SPECIAL Nuno Campos o schimbă pe Dinamo » Primele indicii despre noul stil de joc, după amicalul cu Farul

Chiar dacă jocul „câinilor” este unul care nu a ajuns la maturitate după doar câteva săptămâni de pregătire, există deja detalii care conturează principiile pe care tehnicianul portughez încearcă să le implementeze și care, în multe privințe, se desprind de identitatea construită de Zeljko Kopic în ultimele două sezoane.

Reporterul GSP a urmărit din tribună amicalul de prezentare disputat pe stadionul „Arcul de Triumf”, cu atenția îndreptată spre caracteristicile noi de joc, relațiile dintre jucători, indicațiile venite de pe margine și ideile pe care noul antrenor încearcă să le fixeze. Dincolo de greșelile individuale sau de lipsa de sincronizare firească pentru acest moment, s-au putut observa câteva idei care merită urmărite în perspectiva primelor etape ale sezonului.

Diferențele nu sunt spectaculoase la prima vedere, pentru că și Kopic a lăsat în urmă o echipă organizată și bine lucrată, însă apar în felul în care începe construcția, în modul în care sunt distribuite responsabilitățile și în relația dintre compartimente.

• Adrian Mărginean a deschis scorul în minutul 8, reluând cu capul centrarea din lovitură liberă a lui Danny Armstrong. Farul a întors partida prin golurile marcate de Matteo Ahlinvi (28'), Denis Alibec (46') și Iustin Doicaru (57'), ultimele două venind în urma unor faze care au scos la iveală problemele de sincronizare ale defensivei dinamoviste.

Dinamo, de la Zeljko Kopic la Nuno Campos

Dacă fotbalul croatului pornea foarte des de la relațiile dintre jucători, de la conexiunea dintre Gnahore, Cîrjan și jucătorii ofensivi, noul tehnician este preocupat înainte de toate de structura echipei. Nu atât cine primește mingea contează, cât locul din care o primește și distanțele dintre colegii săi. Este o diferență subtilă, dar care poate schimba complet identitatea unei formații pe termen lung.

În același timp, există și elemente care confirmă că Nuno Campos va aplica unele concepte din perioada petrecută la Zalaegerszeg, în Ungaria. Portughezul preferă să construiască de jos, îi cere portarului să participe activ la dezvoltarea atacului și să caute permanent soluții prin care echipa să înainteze controlat, chiar dacă acest aspect presupune asumarea unor riscuri.

Primul amical a oferit și o explicație indirectă pentru una dintre mutările importante ale verii. Campos a insistat ca jocul să pornească de la portar, iar Devis Epassy a fost implicat constant în prima fază a construcției, însă profilul camerunezului nu lasă impresia că răspunde acestor cerințe. Tocmai de aceea, transferul lui Alaa Bellaarouch capătă și mai mult sens.

Portarul marocan, indisponibil la acest meci din cauza unei viroze, are un joc mai bun de picior, cel puțin în teorie, iar dacă Epassy va părăsi clubul, așa cum se discută în această perioadă, Dinamo ar avea deja între buturi un portar mult mai apropiat de profilul dorit de noul antrenor.

Rămâne de văzut cât din ceea ce s-a observat împotriva Farului va deveni regulă și cât reprezintă doar o etapă firească a adaptării, însă câteva direcții sunt deja suficient de clare pentru a contura primele linii ale noului proiect.

Ideile clare ale lui Nuno Campos încep să se vadă în jocul lui Dinamo. Foto: Cristi Preda, GSP

• Echipe de start utilizată de Dinamo (4-4-2): Epassy - Sivis, Duțu, Stoinov, R. Radu - Mărginean, Soro, Cîrjan, Armstrong - Musi, Al. Pop;

• Rezerve: Roșca, Bellaarouch, Ungureanu, David Irimia, Opriș, Toader, Udosen, Licsandru, Cr. Mihai, Alex Irimia, Mazilu, Karamoko, Tarbă, Kyrychenko, Hintsa;

• Antrenor: Nuno Campos;

Apărarea centrată, o noutate

Una dintre primele modificări vizibile nu a avut legătură cu atacul, ci cu felul în care Dinamo încearcă să își protejeze propria poartă. În perioada lui Zeljko Kopic, echipa era preocupată în multe momente să controleze spațiile dintre linii și să recupereze mingea cât mai sus, însă Nuno Campos pleacă de la un principiu diferit, acela de a securiza mai întâi zona centrală și abia apoi marginile terenului.

În repetate rânduri, atunci când Farul a construit prin ax, s-a putut observa cum Nuno Campos și-a dorit o apărare mult mai centrată, în care fundașii centrali rămâneau foarte apropiați unul de celălalt, fără să fie tentați să iasă agresiv din linie, iar dublajele se realizau în perechi clare.

Pe partea dreaptă, Sivis și Matteo Duțu au acționat aproape permanent împreună și apropiați împotriva atacantului care pătrundea în zonă, în timp ce în stânga aceeași logică era aplicată de Stoinov și Răzvan Radu, semn că portughezul încearcă să protejeze în primul rând culoarele centrale și să evite situațiile în care fundașul central rămâne izolat în duel unu contra unu.

În completare, Mărginean a coborât aproape permanent în fața stoperilor, transformând spațiul din jurul propriului careu într-o zonă aglomerată.

Nuno Campos încearcă să închidă astfel în primul rând culoarele centrale, acceptând uneori ca adversarul să ducă mingea în exterior, acolo unde spațiile de finalizare sunt, teoretic, mai puțin periculoase. Lusitanul tinde să considere că o centrare poate fi apărată mai ușor decât o pasă filtrantă printre fundașii centrali.

Doar că între idee și execuție există, deocamdată, o distanță considerabilă.

Cele trei goluri primite împotriva Farului au venit tocmai în momentele în care apărarea a fost obligată să coboare până aproape de propria poartă și să gestioneze centrări sau mingi scurte în careu. La reușita lui Ahlinvi, dinamoviștii nu au reușit să îndepărteze pericolul după o fază confuză, iar la celelalte două goluri marcajul din interiorul careului a cedat exact în momentele în care constănțenii au pasat rapid mingea.

Nu pare, însă, o contradicție a fundamentelor lui Campos, ci mai degrabă dovada că acestea au nevoie de timp pentru a funcționa. Antrenorul nu este dispus să renunțe la compactarea centrului, iar sincronizarea dintre fundașii centrali și fundașii laterali este încă departe de nivelul pe care probabil îl urmărește.

În repriza secundă s-a observat că, atunci când primul duel era pierdut, întreaga linie defensivă întârzia o fracțiune de secundă să se replieze, suficient cât adversarul să găsească omul liber în interiorul careului. În astfel de faze, apărarea lui Dinamo nu a fost o structură care reacționează împreună, ci patru-cinci jucători care încearcă să rezolve individual aceeași problemă.

Este, probabil, unul dintre cele mai importante „șantiere” pe care Nuno Campos le are deschise înaintea debutului oficial al sezonului.

Matteo Duțu și Nikita Stoinov au constituit cuplul de fundași centrali ai lui Dinamo, în meciul cu Farul. Foto: Cristi Preda, GSP

Cum ar arăta „câinii” în alertă?

Poate cea mai mare diferență față de Dinamo lui Zeljko Kopic nu ține de sistemul afișat înaintea fluierului de start, ci de modul în care echipa încearcă să ocupe terenul în momentul în care intră în posesie. Dinamoviștii au început într-un sistem 4-4-2, însă această imagine nu a rezistat permanent, așa cum e normal.

Primul care a modificat desenul a fost Adrian Mărginean. Mijlocașul a coborât constant între cei doi fundași centrali sau imediat în fața lor, oferind o soluție suplimentară pentru construcție și permițând fundașilor laterali să urce fără teama că echipa va rămâne descoperită în faza inițială.

În același timp, Soro a rămas în centru, într-un rol surprinzător pentru cei obișnuiți să îl vadă pe flanc în sezonul trecut, devenind unul dintre oamenii care au dictat direcția jocului prin pase lungi și schimbări de direcție.

Rezultatul a fost o echipă care nu a mai căutat să deschidă terenul prin mijlocași sau prin extreme, ci aproape exclusiv prin fundașii laterali. Interiorul a rămas aglomerat, cu mulți jucători poziționați la distanțe mici unul de celălalt, pregătiți să combine rapid.

• În ceea ce privește executarea fazelor fixe, în cazul auturilor, prin intermediul cărora multe echipe vor să inițieze rapid atacul, Dinamo execută spre mijlocașii centrali mai retrași în acel moment, încă un indiciu că portughezul încearcă să elimine riscul inutil în progresie.

Există și o nuanță care îi proiectează pe „câini” pentru situațiile în care au nevoie mare de gol. În experiența de la Zalaegerszeg, în multe momente, Nuno Campos ajungea să atace într-o structură apropiată de 3-1-6, cu trei oameni rămași în spate și un singur mijlocaș care făcea legătura între prima linie și blocul ofensiv. Nu înseamnă că Dinamo a ajuns deja acolo și nici că acesta va fi geometria care va defini formația, însă câteva secvențe din amicalul cu Farul au sugerat că aceeași idee începe să fie testată și la București.

Diferența față de perioada Kopic este una de nuanță, dar importantă. Croatul încerca să creeze lățime încă din faza de organizare și apoi să atace spațiile dintre linii prin conexiunile dintre Gnahore, Cîrjan și oamenii din ofensivă. Campos procedează invers. Își păstrează jucătorii mai aproape unii de ceilalți în zona centrală, în timp ce fundașii laterali tind să pătrundă în interior, ceea ce face ca echipa să poată combina rapid și să progreseze mai direct spre poartă.

Acest lucru explică și o altă impresie lăsată de Dinamo. Deși nu a avut o posesie sufocantă și nici nu a căutat să mute mingea interminabil dintr-o parte în alta, roș-albii au părut mai verticali decât în multe momente ale ediției precedente. Pasele lungi ale lui Soro, diagonalele încercate de Cristi Mihai către extrema din partea opusă sau schimbările rapide de direcție nu au avut rolul de a conserva posesia, ci de a accelera atacul imediat ce a apărut culoarul favorabil.

Este, probabil, una dintre cele mai interesante direcții propuse de noul antrenor. Dacă aceasta va fi consolidată în următoarele săptămâni, Dinamo ar putea deveni o echipă care nu mai controlează meciurile prin volum de pase, ci prin felul în care își distribuie oamenii pe teren și prin rapiditatea cu care își desfășoară fazele de atac.

Alexandru Musi și Alexandru Pop au evoluat în atac. Foto: Cristi Preda, GSP

Matteo Duțu nu e Kennedy Boateng

Se poate spune că această concluzie era evidentă încă dinaintea amicalului cu Farul și nu avea nevoie de 90 de minute pentru a fi demonstrată. Kennedy Boateng a fost, în ultimele două sezoane, unul dintre cei mai constanți fundași centrali din Superliga, un apărător capabil să câștige dueluri, să acopere spații mari și să corecteze greșelile colegilor prin poziționare și anticipație. Nu mai vorbim despre aportul său în atac. Matteo Duțu nu poate fi judecat după aceleași repere.

Totuși, dacă amicalul de pe Arcul de Triumf ar ridica un semn de întrebare important pentru Nuno Campos, acela s-ar afla în centrul defensivei.

Tânărul fundaș a avut mai multe momente dificile, atât în duelurile directe cu Denis Alibec, cât și în fazele în care apărarea a fost obligată să coboare aproape de propria poartă. La golul de 3-1, atacantul Farului i-a luat fața cu prea multă ușurință înainte de centrarea decisivă, iar în alte câteva situații Duțu a părut ezitant în alegerea momentului în care să iasă la adversar sau să rămână în linie.

Nu este însă doar o problemă individuală. Sistemul lui Nuno Campos îi cere stoperului responsabilități diferite față de cele din perioada Kopic. Dacă înainte accentul cădea foarte mult pe duel, noul tehnician dorește ca fundașii centrali să deschidă terenul, să atragă presiunea și să găsească soluția potrivită pentru progresie. Mai mult, atunci când mingea este pierdută, aceiași fundași trebuie să gestioneze spații mari în spatele fundașilor laterali, urcați foarte sus.

Aici experiența devine esențială. Boateng reușea de multe ori să rezolve asemenea momente prin anticipație, fără să intre neapărat în duel. Citea faza înainte ca aceasta să devină periculoasă, își ajusta permanent poziția și comunica foarte bine cu partenerul din centru. În fața Farului, Duțu a părut încă în etapa în care reacționează la ceea ce se întâmplă.

S-a observat inclusiv în limbajul corpului. Fundașul dinamovist a căutat explicații către fundașul stânga Răzvan Radu pentru pasele primite, după ce chiar el greșise anumite preluări, semn că relația dintre cei doi nu funcționează încă natural. Într-o apărare aflată în plină reconstrucție, astfel de ezitări sunt firești, însă pot deveni costisitoare atunci când sezonul oficial începe.

Nu ar fi corect ca un singur meci să nască verdicte definitive, însă este suficient pentru a contura una dintre provocările lui Nuno Campos. Dacă jocul său va continua să pornească de jos, Dinamo va avea nevoie de fundași care să ia decizii foarte bune cu mingea la picior.

Indicații continue pentru Musi

Dacă ar exista un jucător care să rezume prin propriul meci ceea ce încearcă să construiască Nuno Campos, acela ar fi, probabil, Alexandru Musi. Nu pentru că a făcut un joc slab, dimpotrivă, atacantul a fost unul dintre cei mai activi oameni ai lui Dinamo și a ajuns în câteva rânduri la finalizare, ci pentru că aproape toate intervențiile tehnicianului portughez s-au îndreptat către el.

De pe margine, Campos l-a corectat în permanență. I-a cerut să preseze mai sus, să coboare atunci când echipa se compactează, să nu rămână izolat de Alexandru Pop și, mai ales, să respecte distanțele dintre compartimente. Nu a părut interesat doar dacă Musi câștigă sau pierde un duel, ci unde se află în secunda dinaintea acelui duel.

Este o diferență importantă de filosofie. În multe dintre momentele petrecute pe banca lui Dinamo, Zeljko Kopic intervenea asupra ideii generale de joc și lăsa destul de multă libertate oamenilor din ofensivă să interpreteze fazele în funcție de inspirație. Campos funcționează diferit. Portughezul încearcă să controleze foarte multe elemente, de la înălțimea pressing-ului până la distanța dintre cei doi atacanți sau dintre extremă și fundașul lateral.

Nu întâmplător, primul om al pressingului nu a fost Alexandru Pop, ci Musi. De fiecare dată când Farul a început construcția de jos, el era cel care declanșa cursa spre fundașii centrali, încercând să stabilească direcția în care urma să fie împins adversarul. Este o responsabilitate pe care Campos pare să o considere esențială, iar reacțiile sale au arătat că nu acceptă compromisuri la acest capitol.

Alexandru Musi a primit indicații clare de la Nuno Campos, pe toată durata partidei. Foto: Cristi Preda, GSP

De asemenea, portughezul i-a cerut în repetate rânduri să nu se desprindă prea mult de Pop. Musi a avut tendința să atace în adâncime și să rămână prea des în lateral, în timp ce Campos și-a dorit ca ei să formeze un cuplu compact, capabil să preseze împreună atunci când Dinamo recuperează mingea.

De altfel, acest detaliu spune multe și despre planurile ofensive. Dinamo pare mai verticală decât în sezonul trecut. Campos vrea o echipă care atacă rapid, dar numai după ce pozițiile sunt ocupate corect și fiecare jucător este corect amplasat.

Va fi nevoie de timp pentru ca toate aceste automatisme să funcționeze la viteza dorită de portughez, însă cele 90 de minute de joc-școală au arătat suficient de clar că noul antrenor nu merge pe linia Kopic, ci construiește o identitate proprie, în jurul organizării, al ocupării spațiilor și al unui control cât mai mare asupra fiecărei faze.