FOTBAL  »  Superliga  »  ALEGERE

Un oficial din Superligă, ales președinte al Uniunii Cluburilor Europene

Sorin Cârțu, Mihai Rotaru, Ovidiu Costeșin. Universitatea Craiova a câștigat titlul de campioană în Superligă. Foto: Cristi Preda (GSP.RO)
Sorin Cârțu, Mihai Rotaru, Ovidiu Costeșin. Universitatea Craiova a câștigat titlul de campioană în Superligă. Foto: Cristi Preda (GSP.RO)

Articol de - Publicat vineri, 10 iulie 2026 17:43 / Actualizat vineri, 10 iulie 2026 17:45

Ovidiu Costeșin, directorul general al campioanei României, Universitatea Craiova, a fost ales noul președinte al Uniunii Cluburilor Europene (UEC), organizație care reprezintă interesele cluburilor profesioniste din Europa.

Decizia a fost luată de Comitetul Executiv al UEC, Costeșin devenind al doilea președinte din istoria organizației, după italianul Alex Muzio, care a condus forul din 2024 și a decis să se retragă.

Ce este Uniunea Cluburilor Europene (UEC)

Înființată în 2023, Uniunea Cluburilor Europene (UEC) este o organizație independentă creată pentru a reprezenta interesele cluburilor profesioniste mici și mijlocii din Europa, oferindu-le o voce în procesul decizional al fotbalului european.

Din UEC fac parte cluburi importante precum Osasuna, Royale Union Saint-Gilloise, Burnley, Norwich City sau Luton Town.

Ovidiu Costeșin: „Este o mare onoare”

După alegerea în funcție, oficialul Universității Craiova a transmis primul mesaj.

„Sunt profund onorat de încrederea pe care Comitetul Executiv mi-a acordat-o alegându-mă președinte al Union of European Clubs. Este atât un privilegiu, cât și o mare responsabilitate să conduc o organizație care a devenit o voce atât de importantă pentru cluburile de toate dimensiunile din Europa.

Acum, mai mult ca oricând, fotbalul are nevoie de o guvernanță corectă, transparentă și consecventă, care să țină cont de impactul deciziilor asupra întregii piramide a fotbalului. Toți actorii implicați trebuie să aibă o voce, fără favoruri sau interese ascunse.

Sunt convins că cei mai buni ani ai fotbalului european și ai Union of European Clubs sunt înaintea noastră și sunt nerăbdător să încep acest nou capitol alături de toți membrii noștri”, a declarat Costeșin, conform ueceurope.org.

Un oficial din Superligă, ales președinte al Uniunii Cluburilor Europene
Ovidiu Costeșin, directorul general al Universității Craiova

Mandat început după un sezon istoric la Universitatea Craiova

Ovidiu Costeșin ocupă funcția de director general al Universității Craiova din 2017, iar în acest interval a contribuit la una dintre cele mai bune perioade din istoria recentă a clubului.

În sezonul trecut, formația din Bănie a cucerit titlul de campioană în Superligă, dar și Cupa României, și și-a asigurat participarea în preliminariile Ligii Campionilor, performanțe amintite și în comunicatul oficial al UEC.

Citește și:
Radunovic poate pleca de la FCSB » Dorit la altă echipă din Liga 1: „Mă interesează”
Superliga
Radunovic poate pleca de la FCSB » Dorit la altă echipă din Liga 1: „Mă interesează”
Moment zdrobitor pentru Mark Allen! Reapărut după 6 luni de absență ciudată, a oferit un interviu șocant: „E ultimul meci, acum vreau doar să supraviețuiesc”
Snooker
Moment zdrobitor pentru Mark Allen! Reapărut după 6 luni de absență ciudată, a oferit un interviu șocant: „E ultimul meci, acum vreau doar să supraviețuiesc”
Golgheterul surpriză din Superliga, surclasat la fotbal de sora mai mare » Jucătoarea lui Marseille, fotomodel în timpul liber
Superliga
Golgheterul surpriză din Superliga, surclasat la fotbal de sora mai mare » Jucătoarea lui Marseille, fotomodel în timpul liber
Opinie categorică: „E cât Pedri, Rodri și Olmo la un loc. Ce trebuie să facă pentru a primi Balonul de Aur?”
Liga Campionilor
Opinie categorică: „E cât Pedri, Rodri și Olmo la un loc. Ce trebuie să facă pentru a primi Balonul de Aur?”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Elina Svitolina și Gael Monfils s-au despărțit: „Cel mai dureros adevăr pe care a trebuit vreodată să-l înfrunt”

De 5 ori campion, astăzi taie și vinde fier: „Chiar acum mă ocup de niște vagoane de tren”


Comentarii (1)
jonescu
jonescu  •  10 Iulie 2026, 18:41

...un tip de nota 10 !

Vezi toate comentariile (1)
Comentează
Close