INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  TRANSFER

Fabrizio Romano a anunțat: PSG transferă titularul de la Mondial » Revine după 10 ani

David Luiz, Edinson Cavani, Lucas Digne // FOTO Imago Images
David Luiz, Edinson Cavani, Lucas Digne // FOTO Imago Images

Articol de - Publicat marti, 14 iulie 2026 21:10 / Actualizat marti, 14 iulie 2026 21:22

Paris Saint-Germain a ajuns la un acord pentru transferul fundașului stânga Lucas Digne (32 de ani), care va reveni pe „Parc des Princes” după încheierea Campionatului Mondial din 2026.

Anunțul a fost făcut de jurnalistul Fabrizio Romano, care susține că toate părțile au ajuns la un acord verbal.

PSG îi activează clauza lui Lucas Digne

„Lucas Digne este pe cale să devină noul jucător al lui Paris Saint-Germain! A fost ajuns la un acord verbal între toate părțile implicate. Calitate și experiență pentru linia defensivă - o variantă perfectă de rezervă pentru Nuno Mendes. Revine în Franța după Campionatul Mondial!”, a transmis Fabrizio Romano, pe contul său de X.

Campioana Europei va plăti aproximativ 10 milioane de euro, suma prevăzută în clauza de reziliere din contractul fundașului cu Aston Villa. Mutarea este considerată una dintre cele mai avantajoase ale verii pentru PSG, care aduce un internațional francez cu experiență la un cost redus.

Digne va veni pentru a întări postul de fundaș stânga, acolo unde titular incontestabil este Nuno Mendes. În prezent, singura variantă de rezervă pentru portughez este Lucas Hernandez, folosit însă și în centrul apărării.

Fabrizio Romano a anunțat: PSG transferă titularul de la Mondial » Revine după 10 ani
Lucas Digne, titular la Campionatul Mondial 2026 // FOTO Imago Images

Luis Enrique i-a promis minute fundașului stânga

Deși va porni ca alternativă pentru Nuno Mendes, Lucas Digne nu va avea doar un rol de rezervă. Conducerea clubului și Luis Enrique i-au transmis fundașului că va avea parte de un număr important de minute, mai ales în contextul în care Nuno Mendes a avut probleme medicale în ultimele sezoane.

Pentru Lucas Digne transferul reprezintă revenirea la Paris. Internaționalul francez s-a format în regiunea Parisului și a evoluat pentru PSG între 2013 și 2016, având 44 de meciuri oficiale, înainte de a pleca la AS Roma, Barcelona, Everton și Aston Villa.

În cariera sa, fundașul a mai îmbrăcat tricourile lui Lille, AS Roma, Barcelona, Everton și Aston Villa, adunând peste 50 de selecții pentru naționala Franței. Transferul urmează să fie oficializat imediat după încheierea Campionatului Mondial, unde Digne face parte din lotul Franței calificat în semifinalele competiției.

Citește și:
Mihai Stoica propune ca aceste echipe să fie interzise la titlu în Superliga! » Ce omite însă managerul lui FCSB să spună
Superliga
Mihai Stoica propune ca aceste echipe să fie interzise la titlu în Superliga! » Ce omite însă managerul lui FCSB să spună
„Execrabilă, groaznic” » Marica nu a menajat pe nimeni după Craiova - Farul, apoi și-a ales favorita la titlu
Superliga
„Execrabilă, groaznic” » Marica nu a menajat pe nimeni după Craiova - Farul, apoi și-a ales favorita la titlu
Acord între FCSB și Rapid! » Mihai Stoica: „Aceasta este înțelegerea”
Superliga
Acord între FCSB și Rapid! » Mihai Stoica: „Aceasta este înțelegerea”
Rușinea serii în Europa: după ce le-au luat titlul în ultima etapă, acum le-au dat 7 goluri!
Campionate
Rușinea serii în Europa: după ce le-au luat titlul în ultima etapă, acum le-au dat 7 goluri!
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Scene șocante în Franța! Clădirea istorică a rezistat celor două războaie mondiale, dar a fost incendiată de protestatari

Gabriela Ruse, detalii inedite din relația cu celebrul tenismen: „Îi place în România. Ceva interesant. Diferit!”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează