FOTBAL  »  Superliga  »  UNIVERSITATEA CRAIOVA

Napoli spune că transferurile lui Iacob şi Sânmărtean nu mai sunt de actualitate

Articol de GSP - Publicat vineri, 05 septembrie 2008 00:00

Tehnicianul Universităţii Craiova, Nicolo Napoli, a declarat, vineri, ca transferurile jucatorilor Victoraş Iacob si Lucian Sânmărtean nu se vor mai efectua pentru că patronul Adrian Mititelu a hotarât că echipa nu mai are nevoie de întăriri până în iarnă, transmite corespondentul NewsIn.

"În acest moment nu mai vine niciun jucător. A căzut posibilitatea să ajungă la noi Iacob şi Sânmărtean. La iarnă vom vedea. Am discutat cu patronul Adrian Mititelu şi am luat această decizie. I-am spus că sunt mulţumit de grupul de jucători pe care îl am. E nevoie să aducem jucători, nu comentez acum pe ce posturi, dar abia la iarnă vom vedea de ce mai avem nevoie. Singurul jucător care ar putea fi relegitimat la Craiova este Robert Săceanu, care se antrenează cu noi şi, dacă nu îşi găseşte echipă, ne poate ajuta", a spus Napoli.

Tehnicianul italianul a precizat că la iarnă este posibil să vină la echipă şi jucători italieni. "Este posibil să vină şi fotbalişti italieni. Sunt foarte mulţi de valoare fără contracte şi ar dori să vină în România", a mai afirmat Napoli.

Nicolo Napoli a mai precizat ca partida din etapa următoare cu FC Timişoara va fi una foarte dificilă, în ciuda problemelor cu care se confruntă trupa din Banat: "Va fi un meci dificil cu Timişoara, noi vom încerca să facem un joc bun şi să obţinem cele trei puncte. Nu cred ce spune patronul lor că nu se vor prezenta la joc. Din contră, sunt convins că vor veni la Craiova să câştige. Ei sunt supăraţi după ce s-a întâmplat în această săptămână, când le-au fost luate şase puncte, iar acest lucru îi va motiva la partida cu noi", a spus Nicolo Napoli. Italianul mai spune că "nu ne interesează pe noi ce se întâmplă la Timişoara, sunt problemele lor, la noi este important cum vom pregăti acest meci cât mai bine. Nu cred că suporterii timişorenilor vor face scandal. Decizia a fost luată, numai poate fi întoarsă, iar cei de acolo nu vor şi alte probelme în plus".

Partida Universitatea Craiova-FC Timişoara se va disputa, sâmbătă, 13 septembrie, de la ora 17:00, pe stadionul Extensiv din Craiova.

Antrenorul craiovenilor a vorbit şi despre faptul că numai este singurul antrenor italian prinicipal al unei formaţii din liga I. "Mai este Trombetta, este şi el italian, amic cu mine, îi urez succes, deşi nu cred că va rămâne priicipal la CFR. Nu înseamnă că atâta timp cât va conduce echipa nu va avea sprijinul de care are nevoie de la conducătorii de acolo. Cred că în cel mai scurt timp va fi adus un alt antrenor, iar în meciul cu AS Roma va fi foarte greu pentru el".

Antrenorul italian a mai declarat că. dacă ar fi în locul selectionerului Victor Piţurcă, ar începe titular cu Florin Costea meciurile cu Lituania şi Insulele Feroe: "Îmi doresc foarte mult ca Florin să joace cu Lituania şi Feroe. Dacă nu de la început, măcar pe parcurs. Eu dacă aş fi în locul lui Piţurcă aş începe jocul cu el încă din primul minut".

Sursa: NewsIn

Citește și:
Florin Prunea, despre fotbalistul lui Dinamo: „E o fiară, trebuie făcut ceva”
Superliga
Florin Prunea, despre fotbalistul lui Dinamo: „E o fiară, trebuie făcut ceva”
Inter - Torino, pentru un loc în semifinalele Cupei Italiei
Campionate
Inter - Torino, pentru un loc în semifinalele Cupei Italiei
Ce-a fost și ce-a ajuns » Trist ce a pățit Ciprian Deac în UTA - CFR Cluj, după ce Pancu l-a rechemat în lot
Superliga
Ce-a fost și ce-a ajuns » Trist ce a pățit Ciprian Deac în UTA - CFR Cluj, după ce Pancu l-a rechemat în lot
Juri Cisotti își asigură viitorul » A semnat la o cafea: „El și soția au ales”
Superliga
Juri Cisotti își asigură viitorul » A semnat la o cafea: „El și soția au ales”
ULTIMA ORĂ Concedieri la Dacia: până la 50.000 de euro pentru cei care pleacă
Profit.ro
ULTIMA ORĂ Concedieri la Dacia: până la 50.000 de euro pentru cei care pleacă
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Matei Popa la raport: iată ce nu a făcut nici măcar o dată noul portar de la FCSB!

Studiu șocant citat de Guardian: „Aceste alimente sunt atât de nocive încât ar trebui tratate mai degrabă ca țigările, nu ca hrană!”


Comentarii (4)
 •  05 Septembrie 2008, 17:39

Domnilor, ce sa faca Craiova acum la mijlocul turului cu jucatori ca Iacob sau Sanmartean,jucatori care nu au mai jucat de nici ei nu mai stiu cand? Eu zic sa avem incredere in Napoli in primul rand. ca stie el mai bine ce trebuie,a demonstrat asta cu aceeasi jucatori pe care i-au avut la dspozitie si celalti antrenori.Daca aduci acum jucatori nepregatiti nu castigi absolut nimic,ba cred ca va trebui sa fortam tineri ca si Craciun, Firtulescu, Gogosoiu.Sunt de acord cu snakye,Julius e mare

 •  05 Septembrie 2008, 15:59

Eram sigur ca treba cu Iacob si Sanmartean sunt niste fumigene gen Mititelu. Acesta nu vrea sa investeasca in echipa si faca performante adevarate. el doreste o echipa de locurile 6-9 si doar atat. Fotbalul de mare performanta implica insa si investitii suplimentare nu doar cresterea propriilor talente.

 •  05 Septembrie 2008, 15:54

au fost vreodata de actualitate?! diversiune " made miti & mitu " :))

Vezi toate comentariile (4)
Comentează