FOTBAL  »  Superliga  »  TRAGEDIE

Gino Iorgulescu a luat decizia după moartea lui Gabi Mureșan » Vom avea moment de reculegere

Moment de reculegere înainte de primele meciuri din noul sezon după moartea lui Gabi Mureșan // foto: arhivă GSP +18   FOTO
Moment de reculegere înainte de primele meciuri din noul sezon după moartea lui Gabi Mureșan // foto: arhivă GSP

Articol de - Publicat joi, 09 iulie 2026, 13:27 / Actualizat joi, 09 iulie 2026 14:04

Gino Iorgulescu, președintele Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF), a luat decizia să se țină un moment de reculegere înainte meciurilor din prima etapă a noului sezon al Superligii, după moartea șocantă a lui Gabi Mureșan, la doar 44 de ani.

Gabi Mureșan a murit tragic, la doar 44 de ani, după ce s-a înecat într-un lac situat la ieșirea din localitatea Șaeș spre Apold. 

Fostul mare fotbalist al grupării din Gruia se ocupa acum de destinele comunei Apold, o comună de circa trei mii de locuitori, situată la 15 kilometri de Sighișoara. Câștigase primele alegeri în anul 2020, ca reprezentant PNL, cu 63,09% dintre voturi, iar munca depusă în primul mandat i-a adus o victorie lejeră la următorul scrutin, cel din 2024, când a fost reales cu 88,83% dintre voturi.

Moment de reculegere înainte de primele meciuri din noul sezon după moartea lui Gabi Mureșan

După moartea fulgerătoare a lui Gabi Mureșan, la LPF s-a stabilit ca înaintea tuturor meciurilor din prima etapă a noului sezon din Superliga, care debutează la finalul săptămânii viitoare, să fie ținut un moment de reculegere în memoria triplului campion al României cu CFR Cluj.

„Dumnezeu să-l odihnească! În prima etapă a campionatului se va ține un moment de reculegere”, a anunțat Gino Iorgulescu, citat de prosport.ro.

Gabi Mureșan
Gabi Mureșan
Gabi Mureșan
Gabi Mureșan
Gabi Mureșan
+13 FOTO

Programul primei etape din noul sezon de Superliga

Vineri, 17 iulie:

  • ora 18:30 - FC Voluntari - FC Botoşani

  • ora 21:30 - FCSB - FC Argeş

Sâmbătă, 18 iulie:

  • ora 18:30 - Oţelul Galaţi - CFR Cluj

  • ora 21:15 - Universitatea Craiova - UTA Arad

Duminică, 19 iulie:

  • ora 17:00 - Universitatea Cluj - Farul Constanţa

  • ora 19:30 - Petrolul - Dinamo

Luni, 20 iulie:

  • ora 18:30 - Corvinul - Csikszereda

  • ora 21:30 - Rapid - Sepsi Sfântu Gheorghe

Moment de reculegere și la Supercupa României

Un moment de reculegere va fi ținut și la Supercupe României, duminică, 12 iulie, pe „Ion Oblemenco”, la meciul dintre Craiova și U Cluj.

Duminică, la Craiova, ne luăm rămas bun de la Gabriel Mureșan și Radu Mărginean, doi oameni care au iubit acest sport și care ne-au lăsat mult prea devreme.

În semn de omagiu pentru memoria lor, la Supercupa României, Universitatea Craiova - FC Universitatea Cluj, ce se va disputa duminică, 12 iulie, pe stadionul "Ion Oblemenco", va fi ținut un moment de reculegere înainte de fluierul de start al partidei.

Transmitem sincere condoleanțe familiilor îndoliate și tuturor celor care i-au cunoscut și apreciat. Dumnezeu să-i odihnească în pace!

CV Gabi Mureșan

  • Data nașterii: 13/02/1982

  • Locul nașterii: Sighișoara (Mureș)

  • Poziție: Mijlocaș defensiv

  • Debut în Liga 1: 24/09/2005, Pandurii Tg. Jiu - Gloria Bistrița 2-1

  • Bilanț Liga 1: 260 de meciuri, 37 de goluri, 10 pase decisive

  • Bilanț cupe europene: 28 de meciuri (26 dintre ele la CFR), 1 gol

  • A jucat în două dintre victoriile europene memorabile ale CFR-ului, cu Roma în 2008 și Manchester United în 20129 meciuri, zero goluri la prima reprezentativă a României

  • A debutat sub „tricolor” pe 2 iunie 2007, într-un Slovenia - România 1-2

  • Campion al României cu CFR Cluj în 2008, 2010 și 2012

  • Câștigător al Cupei României cu CFR Cluj în 2008, 2009 și 2010

  • Câștigător al Supercupei României în 2009 și 2010 cu CFR Cluj, în 2015 cu ASA Târgu Mureș

Citește și:
Aici juca una dintre marile surprize ale fotbalului românesc după 2000 » Ce a mai rămas, la un deceniu de la dispariția echipei
Special
Aici juca una dintre marile surprize ale fotbalului românesc după 2000 » Ce a mai rămas, la un deceniu de la dispariția echipei
„Părinte, eu cred că nu mai pot” » Preotul care a fost pe lac cu Gabi Mureșan dezvăluie ultimele clipe ale fostului fotbalist: „I-am zis: «Stai pe aici că e beznă»”
Superliga
„Părinte, eu cred că nu mai pot” » Preotul care a fost pe lac cu Gabi Mureșan dezvăluie ultimele clipe ale fostului fotbalist: „I-am zis: «Stai pe aici că e beznă»”
Este Argentina împinsă și favorizată la Campionatul Mondial? 3 episoade care ridică mari semne de întrebare
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Este Argentina împinsă și favorizată la Campionatul Mondial? 3 episoade care ridică mari semne de întrebare
Sportiva a primit interdicție permanentă în Uniunea Europeană, iar acum a aprins imaginația fanilor » Cum a apărut: mesajul care i-a lăsat mască
Stiri extrasport
Sportiva a primit interdicție permanentă în Uniunea Europeană, iar acum a aprins imaginația fanilor » Cum a apărut: mesajul care i-a lăsat mască
BNR: Piața imobiliară e subevaluată, după toți indicatorii. Există un decalaj între cerere și ofertă care pune presiune pe prețuri
Profit.ro
BNR: Piața imobiliară e subevaluată, după toți indicatorii. Există un decalaj între cerere și ofertă care pune presiune pe prețuri
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Apropiatul lui Gabi Mureșan are informații tulburătoare: „A sărit în lac după saună. Au încercat să-l resusciteze, chiar a răspuns un pic”

Le mai recunoști? Fostele prezentatoare ale știrilor sportive au atras toate privirile la evenimentul lui Cătălin Botezatu


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează