Senegal rămâne fără căpitan: Sadio Mane se retrage de la națională

Sadio Mane se retrage de la echipa națională // foto: Imago Images
Sadio Mane se retrage de la echipa națională // foto: Imago Images

Articol de - Publicat vineri, 10 iulie 2026 15:42 / Actualizat vineri, 10 iulie 2026 15:43

Sadio Mane (34 de ani) și-a anunțat retragerea din echipa națională a Senegalului. Decizia vine la doar câteva zile după eliminarea de la Campionatul Mondial din 2026 și a fost confirmată vineri printr-un comunicat publicat de ziarul „Le Quotidien”.

Căpitanul „Leilor din Teranga” își ia rămas bun de la echipa națională după o campanie la Mondial care s-a încheiat în șaisprezecimile de finală, cu o înfrângere dramatică, scor 2-3, în fața Belgiei. Deși încheie capitolul la echipa națională, cariera senegalezului la nivel de club continuă, având contract cu saudiții de la Al-Nassr până în 2027.

Sadio Mane se retrage de la echipa națională

În mesajul său, atacantul senegalez le-a mulțumit fanilor și și-a exprimat recunoștința pentru anii în care a îmbrăcat tricoul echipei naționale.

„Să știți că am sacrificat totul pentru acest steag. Am dat totul și am luptat întotdeauna cu înverșunare pentru țara noastră. Sprijinul vostru constant a fost forța motrice din spatele succesului meu”, a transmis Sadio Mane potrivit sursei menționate anterior, citate de lequipe.fr.

Totuși, acesta nu și-a exprimat nicio intenție să părăsească fotbalul senegalez. În declarația sa, el își afirmă dorința de a-și folosi experiența pentru a ajuta echipa națională.

Îmi voi pune cu bucurie experiența în slujba Națiunii, fie în cadrul unui staff tehnic, pe banca antrenorilor sau în organismele de conducere.

- Sadio Mane

Senegal rămâne fără căpitan: Sadio Mane se retrage de la națională
Sadio Mane la Campionatul Mondial din 2026 // foto: Imago Images

De la debutul său la națională în 2012, atacantul a adunat 135 de selecții pentru Senegal, perioadă în care a marcat 54 de goluri.

Punctul culminant al parcursului său a fost câștigarea Cupei Africii pe Națiuni în 2021, la doar doi ani după ce pierduse finala din 2019. La ultima ediție a turneului, Sadio Mane a fost cel care i-a îndemnat pe colegi să revină pe teren în timpul finalei controversate împotriva Marocului, pierdută de Senegal la „masa verde”.

Citește și:
Fiica fostului internațional român a urmărit de pe Arena Națională victoria celor de la FCSB: „Tata e de vină”
Superliga
Fiica fostului internațional român a urmărit de pe Arena Națională victoria celor de la FCSB: „Tata e de vină”
Dioszegi a reacționat după ultimele imagini postate de Nicolescu: „La ei am primit trei pizza și le-am împărțit 16 inși” + „Noi nu cerem autonomie, vrem doar ...”
Superliga
Dioszegi a reacționat după ultimele imagini postate de Nicolescu: „La ei am primit trei pizza și le-am împărțit 16 inși” + „Noi nu cerem autonomie, vrem doar ...”
Gigi Becali a luat decizia, după debutul lui Reghecampf » 3 jucători lăudați: „Mi-au plăcut!” + Pe cine a luat în colimator: „Lasă-mă cu el!”
Superliga
Gigi Becali a luat decizia, după debutul lui Reghecampf » 3 jucători lăudați: „Mi-au plăcut!” + Pe cine a luat în colimator: „Lasă-mă cu el!”
Urmează o nouă schimbare de căpitan la FCSB » Reghecampf și-a anunțat decizia: „Să profităm”
Superliga
Urmează o nouă schimbare de căpitan la FCSB » Reghecampf și-a anunțat decizia: „Să profităm”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Cine este Raluca, fosta sportivă care a întors două scaune la Vocea României » Nepoata unui fost mare antrenor

De nerecunoscut! Noua Dacia Spring, tunată cu elemente din inspirate din lumea curselor! Cum arată modelul germanilor


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează