Articol de Roxana Fleşeru, Luminița Paul - Publicat marti, 14 iulie 2026, 16:18 / Actualizat marti, 14 iulie 2026 16:38
Gabriela Ruse (28 de ani, locul 72 WTA) a vorbit despre cum s-a simțit în meciul din primul tur la UniCredit Iași Open, unde a fost învinsă de spaniola Kaitlin Quevedo (20 de ani, numărul 100 mondial), 6-3, 6-1.
Gabriela Ruse a venit la conferința de presă după o oră de la înfrângerea suferită în fața spaniolei Kaitlin Quevedo.
„A fost un meci dificil, mă așteptam la asta, nu m-am acomodat pe zgură, trecerea de pe iarbă a fost dificilă, mi-ar fi trebuit mai multe zile de antrenamente. Sunt puțin supărată, dar așa-i tenisul. Mergem mai departe, mergem în vacanță și ne resetăm pentru sezonul de hard”, a spus Gabriela Ruse.
Revenind pe zgura de la Iași, ea a vorbit despre desfășurarea partidei: „Nu cred că am pierdut meciul neapărat în game-ul al treilea sau al patrulea din setul al doilea, meciul era deja foarte lung.
Am început bine, apoi ușor-ușor am simțit mai multă presiune. Îmi doream să câștig, să termin punctele din ce în ce mai repede. Am început să greșesc extrem de mult, au fost multe lucruri care n-au funcționat. Cred că ar fi trebuit să joc complet diferit ca să pot câștiga un astfel de meci. Ar fi trebuit să am mai multă răbdare, să construiesc mai mult punctele”, a spus Ruse.
Gabriela Ruse, serviciu din mână
Ea a apelat și la un procedeu pe care nu-l mai folosise în niciun meci până acum, serviciul din mână. „Pur și simplu nu găseam nicio soluție. Simțeam că nu se termină niciun punct rapid. Trebuia să muncesc foarte mult pentru fiecare minge, total diferit față de ceea ce este pe iarbă, pentru că pe iarbă, dacă servești bine și mai dai încă una, se cam termină punctul aici. Am dat și de o jucătoare extrem de dificilă pentru primul tur.”

Ea și-a continuat discursul: „Tenisul, așa cum bine știți, este foarte dificil, dacă stăm să ne uităm, sunt singura jucătoare care a bătut-o pe Noskova pe iarbă și apoi ea a mers și a câștigat Wimbledon-ul. Sunt zile mai bune, mai proaste. Important e ceea ce se întâmplă a la long pe tot parcursul anului.
Momentan cred că sunt în panta pozitivă a lucrurilor și a meciurilor și nu vreau să mă dezamăgesc după meciul de astăzi pentru că am făcut multe lucruri bune în ultimul timp și atunci vreau cumva să continui șirul ăsta de lucruri pozitive”.
Îmi trebuie câteva zile de pauză pentru că am jucat foarte mult. Cred că probabil este cel mai lung sezon al meu de până acum. Voi începe apoi sezonul de hard cu turneul de la Toronto și apoi voi continua cu Cincinnati și apoi US Open - Gabriela Ruse
Jucătoarea din România a fost întrebată și despre presiunea pe care o resimte atunci când joacă la turneele de acasă.
„Sigur e o presiune foarte mare și nu mă simt confortabil din punct de vedere psihic să joc acasă pentru că îmi doresc mult să câștig. Îmi doresc să-i fac pe oameni fericiți și pun extra presiune pe mine, pe care nu ar trebui să o pun. Încerc să lucrez la acest aspect cu psihologa mea. Momentan n-am găsit soluția, dar sper să fie din ce în ce mai bine”, a spus ea cu vocea puțin tremurată.
Gabriela Ruse, atentă cu micii fani
Chiar dacă a pierdut, Gabriela Ruse a rămas câteva minute pe teren pentru a semna câteva autografe și a face poze cu micii fani. Cât de grele sunt astfel de momente?
„Este foarte dificil, mai ales când joci acasă și vrei să mulțumești oamenii, dar până la urmă asta este un lucru pe care l-am învățat de-a lungul carierei.
Chiar dacă atunci când pierzi ești supărat, trebuie să stai și să dai autografe pentru copii, în special pentru că am fost și eu copil și știu ce înseamnă să stau și să-mi doresc și să-mi imaginez că poate într-o zi o să fiu și eu acolo și mă bucur enorm de mult că am văzut oameni fericiți chiar și după meciul de astăzi, nefiind un final fericit”.
Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.