TOTU-I TACTICA Finala care a mințit » De ce s-a refugiat Argentina în urât, în fața Spaniei răbdătoare

• „Totu-i tactica” este un proiect GSP care își propune să analizeze modul în care antrenorii aleg să abordeze tactic partidele-cheie. Pentru a determina cele mai importante date, ne folosim de platforma Wyscout, care oferă parametri și informații relevante colectate de 250 de experți din toată lumea.

Cu atât mai mult cu cât, înaintea meciului, s-a discutat enorm de mult despre întâlnirea dintre Lamine Yamal și Lionel Messi, așadar un duel al spectacolului, cel puțin în imagine. În realitate, ultimul act a fost un exercițiu de eroziune, decis cu mult înaintea golului din prelungiri și cu mult înainte ca nervii să cedeze.

Ibericii au controlat spațiul în care s-a jucat finala. Fiecare posesie a împins jocul câțiva metri mai aproape de poarta lui Emiliano Martínez, recuperările au obligat Argentina să înceapă din nou aproape din același loc, iar minutele petrecute în propria jumătate au consumat și ele din capacitatea Argentinei de a ieși din propriile inexactități, fiind imposibilă chiar și mult așteptata execuție individuală.

De ce Argentina a acceptat acest tip de finală

La prima vedere, schimbările succesive de sistem ale lui Lionel Scaloni au părut semnul unei echipe care nu și-a găsit jocul. Argentina a început într-un 4-4-2, apoi a trecut într-un 4-3-1-2, ulterior într-un 4-4-1-1, iar prelungirile au găsit-o într-un 3-5-1, cu Messi rămas singur în față, după eliminarea lui Enzo Fernandez. Privite separat, fiecare dintre aceste modificări a reprezentat o reacție la ceea ce s-a întâmplat pe teren.

Argentina s-a predat în joc, a încercat să gestioneze durata lui. Diferența dintre cele două abordări a fost uriașă. Scaloni a închis benzile și a aglomerat centrul tocmai pentru a împinge Spania spre un test al răbdării, în care fiecare pasă suplimentară a însemnat câteva secunde câștigate.

Un plan care n-a fost lipsit de logică. De la începutul turneului, Spania și-a pedepsit toți adversarii care au încercat să o atace de sus, astfel că Argentina a fost nevoită să joace altceva, să cedeze deliberat terenul în speranța că timpul va începe să lucreze în favoarea ei.

Problema a apărut în momentul în care uzura a început să se vadă exact acolo unde o echipă o poate ascunde cel mai greu: în execuții.

S-a spus după meci că Argentina a obosit. Surmenarea nu s-a văzut în disponibilitatea la efort, ci în calitatea tehnică. La acest nivel, oboseala apare mai întâi în decizii și abia apoi în picioare.

59%a fost precizia paselor înainte pentru Argentina, în timp ce pasele lungi au avut doar 40% reușită. De partea cealaltă, ibericii au pasat înainte cu o precizie de 80%, iar 73% dintre mingile lungi și-au găsit destinația.

Și mai sugestivă a fost durata medie a posesiei. Spania a păstrat mingea, în medie, aproape 20 de secunde. Argentina a rezistat doar 11. Furia Roja și-a propus să construiască și să reia atacul dacă a pierdut mingea.

În completare, un alt parametru relevant al raportului a fost distanța pe care fiecare echipă a reușit să o parcurgă cu mingea: 70% dintre atacurile europenilor au trecut de linia de la mijlocul terenului, iar 21 au ajuns până în careul advers.

Oponenții lor au reușit să transporte mingea în jumătatea spaniolă în doar 37% dintre posesii și au pătruns în celălalt careu de numai 4 ori în 120 de minute.

Argentina, cu pasă înapoi în construcție. Fotografie generată în platforma Wyscout

Cum a controlat Spania fără să riște aproape nimic

Spania, în 4-2-3-1, n-a ținut mingea doar pentru a o avea. A folosit-o pentru a disloca. Fiecare posesie lungă a mutat jocul câțiva metri buni spre buturile lui Dibu Martinez.

Pe măsură ce minutele au trecut, blocul spaniol a urcat tot mai sus, iar cel argentinian a coborât foarte mult. Nu a fost o decizie asumată de Scaloni, ci rezultatul imposibilității echipei sale de a păstra suficient timp mingea pentru a ieși de sub presiune.

54de recuperări în jumătatea adversă și 27 de recuperări înalte a avut Spania, față de doar 18, respectiv 4 ale Argentinei. Echipa lui De la Fuente nu doar că a recuperat rapid mingea, ci a făcut-o atât de sus încât foarte multe faze ofensive au început deja în ultimii 40 de metri ai terenului.

Se poate spune că s-a văzut diferența dintre un pressing agresiv și unul cu adevărat eficient. Spania n-a urmărit recuperarea instantanee cu orice preț, ci și-a propus să intercepteze suficient de sus încât următorul atac să înceapă deja aproape de poarta Argentinei. Astfel, fiecare posesie a devenit o continuare a celei precedente.

43de atacuri poziționale a construit Spania. Argentina a avut doar 14 și n-a produs niciun șut în urma lor. Când au ieșit din presing, sud-americanii au fost obligați să accelereze imediat. Când n-au putut accelera, deja pierduseră.

În fotbal există un fel de credit invizibil pe care îl câștigi atunci când ai mingea. Îți poți permite o pasă greșită, pentru că ai timp să o recuperezi. Îți poți permite imperfect, pentru că echipa este deja sus. Argentina și-a consumat acest credit încă din primele minute.

• 9,6 a fost PPDA-ul Spaniei, aproape la jumătate față de cel al Argentinei (16,1). Tradus din limbajul statistic în cel al jocului, înseamnă că echipa lui De la Fuente i-a acordat adversarului foarte puțin timp pentru a gândi. Astfel, timpul a dispărut, pasele curate la fel, orientarea, dar și posibilitatea de a-l găsi pe Messi între linii. PPDA arată câte pase îi permite o echipă adversarului înainte de a încerca o acțiune defensivă, iar o valoare mai mică indică un pressing mai agresiv.

Golul a pornit de la centrarea lungă a lui Pedro Porro spre bara a doua. Fotografie generată în platforma Wyscout

Nico Williams a retrimis cu capul în fața porții, iar Ferran Torres a înscris golul care a adus titlul mondial. Fotografie generată în platforma Wyscout

Messi n-a fost anulat, ci izolat

Fotbalul are tendința de a căuta explicații simple. Când un jucător decisiv a avut o seară slabă, tentația este să atribuim totul adversarului direct.

Messi n-a fost urmărit permanent, dublat obsesiv sau sufocat prin marcaj om la om. De la Fuente a știut că o asemenea idee ar fi produs mai multe probleme decât soluții. În jurul unui fotbalist capabil să atragă doi sau trei adversari cu o singură atingere, marcajul individual creează breșe în alte zone. Spania nu a încercat să-l urmărească pe Messi, ci să întrerupă toate drumurile care au dus către el.

Astfel, Argentina a petrecut foarte puțin timp cu mingea în zonele din care și-ar fi putut conecta liderul la joc. De cele mai multe ori, primul pas a fost deja grăbit. Al doilea a venit sub presiune, iar până când mingea ar fi trebuit să ajungă la Messi, faza s-a încheiat deja.

Apărarea Argentinei, întotdeauna îndreptată spre jucătorul advers aflat în posesie. Messi a coborât și el în propria jumătate, fără să facă pressing. Fotografie generată în platforma Wyscout

Messi a expediat primul șut al Argentinei abia în minutul 117. Argentina a terminat finala cu doar două șuturi, primul și cel mai periculos aparținând lui Messi în ultimele minute.

Așadar, rolul lui Rodri nu a fost de gardian al lui Messi, ci ca punctul de echilibru al întregii structuri spaniole. A ocupat spațiul în care următoarea pasă ar fi putut deschide atacul, a intervenit direct, iar de multe ori simpla lui poziționare a obligat mingea să circule în altă direcție.

Messi n-a dispărut pentru că nu s-a demarcat. A dispărut pentru că echipa lui n-a mai ajuns suficient de des în locurile în care demarcările sale ar fi putut produce diferența.

0atingeri în careul Spaniei, așa s-a încheiat finala lui Lionel Messi. Argentina n-a mai reușit să ducă mingea în ultimii metri, acolo unde geniul căpitanului ei devenea, de obicei, decisiv.

Când urâtul atinge limita

De câțiva ani, fotbalul a început să accepte tot mai ușor ideea că frumusețea reprezintă un lux și poate fi redată doar de cei mai mari. Calendarul s-a aglomerat, ritmul s-a intensificat, iar diferențele dintre marile echipe s-au comprimat suficient încât multe meciuri importante să fie câștigate mai degrabă prin organizare. În acest context, a apăra jos, așa cum au făcut toate echipele la această ediție de Mondial, a fragmenta jocul și a transforma fiecare atac al adversarului într-un exercițiu de răbdare a conturat o strategie perfect legitimă, de înțeles.

Scaloni a înțeles că nu poate concura cu Spania în a gestiona și nici la calitatea circulației ei. A ales, în schimb, să reducă fotbalul la cât mai puține momente decisive.

Doar că există și un preț atunci când accepți să petreci atât de mult timp fără minge. Nu este neapărat cel fizic, pentru că marile echipe sunt pregătite să alerge. Prețul este unul mental. Finala a devenit, din acest punct de vedere, o expresie a erodării, un show care minte, pentru că nu livrează.

Cât de departe va merge această tendință este imposibil de anticipat. Este foarte posibil ca, peste patru sau cinci ediții de Campionat Mondial, finala dintre Spania și Argentina să fie privită drept un exemplu de spectaculozitate. Nu pentru că a oferit multe ocazii sau răsturnări de scor, ci pentru că standardele după care judecăm spectacolul s-ar putea schimba. Iar dacă fotbalul va continua pe direcția ultimilor ani, acesta ar putea fi noul normal.

Cred că meciul ar fi trebuit decis mult mai devreme. Paradele extraordinare ale lui Dibu Martinez ne-au împiedicat să câștigăm mai repede, dar aceasta a fost o finală de Campionat Mondial și trebuia să suferi pentru a o câștiga, chiar și împotriva unei echipe rămase în zece oameni. Sunt deosebit de mândru de această generație de fotbaliști, care a crescut împreună cu această idee, a perfecționat-o și a devenit un exemplu de grup, de familie. Pentru mine a fost o onoare să îi însoțesc în această călătorie.
- Luis de la Fuente, selecționerul Spaniei

Cifrele meciului Spania - Argentina

Ei au fost mai buni, acesta este adevărul. Dar voi păstra mereu amintirea a ceea ce a făcut această echipă și a cât de greu este să ajungi până aici. Trebuie să dăm valoare acestui parcurs. Suntem mari când câștigăm și trebuie să fim mari și când pierdem. Astăzi arătăm că știm să pierdem. Vreau să le mulțumesc acestor băieți pentru că ne-au dus într-o nouă finală de Campionat Mondial și au luptat până la capăt.
- Lionel Scaloni, selecționerul Argentinei