FOTBAL  »  Superliga  »  PROIECT

Au stabilit ultimele detalii! În toamnă se va deschide șantierul stadionului de 54 de milioane € din România

Articol de - Publicat marti, 21 iulie 2026 19:06 / Actualizat marti, 21 iulie 2026 20:12

Lucrările la noul stadion din Hunedoara se apropie de start. Proiectul tehnic este gata să fie predat Companiei Naționale de Investiții, iar Primăria a lansat licitația pentru demolarea vechii arene. Dacă procedurile decurg fără contestații, construcția ar putea începe la începutul anului viitor.

Într-un nou pas spre construirea stadionului de la Hunedoara, autoritățile locale au anunțat că proiectul tehnic este aproape de a fi predat Companiei Naționale de Investiții (CNI), iar procedurile pentru demolarea vechii arene au fost deja demarate.

Dacă nu vor apărea întârzieri cauzate de contestații sau alte probleme administrative, lucrările de construcție ar putea începe la începutul anului viitor.

+7 FOTO

Stadionul din Hunedoara intră în linie dreaptă

La sediul CNI a avut loc o ședință de analiză la care au participat reprezentanții Primăriei Hunedoara, ai Companiei Naționale de Investiții și ai asocierii de firme care realizează proiectarea și execuția viitoarei arene.

Conform hunedorenilor, în cadrul întâlnirii au fost stabilite ultimele detalii ale proiectului tehnic, înainte ca documentația să fie predată oficial.

În paralel, Primăria Hunedoara a lansat licitația pentru desemnarea constructorului care va demola actualul stadion.

Primarul Dan Bobouțanu speră ca procedura să fie finalizată la sfârșitul lunii august sau începutul lunii septembrie, astfel încât demolarea să poată începe în această toamnă.

Nu doar la stadionul Dinamo sunt probleme, ci și la Hunedoara. O etapă importantă înaintea începerii construcției este mutarea canalului colector al rețelei de canalizare care traversează amplasamentul stadionului, lucrare ce va fi realizată cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara.

„Consiliul Judeţean Hunedoara ne va ajuta cu o altă lucrare amplă şi destul de costisitoare: mutarea canalului colector al reţelei de canalizare care trece pe sub amplasamentul stadionului. Primăria Hunedoara face tot posibilul ca lucrările de construire a noului stadion să poată fi demarate la începutul anului viitor”, spune primarul Dan Bobouțanu.

Acesta a mai declarat: „S-au pus la punct ultimele detalii privind proiectul tehnic al noului stadion, înainte ca documentația să fie predată către CNI. Dacă nu vor exista contestații, sperăm să începem demolarea în această toamnă, iar lucrările de construire a noului stadion să poată fi demarate la începutul anului viitor”.

+7 FOTO

Stadion de 10.209 locuri cu restaurant și săli de închiriat

Investiția, realizată prin Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, prin intermediul CNI, și compania Erbașu, este estimată la aproximativ 54 de milioane de euro, cu TVA inclus.

Noua arenă va avea 10.209 locuri, va fi construită pe un regim de înălțime de trei etaje și va respecta standardele FIFA și UEFA.

Pe lângă terenul de joc și tribune, complexul va include vestiare moderne, cabinet medical, birouri administrative, spații tehnice și comerciale, restaurant, săli de conferință, sală de box, săli de forță și cardio, precum și spații destinate închirierii.

Proiectul prevede și amenajarea unei zone exterioare cu spații de promenadă și pentru evenimente, dar și o parcare subterană cu 430 de locuri. Stadionul va fi dotat cu instalație de nocturnă, tabelă electronică și ecran de mari dimensiuni.

Citește și:
Cristian Bivolaru, informatorul Securității sub pseudonimul „George”: „Mă angajez să colaborez” + Directorul general al Farului: „Regret, dar am fost șantajat”
Special
Cristian Bivolaru, informatorul Securității sub pseudonimul „George”: „Mă angajez să colaborez” + Directorul general al Farului: „Regret, dar am fost șantajat”
Scandal imens cu fotbalistul din Serie A: „M-ai înșelat cu femei și cu bărbați!”
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Scandal imens cu fotbalistul din Serie A: „M-ai înșelat cu femei și cu bărbați!”
În iulie 2026, un vlogger a petrecut o zi la Cernobîl » Șocat de bazinul de înot al „orașului fantomă”
Altele
În iulie 2026, un vlogger a petrecut o zi la Cernobîl » Șocat de bazinul de înot al „orașului fantomă”
Adelina Chivu în imagini pe care Cristi Chivu nu le-a văzut niciodată: „Nu ajungeam acasă mai devreme de 1:00 noaptea”
Diverse
Adelina Chivu în imagini pe care Cristi Chivu nu le-a văzut niciodată: „Nu ajungeam acasă mai devreme de 1:00 noaptea”
“E sfârșitul capsulei. Cafeaua boabe este noul standard.”. Consumatorii încep să renunțe la pachetele cu cafea măcinată sau la espresoarele cu capsule
Profit.ro
“E sfârșitul capsulei. Cafeaua boabe este noul standard.”. Consumatorii încep să renunțe la pachetele cu cafea măcinată sau la espresoarele cu capsule
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

În iulie 2026, un vlogger a petrecut o zi Cernobîl » Șocat de ce a găsit la bazinul de înot al „orașului fantomă”

O minge în cap i-a schimbat destinul! Cum a ajuns Ștefania Uță campioană europeană și speranța României la Jocurile Olimpice


Comentarii (1)
Draconian
Draconian  •  21 Iulie 2026, 20:47

e perfect, pentru Hunedoara e bibelou, felicitari, un stadion modern si functional pentru o suta de ani, pentru copii nepoti si stranepoti...

Vezi toate comentariile (1)
Comentează