INTERNATIONAL  »  CONFERENCE LEAGUE  »  FCSB

VIDEO Risto Radunovic, după eșecul cu Auda: „Îmi pare rău că n-am avut VAR!”

Risto Radunovic, după FCSB - Auda 2-3 // Captură foto: Digi Sport 1
Risto Radunovic, după FCSB - Auda 2-3 // Captură foto: Digi Sport 1

Articol de , , - Publicat joi, 23 iulie 2026 23:41 / Actualizat joi, 23 iulie 2026 23:49

FCSB a fost învinsă surprinzător de FK Auda, scor 2-3, în prima manșă a turului doi preliminar din Conference League, iar la finalul partidei Risto Radunovic nu și-a ascuns dezamăgirea.

Fundașul stânga al roș-albaștrilor a recunoscut că nu se aștepta la un asemenea rezultat, însă este convins că roș-albaștrii pot întoarce soarta calificării în retur.

Risto Radunovic, după FCSB - Auda 2-3: „Nu mă așteptam la așa ceva”

Internaționalul muntenegrean consideră că FCSB a făcut prea multe greșeli și spune că echipa trebuie să analizeze atent prestația din tur.

„Nu mă așteptam la așa ceva. Să primim 3 goluri e foarte mult, dar avem de luat revanșa. Mai avem un meci și trebuie să ne concentrăm și să avem încredere. Am încredere în echipă că vom trece. Este primul meci, încă nu e gata.

Sunt convins că acasă, când primim 3 goluri, e dezastruos. Și ce goluri… Sunt și foarte multe situații în care s-au dat mai multe. Azi trebuie să ne analizăm, să vedem cum să câștigăm. Nu suntem deloc mulțumiți cum a decurs meciul și cum s-a întâmplat, dar s-a terminat prima repriză, mai avem un meci și trebuie să-l gestionăm bine”, a spus Radunovic.

„Îmi pare rău că n-am avut VAR”

Radunovic a evitat să intre în detalii, însă a lăsat de înțeles că unele decizii ale brigăzii de arbitri au influențat desfășurarea jocului.

„Sincer, nu mi-a plăcut arbitrajul, dar nu vreau să discut. Îmi pare rău că n-am avut VAR, au fost situații pentru a lua decizii mai bune, dar asta e, n-avem ce face. Din teren au fost situații complicate și nu vreau să comentez. S-a terminat meciul 3-2 și mai avem 90 de minute pentru a merge mai departe.

Cel mai problematic a fost jocul nostru și acolo trebuie să înțelegem. Când se pierde meciul, nu a fost bine nici ofensiv, nici defensiv. Înseamnă că avem lucruri de îmbunătățit și sunt convins că vom face un meci bun. Mă bucur cum a intrat Stoian și sper să-i avem și pe Stoian, și pe Bîrligea bine dispuși la retur”, a concluzionat fundașul din Muntenegru,.

Citește și:
După FCSB - Auda, fotbalistul criticat de Becali a dansat și s-a fotografiat cu iubita pe gazonul din Ghencea
Conference League
După FCSB - Auda, fotbalistul criticat de Becali a dansat și s-a fotografiat cu iubita pe gazonul din Ghencea
Marea rivală a Simonei Halep, de nerecunoscut pe plajele din Grecia
Tenis
Marea rivală a Simonei Halep, de nerecunoscut pe plajele din Grecia
Scenele surprinse în Ghencea, imediat după FCSB - Auda! Titularul a fugit direct la vestiare
Conference League
Scenele surprinse în Ghencea, imediat după FCSB - Auda! Titularul a fugit direct la vestiare
Gigi Becali îl scoate pe Târnovanu din poartă și dă afară alt fotbalist de la FCSB: „Niciodată!”
Conference League
Gigi Becali îl scoate pe Târnovanu din poartă și dă afară alt fotbalist de la FCSB: „Niciodată!”
Decizii drastice VW: modele celebre eliminate și posibila dispariție a unei mărci, pe masa de discuții
Profit.ro
Decizii drastice VW: modele celebre eliminate și posibila dispariție a unei mărci, pe masa de discuții
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

În iulie 2026, un vlogger a petrecut o zi Cernobîl » Șocat de ce a găsit la bazinul de înot al „orașului fantomă”

O minge în cap i-a schimbat destinul! Cum a ajuns Ștefania Uță campioană europeană și speranța României la Jocurile Olimpice


Comentarii (1)
RockyIV
RockyIV  •  23 Iulie 2026, 23:58

Ăștia plâng după Costreie!:))))))))))))

Vezi toate comentariile (1)
Comentează