INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  REAL MADRID

Renunță Florentino la Bellingham sau Vinicius pentru Olise?! » Dezvăluiri explozive în L'Equipe

Michael Olise / Foto: Imago
Michael Olise / Foto: Imago

Articol de - Publicat vineri, 17 iulie 2026 11:59 / Actualizat vineri, 17 iulie 2026 12:06

Cotidianul francez L'Equipe scrie că internaționalul francez Michael Olise își dorește s-o părăsească pe Bayern pentru Real Madrid.

Michael Olise se pregătește pentru finala mică a Cupei Mondiale, contra Angliei, programată sâmbătă seară, dar este cu gândul la Real Madrid. Potrivit surselor cotidianului francez L'Equipe, el le-ar fi spus coechipierilor de la lot că-și dorește să joace din sezonul viitor la multipla campioană a Spaniei și numai Dayot Upamecano, colegul de la Bayern, s-ar fi străduit să-l convingă să rămână în Bavaria.

Michael Olise vrea să le comunice șefilor lui Bayern că intenționează să se transfere la Real Madrid

El vrea ca la întoarcerea în Germania să aibă o discuție cu șefii lui Bayern, în care să le prezinte acestora poziția sa. Dar realizarea transferului se anunță foarte dificilă. Campioana Germaniei l-a declarat deja netransferabil, în baza unui contract scadent în 2029.

Iar președintele Realului, Florentino Perez, a pus capăt speculațiilor din presă printr-un comunicat în care precizează că n-a luat contact nici cu fotbalistul, nici cu anturajul său și amintește că are un pact de ani de zile cu bavarezii. Potrivit înțelegerii, cele două cluburi nu-și vor vâna unii altora jucătorii și orice tranzacție, dacă se va face, va fi cu acordul deplin al tuturor părților.

L'Equipe susține că relația dintre Jude Bellingham și Kylian Mbappe ar fi tensionată

Și nu e totul. Conform aceluiași L'Equipe, care a ieșit cu subiectul „Olise” pe prima pagină, dacă îl va transfera în cele din urmă, Real Madrid va trebui să vândă pe unul dintre Jude Bellingham și Vinicius jr.

Deși brazilianul este favoritul său, președintele Florentino Perez nu i-a prelungit nici acum contractul scadent în 2027. Pe de altă parte, publicația franceză dezvăluie că între Bellingham și Kylian Mbappe are exista tensiuni de mai multă vreme.

Real l-a adus pe Jose Mourinho și a făcut până acum 4 achiziții pentru 2026 - 2027

Pe de altă parte, Real vine după un sezon mediocru, în care n-a reușit să câștige vreun trofeu important, iar presiunea este imensă. Don Florentino l-a adus pe Jose Mourinho, pentru a „rupe” acest trend, și până acum a transferat 4 jucători.

Este vorba despre Denzel Dumfries (Inter), Marc Cucurella (Chelsea), Ibrahima Konate (Liverpool) și Bernardo Silva (Manchester City), ultimii doi liberi de contract.

Citește și:
Mihai Stoica propune ca aceste echipe să fie interzise la titlu în Superliga! » Ce omite însă managerul lui FCSB să spună
Superliga
Mihai Stoica propune ca aceste echipe să fie interzise la titlu în Superliga! » Ce omite însă managerul lui FCSB să spună
„Execrabilă, groaznic” » Marica nu a menajat pe nimeni după Craiova - Farul, apoi și-a ales favorita la titlu
Superliga
„Execrabilă, groaznic” » Marica nu a menajat pe nimeni după Craiova - Farul, apoi și-a ales favorita la titlu
Acord între FCSB și Rapid! » Mihai Stoica: „Aceasta este înțelegerea”
Superliga
Acord între FCSB și Rapid! » Mihai Stoica: „Aceasta este înțelegerea”
Rușinea serii în Europa: după ce le-au luat titlul în ultima etapă, acum le-au dat 7 goluri!
Campionate
Rușinea serii în Europa: după ce le-au luat titlul în ultima etapă, acum le-au dat 7 goluri!
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Scene șocante în Franța! Clădirea istorică a rezistat celor două războaie mondiale, dar a fost incendiată de protestatari

Gabriela Ruse, detalii inedite din relația cu celebrul tenismen: „Îi place în România. Ceva interesant. Diferit!”


Comentarii (1)
Prepurgel
Prepurgel  •  17 Iulie 2026, 15:39

Ce țeapa a luat cu Konate!Era„gaura”din apararea lui Liverpool!

Vezi toate comentariile (1)
Comentează