Argentina realismului magic

Naționale africane ajunse pentru prima oară în istoria lor la acest nivel i-au pus mai multe probleme Argentinei decât a izbutit Anglia. Ba chiar sunt mulți, foarte mulți oameni care cred că Egipt a fost învinsă de Argentina doar cu ajutorul arbitrilor. În timp ce victoria Argentinei din semifinală n-a mai fost prezentată nici măcar de antimessianiști ca fiind una obținută incorect.

În schimb, triumful Argentinei îi este atribuit în primul rând selecționerului Angliei, Thomas Tuchel. Pentru că a făcut schimbări defensive care i-au permis Argentinei să vină în valuri peste careul englez. Au fost momente în care ne-am amintit că Tuchel era eliminat de Cristi Pustai într-un Gaz Metan-Mainz din preliminariile Europa League.

Dar chiar și așa, jucătorii Angliei nu pot fi scoși din ecuație. Până la urmă, Argentina a reușit o avalanșă de lovituri periculoase cu capul spre poarta lui Pickford prin fotbaliști care nu sunt înalți, MacAllister, Lautaro, Nico Gonzalez.

Când ești naționala Angliei, vii din locul în care este divinizat jocul de cap, ai o linie de 5 fundași, îl mai arunci în luptă și pe Burn de peste doi metri, și-ți dă bară cu capul MacAllister și gol tot cu capul Lautaro care are un metru și-un pic, în prelungiri, într-o fază în care tot careul englez era plin de jucători englezi, atunci îți meriți soarta.

OK, poate că Tuchel i-a pus prea devreme pe englezi să se apere aglomerat, dar și fotbaliștii au făcut-o lamentabil. Pe lângă cât de ridicoli au fost fundașii în jocul aerian, pe atât de blamabil este Pickford la primul gol. Din nou, ca și la golul norvegianului Schjelderup în sferturi, Pickford ne-a reamintit că este un portar cu mâini scurte, care nu umple poarta, nu are alonjă și care încasează un gol de la distanță de la Enzo Fernandez pe care un portar masiv precum Courtois nu cred că l-ar fi luat.

Tuchel, blamat de toată lumea, dar nu și de federație

Într-un moment în care toată planeta-fotbal arată cu un deget acuzator spre Tuchel, Federația Engleză alege să-l păstreze pe neamț. Este, până la urmă, managerul străin care a dus Anglia cel mai sus, peste ce au reușit Fabio Capello sau Sven Goran Eriksson.

Și cred că cei din FA conștientizează că fotbaliștii Angliei nu sunt chiar de nivelul faimei și al sumelor de transfer și cel mai bun exemplu este Eliott Anderson, fotbalist luat de Manchester City cu peste 130 de milioane de euro, dar care a jucat în acest turneu de 20 de milioane. De vreo 30 a jucat Gordon, cumpărat de Barcelona cu 80, de vreo 5 a jucat Madueke, cumpărat de Arsenal cu aproape 60. Un parcurs al lui Tuchel cu Anglia până în semifinale nu este un eșec al antrenorului german, ci un rezultat decent.

Dar deznodământul semifinalei nu este atât responsabilitatea lui Tuchel cât meritul Argentinei. Condusă de Messi mai bine chiar decât la precedentul Mondial, cel cu titlul obținut. Dar nu atât de magic precum a făcut-o Maradona în ‘86.

+9 FOTO

Cei doi sunt acum la același nivel, un titlu mondial cucerit urmat de o nouă finală. Maradona și ai lui au fost jefuiți de un penibil de arbitru în finala din ‘90, vom vedea duminică soarta Argentinei în fața Spaniei care-l adopta pe Messi când acesta era un adolescent cu probleme de creștere.

Miraculosul Messi și câinii războiului din jurul său

Argentina are un joc de realism magic precum faimosul curent literar sud-american din care au făcut parte și atât de mulți scriitori argentinieni. De Paul, MacAllister, Enzo Fernandez combină excelent realismul unei linii de mijloc solide, cu magia pasei decisive a lui De Paul pentru Messi cu Algeria, magia golului cu capul al lui MacAllister cu Elveția sau mai ales magia golurilor lui Enzo cu Egipt și Anglia.

Peste toate acestea, se așterne miracolul felului în care joacă Messi la 39 de ani, stropul de geniu al lui Alvarez cu Elveția și doza de pragmatism din partea lui Lautaro.

Argentina-Anglia la Mondial înseamnă inevitabil nu doar fotbal încrâncenat, tensionat, dar și reveniri la conflictul mocnit pentru Insulele Malvine/Faulkland, cum le prezentau jurnaliștii de la Telejurnal în ‘82, când se dădeau vești de la războiul din Atlantic.

Câțiva jucători argentinieni au purtat pe teren un banner cu mesajul că aceste insule sunt, de fapt, argentiniene. Vedem că naționala României trebuie să joace fără spectatori pentru că niște fani au afișat în peluză un mesaj din aceeași familie.

Ce au făcut argentinienii e însă mult mai pedepsibil după canoanele FIFA fiind vorba de niște jucători, pe teren, la Mondial. Dacă se va da doar o amendă la mișto, atunci va fi o nouă confirmare că lui Infantino îi e tare dragă Argentina.