Articol de Andrei Crăiţoiu, Răzvan Petrescu (video) - Publicat luni, 20 iulie 2026 12:45 / Actualizat luni, 20 iulie 2026 13:05
Dinamo a început cu stângul noul sezon de Superliga, după înfrângerea cu 0-1 în fața Petrolului Ploiești. Prestația „câinilor” din prima etapă a fost analizată de fostul internațional Marius Niculae (45 de ani).
Fostul atacant dinamovist a remarcat primele minute ale întâlnirii, în care formația din Ștefan cel Mare a avut mai multe ocazii importante și putea tranșa partida încă din start.
„Un început, primele zece minute au fost extraordinare pentru Dinamo. Păcat că n-au putut să mențină acest ritm, pentru că au avut trei ocazii, putea să fie 3-0 după primele zece minute și toată lumea vorbea frumos de Dinamo. Dar, din nefericire, încă nu și-a găsit cadența”, a declarat Marius Niculae.
Marius Niculae cere transferuri la Dinamo
Fostul internațional consideră că adaptarea la noul sezon poate fi influențată și de schimbările de la nivelul băncii tehnice, dar și de filosofia diferită impusă de antrenor. „E un antrenor nou, un alt stil, o altă filozofie”, a explicat Niculae.
„Cu siguranță e nevoie de întăriri. Au pierdut jucători importanți din punctul meu de vedere, mai ales în axul central. Au plecat Boateng, Gnahore. Au nevoie de întăriri, jucători cu experiență care să aducă un plus”, a spus fostul dinamovist.
Acesta crede că perioada de mercato reprezintă o oportunitate pentru clubul din Ștefan cel Mare:
„Fereastra de transferuri încă este deschisă și eu cred că mai pot aduce jucători care să aducă plus valoare la Dinamo. Echipa este pe un trend bun după ieșirea din insolvență, după ce au fost la un pas să joace cupe europene. Este păcat ca Dinamo să nu continue acest drum în sus”.
„Gnahore trebuia ținut”
Marius Niculae a vorbit și despre plecarea lui Eddy Gnahore la FCSB, unul dintre jucătorii importanți ai echipei în sezonul precedent.
„Nu știm detaliile ce s-a întâmplat la negocieri între Dinamo și Gnahore sau care au fost lucrurile. Din punctul meu de vedere, anumiți jucători, Dinamo trebuia să facă tot posibilul să-i țină”, a declarat acesta.

Niculae a sugerat că diferența financiară ar fi putut cântări decisiv în despărțirea dintre club și jucător.
„Probabil Gnahore a primit mult mai mulți bani din partea cealaltă și atunci Dinamo n-a putut să contracareze această ofertă. Din punctul meu de vedere, Gnahore trebuia ținut”, a încheiat fostul atacant.
Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.