SPORTURI  »  TENIS  »  INTERVIU

La 10 ani după retragere, Ana Ivanovic a dezvăluit că avea atacuri de panică: „Nu am vorbit niciodată despre asta”

Ana Ivanovic, fosta lideră mondială WTA/Foto: Imago Images
Ana Ivanovic, fosta lideră mondială WTA/Foto: Imago Images

Articol de - Publicat luni, 20 iulie 2026 23:10 / Actualizat luni, 20 iulie 2026 23:19

Ana Ivanovic (38 de ani), fosta lideră mondială WTA, a vorbit la 10 ani după retragerea din tenis despre cariera ei, despre momentele principale, cât și despre provocările peste care a fost nevoită să treacă.

Ana Ivanovic, născută în Belgrad, a jucat tenis între 2003 și 2016, perioadă în care a câștigat Roland Garros (2008), a ajuns în finală la Australian Open (2008) și în semifinală la Wimbledon (2007). Ea și-a adjudecat 15 titluri și a urcat până pe prima poziție în clasamentul WTA.

Ana Ivanovic: „În mine nu am mai simțit dorința de a reveni în vârf”

Cariera Anei a fost scurtată de accidentările prin care a trecut și, în 2016, la doar 29 de ani, a fost forțată să se retragă. Într-un interviu acordat recent, ea a explicat ce s-a întâmplat.

„Îmi amintesc că, încă de când aveam 20 și ceva de ani, spuneam că nu sunt o persoană care va juca până la 40 de ani. Asta nu m-a atras niciodată, pentru că știam că vreau alte lucruri în viață. Am început anul excelent în 2015… am mers la Australian Open și într-o dimineață, cu două-trei zile înainte de turneu, când ieșeam din baie, lovesc piciorul de ușă și îmi rup degetul mic”, a dezvăluit Ivanovic, potrivit sportal.rs.

„Am decis să joc sub medicamente și nu am putut… apoi a trecut la genunchi, am avut dureri la genunchi și toate acestea, încet-încet, au dus la epuizarea psihică și la lupta împotriva inflamației… În mine nu am mai simțit dorința de a reveni în vârf”, a adăugat ea.

De asemenea, de-a lungul anilor ea a trecut prin alte episoade dificile, luptându-se cu atacurile de panică.

„Acel moment nu mi-a lipsit. Poate tocmai pentru că am petrecut mult timp luptând cu mine însămi din cauza faptului că eram în centrul atenției. Acea parte a fost eliminată. În ultimii ani am avut atacuri de panică foarte puternice când intram pe teren. Nu am vorbit niciodată despre asta, dar am avut atacuri de panică foarte puternice”, a recunoscut Ivanovic.

„Și atunci oamenii se întrebau ce se întâmplă dintr-o dată în mijlocul meciului, de ce cedez, iar de fapt în mine se declanșa panica și nu mai puteam. Mă cuprindea frica că a doua zi trebuie să ies din nou și să joc în fața oamenilor”, a explicat ea.

La 10 ani după retragere, Ana Ivanovic a dezvăluit că avea atacuri de panică: „Nu am vorbit niciodată despre asta”
Ana Ivanovic vorbind la ceremonia de absolvire 2026 Foto: Rafa Nadal Academy

Sfatul primit de la fratele ei: „Ana, serios, cui îi pasă?”

Printre cele mai grele momente se numără și accidentările, iar una din ele a venit în 2008, când Ana era lideră mondială. Accidentarea de-atunci a costat-o participarea la Jocurile Olimpice de la Beijing.

„După Wimbledon am avut un blocaj la antrenamente și atunci m-am accidentat. Am făcut un chist la încheietura mâinii drepte… și foarte curând după aceea au fost Jocurile Olimpice de la Beijing. Am plecat la Beijing cu speranța că voi reuși să joc și acela a fost poate cel mai greu moment din cariera mea, când, fiind numărul 1, a trebuit să anulez Jocurile Olimpice la care îmi reprezentam țara”, a precizat sârboaica.

Șapte ani mai târziu, Ivanovic a izbutit să revină în top 5 WTA, iar asta datorită fratelui ei, care a ajutat-o să pună lucrurile în perspectivă.

„Am vrut să mă ascund și să fug, să nu fiu în lumina reflectoarelor. Îmi amintesc când fratele meu Milos, într-una dintre discuții, mi-a spus: «Ana, serios, cui îi pasă?! Fă-o pentru tine. Pentru că tu vrei mereu să mulțumești pe altcineva. Sau sponsorii, sau ceea ce alții se așteaptă să fie bine pentru tine, sau ce spun oamenii… fă ceea ce crezi tu că este cel mai bine!» Și chiar a fost un fel de reset pentru mine”, a povestit fosta campioană de la Roland Garros.

De altfel, familia ei a fost întotdeauna un sprijin pentru Ivanovic. Tatăl ei o ducea mereu la antrenamente și și-a propus să nu pună presiune pe Ana, ci doar să o susțină. Apoi, când costurile au crescut, familia Ivanovic a decis că merită efortul financiar pentru ca ea să aibă o șansă de a deveni jucătoare profesionistă.

În prezent, uitându-se în urmă, Anei îi lipsește adrenalina, dar e mulțumită cu decizia ei.

Cred că acel tip de adrenalină nu se poate repeta… Acea senzație când joci pe terenul central și când joci la turnee mari, pur și simplu acel tip de adrenalină nu se poate... Desigur, nu a fost un pas ușor și nu a fost ușor să renunț la tenis, pentru că, totuși, de la vârsta de 5 ani, asta a fost viața mea, prima mea dragoste, ceva ce am iubit cu adevărat și la care am fost foarte bună”, a recunoscut ea.

„Dar am simțit că era momentul potrivit pentru mine. Am vrut altceva, să urmez alte căi pe care le vedeam posibile… Îmi lipsesc turneele mari, îmi lipsește acea competiție, îmi lipsește acea senzație, acea adrenalină, dar nu regret decizia mea. Sunt foarte fericită acolo unde sunt acum”, a concluzionat Ivanovic.

Citește și:
În iulie 2026, un vlogger a petrecut o zi la Cernobîl » Șocat de ce a găsit la bazinul de înot al „orașului fantomă”
Altele
În iulie 2026, un vlogger a petrecut o zi la Cernobîl » Șocat de ce a găsit la bazinul de înot al „orașului fantomă”
O mai recunoști? La 41 de ani, fostul sex-simbol din tenisul feminin e mai în formă ca niciodată: „Abia aștept să revin!”
Tenis
O mai recunoști? La 41 de ani, fostul sex-simbol din tenisul feminin e mai în formă ca niciodată: „Abia aștept să revin!”
Adelina Chivu în imagini pe care Cristi Chivu nu le-a văzut niciodată: „Nu ajungeam acasă mai devreme de 1:00 noaptea”
Diverse
Adelina Chivu în imagini pe care Cristi Chivu nu le-a văzut niciodată: „Nu ajungeam acasă mai devreme de 1:00 noaptea”
Gazeta publică o poză inexplicabilă » Cine apare în bancă alături de marea Nadia Comăneci: „Nu înțeleg cum e posibilă!”
Gimnastica
Gazeta publică o poză inexplicabilă » Cine apare în bancă alături de marea Nadia Comăneci: „Nu înțeleg cum e posibilă!”
“E sfârșitul capsulei. Cafeaua boabe este noul standard.”. Consumatorii încep să renunțe la pachetele cu cafea măcinată sau la espresoarele cu capsule
Profit.ro
“E sfârșitul capsulei. Cafeaua boabe este noul standard.”. Consumatorii încep să renunțe la pachetele cu cafea măcinată sau la espresoarele cu capsule
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

În iulie 2026, un vlogger a petrecut o zi Cernobîl » Șocat de ce a găsit la bazinul de înot al „orașului fantomă”

O minge în cap i-a schimbat destinul! Cum a ajuns Ștefania Uță campioană europeană și speranța României la Jocurile Olimpice


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează