Articol de Eduard Apostol - Publicat luni, 06 iulie 2026, 11:18 / Actualizat luni, 06 iulie 2026 11:18
Ovidiu Stângă (53 de ani0, fostul component al Generației de Aur, lucrează de mai bine de aproape șase ani la Academia celor de la Al-Sadd, gruparea de top din Qatar și din Asia ce tocmai l-a prezentat pe Răzvan Lucescu. Olteanul a explicat pentru GSP.ro ce impact are sosirea românului în fruntea echipei ce a câștigat două Champions League în Asia
Răzvan Lucescu (57 de ani) a fost prezentat oficial la Al-Sadd, cea mai titrată echipă din Qatar, cu 19 titluri. Antrenorul român a părăsit-o recent pe PAOK Salonic, formație pe care a pregătit-o în precedentele 5 sezoane. Rămâne tot în alb-negru!
Titratul antrenor român a semnat un contract valabil pe doi ani, cu opțiune de prelungire pentru încă un sezon. Deja a efectuat prima ședință de pregătire duminică seeară, a făcut cunoștință cu noii elevi și a început treaba.
Al-Sadd este cel mai titrat club din Qatar, având în palmares 19 titluri, 9 Cupe ale Qataraului, 19 Cupe ale Emirului și două Supercupe.
Al-Sadd a cucerit de două ori trofeul Champions League al Asiei.
La acest club au mai fost, de-a lungul vremurilor, în funcția de antrenor, Ilie Balaci (2001-2002) și Cosmin Olăroiu (2009-2010).
10trofee a cucerit Răzvan Lucescu în carieră: două campionate și două Cupe ale Greciei cu PAOK, Champions League al Asiei cu Al-Hilal, plus campionatul și Cupa, două Cupe ale României cu Rapid și Stars Cup în Qatar cu El-Jaish
Ovidiu Stângă, despre alegerea lui Răzvan Lucescu la Al-Sadd: „Sunt ca la Medicină sau la Teologie, mulți pe un loc"
Ovidiu Stângă, 53 de ani, antrenor la Academia lui Al-Sadd din 2020, a spus că Răzvan Lucescu, 57 de ani, este apreciat în Qatar și are toate șansele să aibă succes în a-l înlocui pe italianul Roberto Mancini, care a fost înaintea românului.
„Am văzut că a semnat, că a fost prezentat, să fie într-un ceas bun. Primul gând? Este bine pentru ambele părți. Eu lucrez de ceva vreme la Al-Sadd, iar alegerea unui antrenor român la prima echipă este ceva extraordinar.

Mai ales dacă privim cine a antrenat în ultimii ani aici și câte CV-uri ajung aici când postul e vacant. Alegerea lui Răzvan denotă valoarea lui și a antrenorilor români în Qatar.
Mai în glumă, mai în serios, este ca la Medicină pe vremuri, la câți antrenori își doresc să ajungă să antreneze pe Al-Sadd. (râde) Sau ca la Teologie, unde erau 34 de locuri pe toată România.
Al-Sadd este un nume colosal în Golf. Condițiile sunt de nivelul Champions League. În ultima perioadă sunt foarte multe lucruri pozitive și multe performanțe la nivel de organizare, iar condițiile sunt de top. Nivelul este unul ridicat", a comentat Ovidiu Stângă într-o intervenție pentru Gazeta Sporturilor.
An de an, Al-Sadd este favorită la titlu. De aici se pornește, apoi să facă performanțe și pe plan internațional
Ovidiu Stângă, antrenor Academia lui Al-Sadd
Ovidiu Stângă a povestit cum este la Doha: „Stres spre minim”
Al-Sadd are un lot numeros, printre care și superstarul brazilian Roberto Firmino, ajuns la 34 de ani, care este cel mai bine plătit fotbalist din ligă, cu peste 25 de milioane de euro/an, la care se adaugă alte câteva milioane de euro din bonusuri.
„Singura problemă este când sunt angrenați jucători la echipa națională. De multe ori, competiția merge la drum fără jucătorii care sunt la echipa națională (n.red Qatar a jucat la CM 2026).
Dar anul ce vine, echipa națională nu mai are așa multe acțiuni. Sunt multe facilități. Toate echipele se împart în Doha, astfel că sunt distanțe mici. Traficul este liniștit, fără multă densitate.
Pot doar să afirm cu toată sinceritatea că românii sunt apreciați la Al-Sadd. Am simțit-o eu însumi. Fiindcă Ilie Balaci și Cosmin Olăroiu, două nume uriașe, au lăsat ceva în urmă și, când am venit eu, mi s-a amintit de ei doi
- Ovidiu Stângă, antrenor Academia lui Al-Sadd
Am o prietenă româncă, a venit la Doha și mi-a zis: "Ovidiu, nicăieri în lume nu poți merge în șase mall-uri gigantice de la ora 12:00 la prânz până la ora 23:00 noaptea". Aceasta ca o paranteză, să vedeți că nu e multă agitație. Și nu prea există stres, e spre minim.
Cred că Răzvan Lucescu se va adapta repede și va avea succes la Al-Sadd. Mai ales că țara nu este o cunoscută pentru el", a mai spus fostul fotbalist al Generației de Aur, campion cu PSV Eindhoven și cu Dinamo.
Cum spune Ovidiu Stângă că este în Qatar: „Dacă uiți telefonul la restaurant și te întorci a doua zi, îl găsești în același loc"
Viața lui Ovidiu se derulează pe mai departe în Qatar, țară ce a organizat turneul final de Campionat Mondial în 2022. Craioveanul nu consideră că traiul restricționat de acolo este un impediment.
„M-am acomodat aici, sunt și multe povești vizavi de ceea ce este în Qatar. Sunt multe facilități. Poți să mergi la plajă, în costum de baie normal, poți să bei și o bere, un pahar în localuri, baruri. Adică nu ți se interzic anumite lucruri.
Siguranța e mare, țara e mică, totul este controlat... În sensul că ai garanția că pleci de acasă și te întorci cu bine acasă. Dacă uit telefonul la restaurant și mă întorc a doua zi, nu-l ia nimeni. Nu te uiți în spate cu frică, atunci când mergi pe stradă. Dacă ești corect, nu ai nici cea mai mică problemă.
Și cu controlul ăsta, dacă n-ai ce ascunde, de ce să te ascunzi?! În camera ta, nu intră nimeni peste tine", a mai povestit românul într-un interviu acordat Gazetei în 2023.
Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.
Escapadă de lux pe insula miliardarilor, după show-urile pentru Halep și Nadia: „Rămâi sexy!”