FOTBAL  »  Superliga  »  DINAMO

Dinamo vrea să-i rezilieze contractul lui George Pușcaș!

George Pușcaș se recuperează după operația suferită // FOTO: Instagram
George Pușcaș se recuperează după operația suferită // FOTO: Instagram

Articol de - Publicat luni, 13 iulie 2026, 10:44 / Actualizat luni, 13 iulie 2026 10:54

George Pușcaș (30 de ani) traversează o perioadă complicată la Dinamo. Atacantul se află în continuare în recuperare după operația de hernie inghinală suferită la începutul lunii iunie, la Londra, însă viitorul său în România este incert.

Internaționalul român este așteptat să revină pe teren la începutul lunii septembrie, dar, până atunci, riscă să rămână fără echipă. Dinamo ia în calcul rezilierea contractului atacantului, potrivit fanatik.ro.

Dinamo ia în calcul despărțirea de George Pușcaș

Motivul este legat de situația contractuală a fotbalistului. Actuala înțelegere expiră în vara lui 2027, iar conducerea și-ar dori să o prelungească încă un sezon.

Pușcaș nu a acceptat însă prima propunere venită din partea clubului, iar oficialii dinamoviști se tem că atacantul ar putea intra în ultimele șase luni de contract și ar avea astfel posibilitatea să semneze gratuit cu o altă echipă.

În urmă cu câteva săptămâni, președintele Andrei Nicolescu anunța că Dinamo urma să poarte negocieri cu jucătorul pentru prelungirea contractului.

Dinamo vrea să-i rezilieze contractul lui George Pușcaș!
George Pușcaș, MVP în Dinamo - FC Argeș // FOTO: Ionuț Iordache (GSP.ro)

Dinamoviștii vor să evite un nou caz „Homawoo” sau „Boateng”

Conducerea clubului nu dorește să repete situațiile întâlnite în cazul lui Josue Homawoo și Kennedy Boateng.

Cei doi fundași centrali au refuzat ofertele de prelungire, și-au dus contractele până la capăt și au plecat ulterior liberi de contract.

Din acest motiv, oficialii lui Dinamo analizează inclusiv varianta unei despărțiri anticipate de George Pușcaș, dacă negocierile pentru un nou contract nu vor ajunge la un rezultat favorabil.

A jucat doar opt meciuri pentru Dinamo

Transferat în februarie din postura de jucător liber, George Pușcaș nu a reușit să aibă continuitate din cauza problemelor medicale. În aproape cinci luni, atacantul a bifat doar opt apariții în tricoul lui Dinamo, reușind un gol și o pasă decisivă.

Potrivit Transfermarkt, Pușcaș este cotat la 750.000 de euro. În acest moment, Dinamo îi mai are în lot, pentru postul de atacant, pe Mamadou Karamoko, Oliver Hintsa, Alexandru Pop și Vadym Kyrychenko.

George Pușcaș încasează în prezent un salariu de 20.000 de euro pe lună. Inițial, atacantul acceptase un contract în valoare de 15.000 de euro lunar, remunerația fiind majorată ulterior.

Durează, pentru că antrenamentele, la început, nu vor fi la nivelul echipei, va fi o integrare. 100% nu va fi la începutul campionatului, dar undeva în august. Sperăm să fie bine, vom vedea cât de bine putem să tratăm acest lucru.

- Andrei Nicolescu, președintele lui Dinamo, pe 28 iunie

Citește și:
A fost lansat „fratele” Daciei Duster! Noul SUV arată aproape identic și pleacă de la puțin peste 10.000 de euro
Noutati auto
A fost lansat „fratele” Daciei Duster! Noul SUV arată aproape identic și pleacă de la puțin peste 10.000 de euro
Englezii au văzut imaginile cu Simona Halep și Dorin Mateiu și au descris-o în două cuvinte
Tenis
Englezii au văzut imaginile cu Simona Halep și Dorin Mateiu și au descris-o în două cuvinte
Istvan Kovacs, OUT de la Campionatul Mondial! FIFA a anunțat arbitrii pentru semifinale și finale, iar românul lipsește de pe listă
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Istvan Kovacs, OUT de la Campionatul Mondial! FIFA a anunțat arbitrii pentru semifinale și finale, iar românul lipsește de pe listă
Florin Prunea anunță investitori noi în Superliga: „O să bage milioane de euro la club”
Superliga
Florin Prunea anunță investitori noi în Superliga: „O să bage milioane de euro la club”
EXCLUSIV Surpriză în România. Gigant al ciocolatei se pregătește să înceapă producția
Profit.ro
EXCLUSIV Surpriză în România. Gigant al ciocolatei se pregătește să înceapă producția
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Simona Halep și omul de afaceri Dorin Mateiu, fotografiați în loja regală de la Wimbledon, lângă Prințesa Kate și Sharapova

Le mai recunoști? Fostele prezentatoare ale știrilor sportive au atras toate privirile la evenimentul lui Cătălin Botezatu


Comentarii (14)
demolarii
demolarii  •  13 Iulie 2026, 14:16

Sau vor sa-i rezilieze sa poata primii o oferta de la Fcsb pe modelul Gnahore? Boateng e inca liber de contract. De ce?

Al.Bundy
Al.Bundy  •  13 Iulie 2026, 13:03
Postat de Aleluia pe 13 Iulie 2026, 10:51

Nici nu știu de ce l-au luat pe expiratul asta. A fost o greșeală stupida. Se vedea si de pe luna ca omul este terminat

De ce? Priceperea lui nicolescu....asa a plecat kopic, s-a saturat de prostiile lui nicolescu! Acum dinamo nu știu daca scapă de lupta la retrogradare. Management de tot râsul, chiar antidinamo!

Al.Bundy
Al.Bundy  •  13 Iulie 2026, 13:00
Postat de therealreddog33 pe 13 Iulie 2026, 12:30

Oare câte greșeli “manageriale” mai trebuie să facă Nic000lescu până să fie dat afară?!

Nelimitate! Asa l-am pierdut pe kopic, gnahore si boateng! A plătit degeaba zeci de accidentați...

Vezi toate comentariile (14)
Comentează