INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  NEGOCIERI

EXCLUSIV Constantin Gâlcă, aproape de o nouă aventură în străinătate! Unde negociază fostul antrenor al Rapidului

Costel Gâlcă
Costel Gâlcă

Articol de - Publicat sambata, 18 iulie 2026 11:14 / Actualizat sambata, 18 iulie 2026 11:14

Constantin Gâlcă (54 de ani) este liber de contract după despărțirea de Rapid, iar antrenorul se află în discuții pentru revenirea pe bancă, negociind cu o echipă din Slovenia.

Mandatul lui Constantin Gâlcă la Rapid s-a încheiat cu un an înainte de expirarea contractului semnat între părți. Asta deoarece tehnicianul de 54 de ani nu a reușit să îndeplinească obiectivul care i-ar fi prelungit automat înțelegerea: calificarea Rapidului în preliminariile unei competiții europene.

Chiar dacă își dorea să continue în Grant, oficialii clubului, în special Dan Șucu și Victor Angelescu, au decis să rezilieze contractul lui Gâlcă și al staff-ului său și să caute un alt antrenor. Astfel, Rapid începe noul sezon al Superligii cu Daniel Pancu pe bancă, în funcția de antrenor principal.

Negocieri pentru preluarea unei echipe în Slovenia

Rămas liber de contract, Gâlcă și-a întins antenele, iar, din informațiile GSP.RO, acesta se află în negocieri cu o formație din Slovenia, unde ar urma să meargă împreună cu secundul său, Dumitru Uzunea, și cu restul colaboratorilor.

„Este în discuții, în negocieri... Este vorba despre o echipă din Slovenia, care l-a contactat în ultimele săptămâni pentru a prelua banca tehnică. Discuțiile sunt la început, iar, în funcție de pretențiile lui Gâlcă, se poate ajunge rapid la un acord”, spun persoane din anturajul tehnicianului în vârstă de 54 de ani.

Pentru Gâlcă ar fi cea de-a șaptea experiență în străinătate, după ce a mai antrenat la Espanyol Barcelona, Al-Taawoun, Al-Fayha, Vejle BK, Al-Hazem și Radomiak.

Doar 4 trofee în cariera de antrenor

Cel mai lung mandat l-a avut la Vejle, în Danemarca, unde a stat pe bancă în 82 de meciuri, în perioada 6 martie 2019 – 30 iunie 2021. În schimb, cel mai scurt a fost la Al-Hazem, unde a rezistat doar nouă meciuri, fiind demis după o singură victorie și opt înfrângeri.

Ca antrenor principal, Gâlcă are patru trofee în palmares: trei cu FCSB (titlul de campion, Cupa României și Cupa Ligii), toate câștigate în sezonul 2014-2015, dar și un titlu în Danemarca, în liga secundă, cu Vejle.

Citește și:
Vanessa, soția lui Denis Drăguș, s-a pus bine cu fanii FCSB-ului: „Ne întoarcem acasă, la cea mai frumoasă echipă din România”
Liga 2
Vanessa, soția lui Denis Drăguș, s-a pus bine cu fanii FCSB-ului: „Ne întoarcem acasă, la cea mai frumoasă echipă din România”
Sorana Cîrstea, CALIFICARE FANTASTICĂ în optimile US Open: a închis cu un as!
Tenis
Sorana Cîrstea, CALIFICARE FANTASTICĂ în optimile US Open: a închis cu un as!
Am intrat pe singurul stadion din România unde se lucrează zi-lumină » 300 de oameni pe șantier, GSP are detalii: „Ritmul e accelerat la maximum”
Superliga
Am intrat pe singurul stadion din România unde se lucrează zi-lumină » 300 de oameni pe șantier, GSP are detalii: „Ritmul e accelerat la maximum”
Petrecere problematică la New York! Vedetele de la US Open, inclusiv Gabriela Ruse, au ajuns în atenția ITIA
Tenis
Petrecere problematică la New York! Vedetele de la US Open, inclusiv Gabriela Ruse, au ajuns în atenția ITIA
ULTIMA ORĂ Schimbare majoră la bani scoși din bancomatele din România
Profit.ro
ULTIMA ORĂ Schimbare majoră la bani scoși din bancomatele din România
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Mărturie tulburătoare » Fostul golgeter brazilian a ajuns pe străzi: „Mai bine ca lumea să știe că am murit!”

Petrecere problematică la New York! Vedetele de la US Open, inclusiv Gabriela Ruse, au ajuns în atenția ITIA


Comentarii (2)
unuldepestrada
unuldepestrada  •  18 Iulie 2026, 12:37

Aventura de la FCSB e singura experienta pentru care omul e relevant ca antrenor. Atunci s-a batut cu nimeni in drum si noroc cu Otelul. Totusi respect pentru cum omul inca isi mai gaseste contracte bunicele.

rumunek
rumunek  •  18 Iulie 2026, 11:46

Un titlu în liga secundă? Prima dată aud de un așa trofeu. Păi atunci Oprița e plin de trofee.

Vezi toate comentariile (2)
Comentează