SPORTURI  »  TENIS  »  WTA IASI

Miriam Bulgaru, eliminată în turul 1 la UniCredit Iași Open, după ce a servit pentru setul întâi

Miriam Bulgaru și Elena Pridankina la Unicredit Iași Open Foto: Roxana Fleșeru
Miriam Bulgaru și Elena Pridankina la Unicredit Iași Open Foto: Roxana Fleșeru

Articol de , - Publicat marti, 14 iulie 2026 18:27 / Actualizat marti, 14 iulie 2026 18:27

Miriam Bulgaru (27 de ani, locul 248 mondial) a cedat, 5-7, 1-6, în runda inaugurală a turneului WTA 250 de la Iași în fața rusoaicei Elena Pridankina (20 de ani, numărul 201 WTA).

A doua jucătoare română care a evoluat pe tabloul principal de la UniCredit Iași Open, Miriam Bulgaru, s-a aflat față în față pentru prima dată cu adversara din Rusia, Elena Pridankina. Aceasta din urmă a trecut întâi de calificări, apoi a abordat grila mare cu confortul unor victorii și al acomodării cu zgura ieșeană.

Pentru „tricoloră” este a doua prezență de anul acesta într-un turneu WTA, după cel de la Cluj-Napoca, Transylvania Open, unde a evoluat tot cu o invitație, cedând în turul 1.

Partida lui Miriam a fost programată pe Terenul Central, în fața publicului local și sub apăsarea unei călduri ca de capac pus peste o oală în fierbere. Umiditatea ridicată contrasta cu o temperatură de sub 30 de grade Celsius. Românca a pornit bine, curajos, cu o șansă de break din primul game, apoi a urmat o perioadă de echilbru până la 3-3, când a apărut întâiul joc câștigat contra serviciului.

Miriam Bulgaru a servit pentru primul set

4-3 pentru Bulgaru, după un game scurt și acid de retur. A fost momentul ei de avantaj, unul pe care nu l-a putut prelungi însă imediat. A avut apoi ocazia să închidă setul cu serviciul, la 5-4, după alte game-uri câștigate de ambele la retur. Echilibrul s-a menținut până în prelungiri, când rusoaica a apăsat și a închis cu 7-5, în 48 de minute.

Miriam Bulgaru, eliminată în turul 1 la UniCredit Iași Open, după ce a servit pentru setul întâi
Miriam Bulgaru în acțiune la UniCredit Iași Open Foto: Roxana Fleșeru

Pridankina, a 201-a jucătoare a lumii, a arătat un tenis solid. A fost incisivă la retur, mai ales pe serviciul al doilea al româncei, în partea secundă a meciului. Miriam a replicat folosind variația atunci când a putut, câte o scurtă bine găsită rămânând fără răspuns.

Un break timpuriu, însă, al rusoaicei, a dezechilibrat actul. Nimic nu părea însă pecetluit câtă vreme ocaziile apăreau pe rând, când pentru una, când pentru cealaltă. Din păcate pentru „tricoloră”, Pridankina a avut o eficiență superioară, inclusiv sub presiune. A mai făcut un break, iar la 5-1 a servit pentru victorie.

Una pe care a obținut-o, 7-5, 6-1, după un retur în fileu al româncei. Pentru rusoaică, este doar al doilea tablou WTA de anul acesta, după Roland Garros, când a cedat în turul 1, și prima victorie.

Elena Pridankina: „Calmul a fost cheia meciului”

„Mă simt bine, îmi place foarte mult să joc aici. E un turneu minunat, terenuri grozave, iar atmosfera de aici este pur și simplu uimitoare. Și sunt mulți spectatori astăzi; le mulțumesc pentru susținere, chiar dacă am jucat împotriva unei jucătoare române în România”, a spus Elena în interviul de pe teren.

„Pentru mine nu e prima dată când joc împotriva favoritei locale. Cred că tocmai pentru că nu e prima dată, știu cum să gestionez această situație”, a adăugat ea.

Care a fost cheia victoriei? „Să-mi păstrez calmul, pentru că la începutul primului set eram puțin nervoasă. Nu reușeam să lovesc cu aceeași putere ca de obicei, dar m-am calmat și am încercat să lupt pentru fiecare punct. Și asta a fost cheia victoriei în acest meci”, a explicat Elena.

62%este eficiența rusoaicei pe primul serviciu, superioară celei a lui Miriam Bulgaru, 47%

La final, întrebată despre semifinala de Cupă Mondială de fotbal dintre Franța și Spania, a răspuns astfel: „Cred că fratele meu va ține cu Spania. Fratele meu mai mic, care are 10 ani, joacă și el tenis, așa că voi susține echipa pe care o susține și el”.

Pridankina o va înfrunta în turul secund pe ucraineanca Oleksandra Oliynikova (25 de ani, locul 52 mondial), cea care a învins-o în turul 1 la Roland Garros.

Citește și:
După scandalul de la națională, iubita fotbalistului de 110 de milioane de euro surprinde din nou: „Este prima dată!”
Campionate
După scandalul de la națională, iubita fotbalistului de 110 de milioane de euro surprinde din nou: „Este prima dată!”
Lovitură de teatru! Horațiu Moldovan, așteptat să semneze în Superliga
Superliga
Lovitură de teatru! Horațiu Moldovan, așteptat să semneze în Superliga
La 4 ani de la divorțul de Gerard Pique, Shakira se iubește cu un fost star de la Real Madrid
Stiri extrasport
La 4 ani de la divorțul de Gerard Pique, Shakira se iubește cu un fost star de la Real Madrid
Primul „11” al FCSB-ului cu Rapid: ce a decis Reghecampf
Superliga
Primul „11” al FCSB-ului cu Rapid: ce a decis Reghecampf
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Elina Svitolina și Gael Monfils s-au despărțit: „Cel mai dureros adevăr pe care a trebuit vreodată să-l înfrunt”

De 5 ori campion, astăzi taie și vinde fier: „Chiar acum mă ocup de niște vagoane de tren”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează