Articol de Eduard Apostol - Publicat luni, 06 iulie 2026, 11:32 / Actualizat luni, 06 iulie 2026 11:57
O brigadă din Estonia avându-l la centru pe Joonas Jaanovist va conduce meciul din Polonia, de la Lublin, dintre Dinamo Kiev și U Cluj, de joi, 9 iulie, de la ora 20:00, din turul I preliminar al Europa League. La retur, sunt arbitri din Țara Galilor. Iată detaliile!
U Cluj începe joi, ora 20:00, la Lublin, aventura europeană din acest sezon. Adversarul este unul de calibru. Dinamo Kiev, multipla campioană a Ucrainei. Returul este pe 16 iulie, pe Cluj Arena.
Brigadă de arbitri din Estonia la Dinamo Kiev - U Cluj. Cine va fi în camera VAR
Vicecampioana României a aflat cine va conduce confruntarea cu ucrainenii din turul I preliminar al Europa League. Astfel, conform informațiilor UEFA, a fost delegată la meci o brigadă din Estonia.
La centru este Joonas Jaanovits, iar el va fi ajutat de asistenții Aron Harsing și Silver Koiv, în timp ce Kristo Kulljastinen va îndeplini rolul de al patrulea oficial. În camera VAR vor fi Aleandro Di Paolo (Italia) și Kristo Tohver (Estonia).
Brigadă din Țara Galilor la retur, arbitri VAR din Olanda
La meciul retur, de pe malul Someșului, confruntarea va fi condusă de o brigadă din Țara Galilor.
La mijloc este Iwan Arwel Griffith, ajutat la cele două tușe de Johnathon Bryant și Harry Hendricks. Al 4-lea oficial este John Andrew Jones.
Arbitru VAR este olandezul Jeroen Manschot, iar asistent VAR este conaționalul său Erwin Blank.
Pierdere uriașă pentru U Cluj: bosniacul Jovo Lukic este out pentru dubla cu ucrainenii!
Jovo Lukic (27 de ani), atacantul bosniac al celor de la Universitatea Cluj, se va întoarce la echipa de club, din vacanță, abia după "dubla" cu Dinamo Kiev. Pe lângă cele două meciuri din cupele europene, va rata și Supercupa României, cu Universitatea Craiova, de pe 12 iulie, din Bănie.
Acesta a participat alături de naționala Bosniei și Herțegovinei la Campionatul Mondial din SUA, Mexic și Canada, unde țara lui s-a oprit în faza 16-imilor de finală. La ultimul meci, Bosnia a fost învinsă cu 0-2 de reprezentativa SUA.
Lukic plecase la lot încă de pe 23 mai, imediat după încheierea sezonului din Superliga, iar acum va rata startul noii stagiuni, pentru că are vacanța de după Mondial.
Atacantul a înscris primul gol al bosniacilor la Mondial în remiza cu Canada (1-1).
20de goluri și 3 assist-uri a strâns Lukic pentru U Cluj în 39 de meciuri sezonul trecut
451de mii de dolari se împart între U Cluj și Universitatea Craiova din participarea lui Jovo Lukic la Mondial
Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.
Escapadă de lux pe insula miliardarilor, după show-urile pentru Halep și Nadia: „Rămâi sexy!”