INTERNATIONAL  »  LIGA CAMPIONILOR  »  CRAIOVA

Cârțu explică absența care l-a făcut pe Craioveanu să exclame: „Nu înțeleg de ce! Singura bilă neagră”

David Matei nu a prins primul „11” în meciul care a deschis campania europeană a alb-albaștrilor // foto: Facebook @ Universitatea Craiova
David Matei nu a prins primul „11” în meciul care a deschis campania europeană a alb-albaștrilor // foto: Facebook @ Universitatea Craiova

Articol de - Publicat joi, 09 iulie 2026 07:37 / Actualizat joi, 09 iulie 2026 07:37

Sorin Cârțu (70 de ani), președintele de onoare al Universității Craiova, și-a oferit punctul de vedere cu privire la omisiunea mijlocașului David Matei (19) în meciul care a deschis campania europeană a campioanei României, 4-1 cu ML Vitebsk.

Oltenii au început noul sezon în cel mai bun mod posibil, câștigând împotriva campioanei Belarusului, ML Vitebsk, la o diferență care-i oferă liniște în vederea manșei retur.

În primul meci oficial din acest sezon, puștiul David Matei, om important în precedenta stagiune, principala soluție pentru respectarea regulii U21, nu a jucat deloc.

Legendă în Bănie, Gică Craioveanu a descris-o drept „singura bilă neagră” a serii. „E o surpriză că nu a jucat David Matei, nu înțeleg de ce. Copilul acesta este la echipa națională, vorbim deja despre o certitudine, nu mai vorbim despre un posibil talent”, a argumentat „Grande”.

Sorin Cârțu explică absența lui David Matei: „Cât mai puține riscuri”

Președintele onorific al clubului, Sorin Cârțu, a fost întrebat despre situația lui Matei: de ce nu a jucat deloc proaspătul debutant la echipa națională, a fost cumva menajat pentru primul meci intern, Supercupa României, programată duminică?

„Meciurile astea de cupe europene au un specific, cele de campionat alt specific. El e un jucător bun și ne-a demonstrat ce trebuie. Probabil că nu s-a vrut să riște.

Nu intru în strategia pe care a făcut-o Coelho pentru meciul ăsta, dar primul lucru care te interesa era să obții o marjă de siguranță pentru ceea ce urmează, că nu știai ce adversar întâlnești.

Principalul lucru care nu îți convenea e că înfruntai o echipă care avea ritm față de noi. Ei sunt în plin campionat, pentru noi a fost al treilea meci, celelalte două fiind de pregătire.

E greu, foarte greu, și atunci te gândești, ca antrenor, să ai cât mai puține riscuri și să găsești cele mai bune soluții pentru a tranșa partida”, a afirmat Cârțu la PrimaSport.

  • În sezonul 25/26, primul al lui în Bănie, David Matei a înscris 5 goluri și a oferit două pase decisive în 36 de apariții. A jucat doar pe plan intern, în campionat și în Cupă.

  • Returul cu ML Vitebsk va avea loc miercurea următoare, pe 15 iulie, de la ora 20:30.

Citește și:
Erling Haaland i-a șocat pe fani cu noul look înainte de primul meci din Premier League
Campionate
Erling Haaland i-a șocat pe fani cu noul look înainte de primul meci din Premier League
„Tigroaica” Zoe a plecat în vacanță fără starul de la Mondial și a atras toate privirile: și-a etalat toate tatuajele
Stiri extrasport
„Tigroaica” Zoe a plecat în vacanță fără starul de la Mondial și a atras toate privirile: și-a etalat toate tatuajele
Golul sezonului a fost marcat sub ochii lui Lisav Eissat: „Să-i dea Premiul Puskas deja”
Campionate
Golul sezonului a fost marcat sub ochii lui Lisav Eissat: „Să-i dea Premiul Puskas deja”
ȘOCANT! Ce s-a ales de vila de 2 milioane de euro a lui Vasile Turcu, în 9 ani de la decesul fostului acționar de la Dinamo
Superliga
ȘOCANT! Ce s-a ales de vila de 2 milioane de euro a lui Vasile Turcu, în 9 ani de la decesul fostului acționar de la Dinamo
FOTO SURPRIZĂ Frații Pavăl, proprietarii Dedeman, amână din nou redeschiderea marelui complex hotelier din Elveția
Profit.ro
FOTO SURPRIZĂ Frații Pavăl, proprietarii Dedeman, amână din nou redeschiderea marelui complex hotelier din Elveția
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

ȘOCANT! Ce s-a ales de vila de 2 milioane de euro a lui Vasile Turcu, în 9 ani de la decesul fostului acționar de la Dinamo

Chivu a debutat perfect, dar a ocolit o întrebare din conferință: „Eu la asta nu răspund”


Comentarii (3)
drona
drona  •  09 Iulie 2026, 12:35

A facut bine antrenorul. Peste 3 zile e meci de trofeu ,dar cu obligativitatea unui under 21. Craiova ii are pe cei mai buni in frunte cu Matei.

observator_federal
observator_federal  •  09 Iulie 2026, 11:25

Aseară campioana a avut și noroc. Norocul ei a fost că Grădinescu doar a comentat meciul (înainte, în timpul și după), că dacă ar fi și arbitrat atunci în loc de al doilea penalty pentru Craiova i-ar fi dat galben lui Romanchuk. Nici după reluări nu a văzut faultul (violent!) de penalty pe care l-a văzut toată lumea! "Interesante" remarcile veninoase cu care Grădinescu însoțește, vizibil ofuscat, comentariile noului coleg Marius Mitran.

observator_federal
observator_federal  •  09 Iulie 2026, 10:46

Se încearcă crearea unei false probleme - de ce nu a fost folosit under-ul Matei? Păi simplu, ca să nu-l accidenteze bielorușii (care chiar au fost cotonogari aseară). "Altă întrebare?"

Vezi toate comentariile (3)
Comentează