcursul conferinței, însă ultima întrebare a făcut-o să izbucnească în plâns. A șasea jucătoare a lumii a fost întrebată cum s-a simțit înainte de meci, mai ales că revenea pe Terenul Central, prima oară după finala de anul trecut. „Eram foarte entuziasmată să revin pe acest teren, mai ales după ce în ultimele două partide le jucasem pe Terenul 2. Abia așteptam acest meci”, a spus ea după ce și-a șters lacrimile.

Apoi a adăugat: „Bineînțeles, eram și emoționată, pentru că știam că nivelul meu de joc nu a fost unul bun în ultima perioadă. Eram foarte conștientă de acest lucru. Am făcut tot ce am putut ieri și astăzi pentru a mă pregăti cât mai bine și pentru a face toate lucrurile corect. Dar nu a fost suficient. Sper ca, în curând, toate piesele puzzle-ului să se așeze la locul lor și jocul meu să revină. Însă, în acest moment, îmi este greu să văd când se va întâmpla asta”.

Citește și:
Interzis minorilor! Dua Lipa a îmbrăcat tricoul lui Napoli, apoi s-a fotografiat complet goală în cadă: „Raiul pe Pământ”
Stiri extrasport
Interzis minorilor! Dua Lipa a îmbrăcat tricoul lui Napoli, apoi s-a fotografiat complet goală în cadă: „Raiul pe Pământ”
Gigi Becali a plecat în vacanță și a delegat responsabilitatea pentru transferuri: „El știe tot acum!” » Destinația aleasă de finanțatorul FCSB-ului
Superliga
Gigi Becali a plecat în vacanță și a delegat responsabilitatea pentru transferuri: „El știe tot acum!” » Destinația aleasă de finanțatorul FCSB-ului
Moment INCREDIBIL! Sorana Cîrstea și-a jignit staff-ul în timpul meciului de la Wimbledon: „Lasă-mă în pace, sunteți niște inutili toți”
Tenis
Moment INCREDIBIL! Sorana Cîrstea și-a jignit staff-ul în timpul meciului de la Wimbledon: „Lasă-mă în pace, sunteți niște inutili toți”
Ce se întâmplă cu stadionul pe care Hagi a jucat ultimul meci la Steaua înaintea transferului la Real Madrid + Povești cu Gică Popescu și Dan Petrescu: „Cine e, mă, obraznicul ăsta?”
Special
Ce se întâmplă cu stadionul pe care Hagi a jucat ultimul meci la Steaua înaintea transferului la Real Madrid + Povești cu Gică Popescu și Dan Petrescu: „Cine e, mă, obraznicul ăsta?”
Schimbare majoră: Mașinile fără noile dispozitive vor fi interzise luna aceasta.  În UE intră în vigoare noi reglementări în materie de siguranță, regăsite sub denumirea General Safety Regulation (GSR II)
Profit.ro

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Ea este considerată cea mai frumoasă fană de la Campionatul Mondial: „Imaginile s-au viralizat rapid!”

Fosta rivală a Simonei Halep s-a întors la Wimbledon și și-a schimbat meseria » Viața de lux pe care o trăiește

Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează