FOTBAL  »  LIGA 4  »  NUMIRE

Ionel Ganea a revenit în antrenorat

Ionel Ganea, prezentat oficial la Chimia Victoria // Foto: Facebook
Ionel Ganea, prezentat oficial la Chimia Victoria // Foto: Facebook

Articol de - Publicat miercuri, 15 iulie 2026 09:24 / Actualizat miercuri, 15 iulie 2026 09:27

Ionel Ganea (52 de ani), fost internațional român, a revenit în fotbal după o pauză de cinci ani. A fost numit antrenor la formația de Liga 4 Chimia Victoria, echipă din județul Brașov.

Clubul a terminat sezonul trecut pe locul 8 în Liga 4 Brașov. Ionel Ganea a jucat pentru Chimia Victoria la începutul carierei de fotbalist, în perioada de juniorat.

Ionel Ganea, prezentat oficial la CS Chimia Victoria

„Ionel Ganea este noul antrenor al echipei Chimia Victoria.

Clubul Chimia Victoria anunță numirea lui Ionel Ganea în funcția de antrenor principal al echipei.

Fost internațional al României și unul dintre cei mai apreciați atacanți ai generației sale, Ionel Ganea a avut o carieră impresionantă atât în fotbalul românesc, cât și în străinătate.

De-a lungul carierei de jucător a evoluat pentru FC Brașov, Universitatea Craiova, Gloria Bistrița, Rapid București, Dinamo București și Politehnica Timișoara, dar și pentru VfB Stuttgart în Bundesliga, Bursaspor în Turcia și Wolverhampton Wanderers în Premier League.

În tricoul echipei naționale a României a disputat 46 de meciuri și a înscris 19 goluri, participând la Campionatul Mondial din 1998 și Campionatul European din 2000. În palmaresul său se regăsesc două titluri de campion al României și titlul de golgheter al Diviziei A în sezonul 1998–1999.

Ca antrenor, a pregătit echipe precum Universitatea Cluj, Rapid București, FC Voluntari, ASA Târgu Mureș, ACS Poli Timișoara, Dunărea Călărași și Dinamo București, acumulând experiență atât în Liga 1, cât și în eșaloanele inferioare.

Suntem bucuroși că, începând de astăzi, experiența și profesionalismul lui Ionel Ganea vor face parte din proiectul Chimia Victoria. Îi urăm mult succes și cât mai multe rezultate alături de echipa noastră! Bun venit în familia Chimia Victoria!”, a fost comunicatul oficial al clubului brașovean pe rețelele de socializare.

  • Ultimul post pe care l-a ocupat Ionel Ganea a fost de director tehnic la Dunărea Călărași. Mandatul său s-a încheiat în vara anului 2021.

Citește și:
„Era deja la știri dacă era invers” » Soția unui UEFAntatic, gest aprig criticat la o nuntă: „Alo, doamna artistă”
Stiri extrasport
„Era deja la știri dacă era invers” » Soția unui UEFAntatic, gest aprig criticat la o nuntă: „Alo, doamna artistă”
GSP a aflat verdictul în cazul Laurențiu Reghecampf! FCSB răsuflă ușurată
Superliga
GSP a aflat verdictul în cazul Laurențiu Reghecampf! FCSB răsuflă ușurată
„E nebunia lumii!” » Gigi Becali nu înțelege de ce jucătorul de la FCSB nu e titular la națională: „Joacă oricând la Real Madrid și PSG”
Superliga
„E nebunia lumii!” » Gigi Becali nu înțelege de ce jucătorul de la FCSB nu e titular la națională: „Joacă oricând la Real Madrid și PSG”
La 4 ani de la divorțul de Gerard Pique, Shakira se iubește cu un fost star de la Real Madrid
Stiri extrasport
La 4 ani de la divorțul de Gerard Pique, Shakira se iubește cu un fost star de la Real Madrid
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Gabi Tamaș a numit „cel mai mare șprițar” cu care a fost coleg + Țara cu cele mai mari beții: „Vodcă, coniac, whisky. Ne-am făcut pilaf!”

Nuno Campos le-a explicat succesul său maghiarilor: „Nu se așteptau” » Cum vede Bucureștiul comparativ cu Budapesta: „Există aici un loc minunat”


Comentarii (3)
gloriosul19
gloriosul19  •  15 Iulie 2026, 15:40
Postat de QED777 pe 15 Iulie 2026, 11:49

Credeam ca este vorba de Râmnicu Vâlcea. Ce Chimie sa mai fie in Romania ? Fiecare Combinat avea echipa lui Chimistul Borzesti , Chimica Târnăveni . Acum cine și pe cine sa mai sponsorizeze ? Fără industrie ești pierdut pe toată orizontala inclusiv în sport.

Echipa Combinatului din Borzesti s-a numit CSM Borzesti

QED777
QED777  •  15 Iulie 2026, 11:49

Credeam ca este vorba de Râmnicu Vâlcea. Ce Chimie sa mai fie in Romania ? Fiecare Combinat avea echipa lui Chimistul Borzesti , Chimica Târnăveni . Acum cine și pe cine sa mai sponsorizeze ? Fără industrie ești pierdut pe toată orizontala inclusiv în sport.

Moshu1
Moshu1  •  15 Iulie 2026, 09:43

Mai exista chimie in Victoria ??

Vezi toate comentariile (3)
Comentează