FOTBAL  »  Superliga  »  CRAIOVA - UTA 4-0

Adrian Mihalcea comentează prăbușirea totală de la Craiova: „Nu m-am gândit vreodată că se poate întâmpla”

Adrian Mihalcea, antrenorul celor de la UTA Arad +20   FOTO
Adrian Mihalcea, antrenorul celor de la UTA Arad

Articol de - Publicat sambata, 18 iulie 2026 23:36 / Actualizat sambata, 18 iulie 2026 23:39

Adrian Mihalcea (50 de ani), antrenorul celor de la UTA Arad, a comentat înfrângerea cu Universitatea Craiova, 0-4 în prima etapă a noului sezon de Superligă.

La intrarea în minutul 62 din Universitatea Craiova - UTA, tabela afișa scorul de 0-0. În ultima jumătate de oră, campioana României a punctat de 4 ori și le-a provocat un eșec usturător arădenilor.

Antrenorul arădenilor, Adrian Mihalcea, simte că „ceva s-a dereglat” în ultimele 10 minute, în care oltenii au trecut de la 1-0 la 4-0.

Adrian Mihalcea, după 0-4 la Craiova în prima etapă: „Rezultat dur, dar 80-85 de minute am respectat sarcinile”

„Nu-mi explic ultimele 5 minute, nu m-am gândit vreodată că se poate întâmpla, dar bine... Avem un joc consistent până în minutul 80, după ceva s-a dereglat și se termină 4-0. Pare un rezultat dur, după numărul de goluri, dar dacă vreau să iau partea pozitivă, 80-85 de minute am respectat sarcinile.

E prima etapă, că luam 1-0 sau 4-0, până la urmă important este ce vom învăța din acest meci și cum vom juca în celelalte meciuri. Am întâlnit o echipă bună, știam lucrul acesta. La pauză au introdus jucători proaspeți și de valoare, noi prin schimbările noastre nu am reușit să le ținem piept și terminăm în genunchi acest meci.

Sunt convins că vom trece peste acest lucru, este început de campionat. Nu că vreau să le găsesc alibi, dar am întâlnit o echipă bună, care te taxează imediat ce are ocazia.

Am avut noi poate o parte mai puțin bună în a doua repriză, trebuie să analizăm. Într-adevăr, știam că unii dintre băieți nu sunt la un potențial fizic foarte ridicat, dar avem încredere în ei în continuare. Îl consider un rezultat pe care încercăm să-l ștergem în următoarea etapă”, a afirmat Mihalcea la PrimaSport.

Referitor la ultimul gol, de fapt un autogol al lui Alomerovic, care a vrut să-i paseze portarului Gorcea când acesta își părăsise postul, Mihalcea a spus:

„Lipsă de comunicare, clar, între fundașul nostru și portar, într-un minut în care oricum nu mai avea ce să schimbe și a trebuit să nu riște cu acea pasă înapoi”.

În principiu, suntem echilibrați în toate compartimentele, dar pot apărea schimbări, bineînțeles

- Adrian Mihalcea, despre transferuri

Citește și:
Acord între FCSB și Rapid! » Mihai Stoica: „Aceasta este înțelegerea”
Superliga
Acord între FCSB și Rapid! » Mihai Stoica: „Aceasta este înțelegerea”
Universitatea Craiova - Farul, în runda 12 din Superliga » Elisor deschide scorul în minutul 16
Superliga
Universitatea Craiova - Farul, în runda 12 din Superliga » Elisor deschide scorul în minutul 16
„Nu vă mai putem ține. Vă mulțumim!” » Seara haotică a lui CSM București a continuat la conferință: „Cel mai prost meci de când am venit”
Handbal
„Nu vă mai putem ține. Vă mulțumim!” » Seara haotică a lui CSM București a continuat la conferință: „Cel mai prost meci de când am venit”
Amendă penală pentru Dănuț Lupu » Suma pe care trebuie să o plătească
Superliga
Amendă penală pentru Dănuț Lupu » Suma pe care trebuie să o plătească
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Scene șocante în Franța! Clădirea istorică a rezistat celor două războaie mondiale, dar a fost incendiată de protestatari

Gabriela Ruse, detalii inedite din relația cu celebrul tenismen: „Îi place în România. Ceva interesant. Diferit!”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează