FOTBAL  »  LIGA 3  »  INEDIT

VIDEO Takayuki Seto, prezentare lângă ARO: „Noul motor de la mijlocul terenului”

Takayuki Seto a fost prezentat oficial / Foto: Facebook ARO Câmpulung Muscel
Takayuki Seto a fost prezentat oficial / Foto: Facebook ARO Câmpulung Muscel

Articol de - Publicat marti, 14 iulie 2026, 15:40 / Actualizat marti, 14 iulie 2026 16:01

Ajuns la 40 de ani și liber de contract după despărțirea de FC Argeș, Takayuki Seto a fost prezentat oficial la ARO Câmpulung Muscel, club din Liga 3.

Prezentarea veteranului japonez a fost inedită. Takayuki Seto a fost filmat urcând la volanul unui automobil ARO, la Muzeul Automobilului Românesc, iar apoi a dezvăluit motivul pentru care a ales să semneze cu formația din Câmpulung Muscel.

Takayuki Seto, prezentat oficial la ARO Câmpulung Muscel

Takayuki Seto a evoluat în precedentele două sezoane la FC Argeș, iar acum a semnat în același județ, cu ARO Câmpulung Muscel. Cu 362 de meciuri la nivelul primei divizii (a mai jucat la Astra și Petrolul), japonezul este singurul fotbalist străin care a jucat în Liga 1 la 40 de ani.

La noul său club, Seto va juca și rolul de mentor pentru copiii de la Grupele de Juniori.

Mă bucur că am venit aici. Oamenii m-au dorit și eu am vrut să vin să ajut. Aici este un proiect foarte frumos, sper să mă integrez bine în echipă și să ajut. În primul rând, vrem să intrăm în play-off, iar apoi o să luăm pas cu pas și vom vedea ce va fi

- Takayuki Seto

„Takayuki Seto este noul motor de la mijlocul terenului pentru ARO Câmpulung în Liga 3! Clubul nostru mută pe piața transferurilor și aduce o adevărată legendă a fotbalului românesc, un model de profesionalism, disciplină și longevitate sportivă remarcabilă! Sosit în România în urmă cu aproape două decenii, mijlocașul nipon vine să aducă un plus de experiență, echilibru și viziune în joc.

A fost prezentat astăzi, la Muzeul Automobilului Românesc din Câmpulung, unde a vizitat mașinile expuse și a ales să urce într-un... ARO!

Cartea de vizită:

  • Nume: Takayuki Seto

  • Naționalitate: Japoneză

  • Vârstă: 40 de ani (născut la 5 februarie 1986, în Nagoya)

  • Poziție: Mijlocaș defensiv / Central

  • Palmares: Campion al României, câștigător al Cupei și Supercupei României cu Astra Giurgiu. A mai jucat pentru Petrolul Ploiești și FC Argeș. Are peste 360 de meciuri în Superligă și 26 de goluri marcate. Este cel mai longeviv jucător străin din istoria primei ligi a României.

Cu ce vine Takayuki Seto la RO Câmpulung?

  • Mentalitate de învingător: Având în palmares trofee majore în fotbalul românesc, Takayuki știe cum se gestionează presiunea meciurilor cu miză.

  • Echilibru tactic: Recunoscut pentru plasamentul său impecabil, capacitatea de efort și recuperări, el va securiza zona defensivă de la mijlocul terenului.

  • Lider și mentor: Prezența sa în vestiar reprezintă o oportunitate uriașă pentru tinerii jucători de la ARO de a învăța direct de la un profesionist desăvârșit.

Implicarea lui Takayuki Seto în club va fi, însă, una mult mai mare decât cea de jucător activ și asta pentru că în perioada următoare va fi prezent tot mai des printre copiii de la Grupele de Juniori, acolo unde, pentru a-i pregăti pe cei mici, în regăsim pe antrenorul cu portarii, Costi Bădan, pe antrenorul secund, Marius Tomozei, și chiar pe președintele clubului, Cristi Vlad - toți foști jucători cu experiență în prima ligă a României!”, se arată în comunicatul oficial emis de club.

Citește și:
Audi pentru staff, Volkswagen pentru jucători » Dinamoviștii și-au luat azi în primire noile mașini
Superliga
Audi pentru staff, Volkswagen pentru jucători » Dinamoviștii și-au luat azi în primire noile mașini
Abia s-a despărțit de iubita influencer și Barcelona vrea să-l vândă acum dintr-un motiv stânjenitor
Campionate
Abia s-a despărțit de iubita influencer și Barcelona vrea să-l vândă acum dintr-un motiv stânjenitor
Starul lui Liverpool a făcut show la nunta „ca în România”
Campionate
Starul lui Liverpool a făcut show la nunta „ca în România”
Peter Crouch și soția Abbey, poveste de pomină din noaptea nunții: „A tras pătura de pe mine, aveam o bere la subraț”
Campionate
Peter Crouch și soția Abbey, poveste de pomină din noaptea nunții: „A tras pătura de pe mine, aveam o bere la subraț”
DOCUMENT Chinezi reclamați în România ca suspect de ieftini. Oferta cu care constructorul unei părți din A0 a câștigat licitația fotovoltaică din Oltenia - reevaluată
Profit.ro
DOCUMENT Chinezi reclamați în România ca suspect de ieftini. Oferta cu care constructorul unei părți din A0 a câștigat licitația fotovoltaică din Oltenia - reevaluată
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Simona Halep i-a răspuns public lui Ion Țiriac junior, după comentariul legat de imaginile din loja de la Wimbledon

Le mai recunoști? Fostele prezentatoare ale știrilor sportive au atras toate privirile la evenimentul lui Cătălin Botezatu


Comentarii (4)
Cenzuratdegsp
Cenzuratdegsp  •  14 Iulie 2026, 19:56

Ala e muzeu, mai mult arata a junk yard .

Van_Basten_9_
Van_Basten_9_  •  14 Iulie 2026, 18:23

Bravo, tata!

22robert03
22robert03  •  14 Iulie 2026, 18:16

Felicitări pentru toată munca depusa in fotbalul romanesc

Vezi toate comentariile (4)
Comentează