FOTBAL  »  Superliga  »  CFR CLUJ

Anchetat pentru meciuri trucate, Djokovic zburdă în amicale: victorie pentru CFR Cluj, la final de cantonament

CFR Cluj încheie cantonamentul din Slovenia fără înfrângere // foto: Facebook CFR Cluj
CFR Cluj încheie cantonamentul din Slovenia fără înfrângere // foto: Facebook CFR Cluj

Articol de - Publicat joi, 09 iulie 2026 21:33 / Actualizat joi, 09 iulie 2026 21:43

CFR Cluj a încheiat cantonamentul din Slovenia cu o victoria în fața lui Karpaty Lviv, locul 9 în sezonul trecut al primei ligi din Ucraina, scor 1-0.

Unicul gol al partidei a fost marcat din penalty de Damjan Djokovic, jucător anchetat de Departamentul de Integritate și Antifraudă al FRF într-un dosar privind posibile meciuri suspecte.

CFR Cluj încheie cantonamentul din Slovenia fără înfrângere

Ardelenii au disputat joi, 9 iulie, ultima partidă amicală din cantonamentul din Slovenia.

Elevii lui Antonio Folha au continuat forma foarte bună din primele 3 partide amicale inclusiv în fața ucrainenilor de la Karpaty Lviv.

Singurul gol al partidei a fost marcat în repriza a doua, în minutul 70, printr-o lovitură de pedeapsă transformată de Damjan Djokovic, potrivit cfr1907.ro.

Echipa de start utilizată de CFR Cluj: Moreira - Camora, Savic, Pantalon, Braun - Muhar, Fică, Korenica - Biliboc, Cordea, Păun
Jucătorii care au intrat pe parcurs: Vâlceanu, Simao, Abeid, Sade, Kun, Barrios, Perianu, Zahovic, Sfait, Gligor, Djokovic

Anchetat pentru meciuri trucate, Djokovic zburdă în amicale: victorie pentru CFR Cluj, la final de cantonament
CFR Cluj, cantonament în Slovenia // foto: facebook @Fotbal Club CFR 1907 CLUJ

În urma rezultatului înregistrat azi, CFR Cluj a încheiat cantonamentul fără înfrângere. Ardelenii au înregistrat 2 victorii și 2 rezultate de egalitate.

Celelalte rezultate înregistrate de CFR Cluj în cantonamentul din Slovenia:

  • CFR Cluj - Neftci Baku: 2-1

  • CFR Cluj - Olimpija Ljubljana: 1-1

  • CFR Cluj - Noah: 1-1

La finalul sezonului trecut, CFR Cluj a schimbat banca tehnică, portughezul Antonio Folha fiind ales să conducă echipa după plecarea lui Daniel Pancu.

Ardelenii au încheiat ultima ediție a Superligii pe locul 3. În noul sezon, CFR Cluj va debuta în deplasare, pe terenul Oțelului Galați. Partida este programată pe 18 iulie, de la ora 18:30.

CFR Cluj, pe piața transferurilor în această vară

  • Veniri: Marian Huja (clauză activată - Pogon Szczecin), Yuval Sade (Maccabi Netanya), Andre Moreira (Volos), Renato Pantalon (FK Jablonec), Igor Savic (Zrinjski), Amin Ziblim (Muscelul Câmpulung), Francisco Barrios (Boston River)

  • Reveniri: Angel Bucur (Șugag), Alexandru Țîrlea (Metaloglobus), Anton Kresic (Tirana), Adrian Frănculescu (CSA Steaua), Léo Bolgado (Rapid), Dominik Șoptirean (Slatina), Daniel Dumbravanu (FC Voluntari), Emmanuel Mensah (Gloria Bistrița), Vlad Bădău (Unirea Dej), Moussa Samake (Chiajna), Ştefan Senciuc (ASA Tg. Mureș), Tudor Cociș (Poli Timișoara), George Leață (Slatina), Mihai Răcășan (Slatina), Dominik Șoptirean (ASA Tg. Mureș)

  • Plecări: Tidiane Keita (Ordabasy), Matei Ilie (Kasimpasa), Mohammed Kamara (Rapid), Alibek Aliev (U Cluj), Adrian Frănculescu (Corvinul), Mihai Popa (liber), Ciprian Deac (retras)

Citește și:
Gigi Becali a răbufnit, după eșecul cu CFR Cluj: „Știți ce am vrut să-i fac lui Tănase? Nu mai joacă la mijloc în viața lui!”
Superliga
Gigi Becali a răbufnit, după eșecul cu CFR Cluj: „Știți ce am vrut să-i fac lui Tănase? Nu mai joacă la mijloc în viața lui!”
Marius Șumudică i-a surprins pe toți: „Această victorie este cadoul meu de nuntă pentru Oana. M-a impresionat enorm”
Superliga
Marius Șumudică i-a surprins pe toți: „Această victorie este cadoul meu de nuntă pentru Oana. M-a impresionat enorm”
„Bă nebunule!” » Gigi Becali acuză: „Fratele lui lucrează la Craiova, pentru mine e clară treaba”
Superliga
„Bă nebunule!” » Gigi Becali acuză: „Fratele lui lucrează la Craiova, pentru mine e clară treaba”
PSG era condusă la pauză, 0-2, la debutul în noul sezon de Ligue 1. Apoi a intrat Ferran Torres!
Campionate
PSG era condusă la pauză, 0-2, la debutul în noul sezon de Ligue 1. Apoi a intrat Ferran Torres!
EXCLUSIV ULTIMA ORĂ Controale ANAF la 800 de firme de pe platforme ridesharing. Sute de milioane de lei neplătite la buget, în principal contribuții la pensie și sănătate, TVA, dar și alte taxe și impozite
Profit.ro

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

ȘOCANT! Ce s-a ales de vila de 2 milioane de euro a lui Vasile Turcu, în 9 ani de la decesul fostului acționar de la Dinamo

Imaginile weekendului: un potop de fani copleșește un munte pentru un campion mondial al Franței!

Comentarii (1)
remusgrama
remusgrama  •  12 Iulie 2026, 12:54

nu e vorba de meciuri , ci de un singur meci, si nu e vorba de mrciuri trucate ci doar de un cartonaș galben despre care se presupune că l-a luat intentionat, fapt care n-a influentat cu nimic rezultatul meciului....

Vezi toate comentariile (1)
Comentează