Articol de Alexandru Tomuțiu - Publicat miercuri, 08 iulie 2026, 08:35 / Actualizat miercuri, 08 iulie 2026 09:40
Novak Djokovic (39 de ani, 8 ATP) s-a calificat în a 15-a sa semifinală de la Wimbledon, după un maraton incredibil cu Felix Auger-Aliassime (25, 4 ATP). Deși trecuse de miezul nopții când a apărut la conferința de presă, sârbul a împărtășit cu zâmbetul pe buze impresiile despre meci.
Într-o confruntare care a durat nu mai puțin de cinci ore și 15 minute, Djokovic l-a învins pe canadian, scor 7-6 (12-10), 3-6, 6-3, 6-7 (4-7), 7-6 (10-4). Vizibil epuizat, dar bine dispus, Novak a mărturisit în fața jurnaliștilor cât de mult l-a stors acest meci.
„Este palpitant să faci parte dintr-un meci atât de epic, de peste cinci ore. Acesta este cu siguranță unul dintre cele mai bune meciuri pe care le-am jucat vreodată la Wimbledon. Cred că am jucat mai mult doar cu Roger în 2019. A fost extrem de echilibrat, Felix a menținut un nivel incredibil de ridicat.
A cedat puțin abia în supertiebreak, iar eu am reușit să lovesc mingile potrivite la momentul potrivit. Publicul a fost fantastic, s-a bucurat de spectacol”, a subliniat Djokovic, conform sportal.rs.
Celebrul jurnalist italian Ubaldo Scanagatta l-a comparat pe Novak cu Lionel Messi, moment în care tenismenul sârb a zâmbit și a întrerupt întrebarea. „Eh, ar fi grozav să joc și eu doar 90 de minute ca Messi!”, a răspuns tenismenul, iar cei prezenți în sală au început să râdă.
VIDEO. Novak Djokovic a stârnit râsete când a vorbit despre Lionel Messi: „Ar fi genial să joc doar 90 de minute!”
— Periodista: "Increíble como Messi tiene 39 años y sigue metiendo goles. Y tú ganas después de 5 horas y 15 minutos"
— Tiempo De Tenis (@Tiempodetenis1) July 7, 2026
— Novak Djokovic: "A mí me gustaría jugar 90 minutos como a él, pero..." (risas)
❤️ Los amamospic.twitter.com/oO0dD3GPTk
Djokovic a continuat: „Să vedem cum mă voi recupera. Din fericire, am o zi suplimentară de odihnă, ceea ce este de neprețuit. Pe de o parte, este o surpriză plăcută că sunt încă în stare să mă lupt cu băieți cu 15 ani mai tineri decât mine și să-i înving în astfel de maratoane.
Pe de altă parte, mă aștept întotdeauna la maximum de la mine și sunt foarte autocritic. Vreau să mă bucur de aceste momente, pentru că cine știe ce aduce ziua de mâine. Vreau măcar încă un pas înainte, dar acesta a fost, în realitate, ca o finală – am dat absolut tot ce am avut. Mă bucur că am făcut parte dintr-un alt meci istoric”.
În semifinale, sârbul îl va înfrunta pe liderul mondial Jannik Sinner. Meciul se va disputa vineri, 10 iulie, de la 15:30.
Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.
Fără milă » Cristiano Ronaldo, ținta meme-urilor după eliminarea Portugaliei de la Mondial