OPINII  »  EDITORIAL

Iar ne-am julit de Europa, dar noroc că ne „dezvoltăm”

Alex Chipciu / FOTO: Imago
Alex Chipciu / FOTO: Imago

Articol de - Publicat vineri, 24 iulie 2026 00:44 / Actualizat vineri, 24 iulie 2026 17:19

Visăm la Mondiale, la grupele Champions League, dar cifrele, alea de pe tabelele de marcaj, singurele care contează cu adevărat, spun că, de fapt, iar ne-am julit la ciocnirea cu Europa.

Nu în grupele principale, nu cu mari forțe, poate cu excepția norvegienilor de la Brann, ci tot prin „preliminare”, unde CFR și FCSB au și debutat, direct în turul secund.

Din 12 puncte puse în joc am luat numai două, unul cu mare noroc, U Cluj reușind să salveze un meci în care Brann conducea cu 2-0 și a crezut că poate s-o lase mai moale, schimbând jumătate de echipă. Bravo „Șepcilor Roșii”! Dominați categoric, băieții lui Bergodi au crezut până la capăt. Puteau chiar să și câștige.

Dar una peste alta, concluzia e ca o pilulă amară, am luat doar 16,6% din puncte. Adică, cel puțin pentru prima manșă, am încasat-o rău.

Unii spun că e o altă săptămână neagră pentru fotbalul nostru, alții că nu e nimic pierdut, până la urmă. Corectă și varianta optimiștilor, teoretic, oricare dintre echipele românești pot întoarce soarta calificării. Mai ales că Universitatea Craiova și CFR Cluj joacă acasă cu Levski Sofia, respectiv FC Alashkert, cu care porniseră favorite din start.

Și, până la urmă, fotbalul a scris atâtea povești despre imposibilul posibil. Așa că și "U" ar putea să spargă gheața norvegiană, (personal nu cred), iar FCSB, ce să mai zicem, e oricum mult mai bună decât letona FK Auda. Așa că putem să nu ne facem griji, săptămâna viitoare o să fie bine ca să nu fie rău.

Între timp, acasă, lucrurile stau chiar și mai „bine”. Tocmai ce am aflat că la Liga 2, din 22 de echipe înscrise, cu greu (CS Dinamo a fost rechemată din Liga 3 ca să iasă bine la număr), 10 nu au drept de promovare în Superligă. Un nou record.

Iar Hermannstadt, una dintre cele 12 care ar avea dreptul să revină în primul eșalon, abia respiră, de nu se știe nici dacă va putea să mai prindă zorii competiției. Fiindcă lucrurile merg din plin, avem un fotbal care se lăfăie financiar și valoric, nu?!

Cum să nu creștem Liga 2 de la 20 de echipe la 22, cum să nu strângem cu arcanul 96 de formații la Liga 3?! Că doar suntem puternici, stabili și predictibili spre tot mai bine, nu-i așa? Sau cel puțin asta este situația pe care FRF o fardează în rapoartele către UEFA. De ce? Fiindcă în baza lor vin milioane de euro, că deh, dezvoltăm fotbalul, nu?!

Concordate preventive, insolvențe, cluburi private, ori mai mult sau mai puțin publice, ținute în viață de aparatura politică, datorii, inclusiv tot la stat, care se rostogolesc an de an și devin tot mai mari. De fapt asta e în spatele rapoartelor FRF, dar nu mai contează.

Avem și departament de licențiere, cu vreo 10 angajați, dar unde se aude că muncesc numai vreo doi. Se fac rapoarte, situații, în care se spune că sunt cluburi stabile financiar, dar după câteva zile unele dintre ele intră la adăpostul concordatelor sau al insolvențelor. Dar nici asta nu mai contează!

Cei de la Casa Fotbalului se bat cu pumnii în costume că nu iau bani de la stat. Fals! Fiindcă dacă s-ar face o analiză simplă s-ar vedea că vreo 70-80% din fotbalul românesc de la Liga 1, până la ala feminin și de sală, este ținut în viață de primării și consilii locale.

Zeci de milioane de euro de la stat, ca FRF să poată raporta cifre mari la numărul de jucători pe hectarul de gazon. Și pentru asta, cum spuneam, Burleanu și compania încasează alte milioane de la Europa asta, care tocmai ce ne-a julit încă o dată. Cum o fi?! Profită sau nu FRF de bani publici?!

Nu știu ce va fi săptămâna viitoare la returul din cupele europene. Și nici câte echipe vor termina sezoanele în Liga 1, Liga 2 sau Liga 3. Sau când va face implozie fotbalul ăsta predictibil și sustenabil.

În care s-a ajuns la aberații de contrate de 4-5.000 de euro la Liga a 3-a, 10-12.000 de euro la Liga a 2-a și 20-25.000 de euro în Superligă. Pentru ce? Pentru jucători care produc mai mult panică decât performanțe. Ce, că iau campionatul și Cupa și mai ajung din când în gând prin grupele Europa League sau Conference League? Dăm foc la bani. N-ar fi o problemă dacă ar fi privați, e treaba lor! Dar sunt si publici. Mulți.

Un singur lucru e cert. A spus-o Alexandru Chipciu, comentând nivelul și creșterea fotbalului norvegian: „Cu siguranță, ei fac ceva bun și noi ceva greșit”. Și nu se referea doar la meciul U Cluj- Brann.

Citește și:
A renunțat la o sumă uriașă pentru a semna cu FCSB: „El a propus. E mare lucru”
Superliga
A renunțat la o sumă uriașă pentru a semna cu FCSB: „El a propus. E mare lucru”
Câți bani a câștigat Sorana Cîrstea la US Open » Urcă și în clasamentul WTA
Tenis
Câți bani a câștigat Sorana Cîrstea la US Open » Urcă și în clasamentul WTA
Culisele haosului de la FCSB » Gigi Becali a mințit în direct la TV ca să-și impună noul favorit pe bancă
Superliga
Culisele haosului de la FCSB » Gigi Becali a mințit în direct la TV ca să-și impună noul favorit pe bancă
Vlad Chiricheș, despre două momente în care a fost umilit public de Gigi Becali: „Apăsător. Mă gândeam că nu poate să mi se întâmple”
Superliga
Vlad Chiricheș, despre două momente în care a fost umilit public de Gigi Becali: „Apăsător. Mă gândeam că nu poate să mi se întâmple”
FOTO Lidl pregătește în România cel mai mare supermarket local al său
Profit.ro
FOTO Lidl pregătește în România cel mai mare supermarket local al său

Comentarii (19)
Martin31
Martin31  •  26 Iulie 2026, 17:38
Postat de rumunek pe 25 Iulie 2026, 17:47

Da, FCSB a jucat cu o echipă din Letonia. A jucat și cu echipe din Malta, Macedonia, Kosovo, Bulgaria, Cehia, Anglia, Spania, Italia, Germania și multe altele. Așa se întâmplă când joci an de an în cupele europene, inclusiv tururile preliminare. Ca suporter al Rapidului., din păcate, nu ai putut să treci prin astfel de situații, de vreo 15 ani. Nu e vina FCSB, nici a mea, nici a ta. Prin urmare, e posibil să nu fi la curent cu evoluția fotbalului european la nivel de club și cum s-a modificat acoperirea geografică a echipelor care se califică pe tabloul grupelor. Au fost acolo echipe din Moldova sau Luxemburg, chiar și Letonia. Prin urmare, un rezultat nu poate fi umilitor, pentru că joci contra unei echipe profesioniste, care poate avea 8-9 fotbaliști din alte țări și este irelevant orașul sau țara de proveniență a echipei. Mai există un aspect, acela al nivelului de pregătire, care rezultă din momentul sezonului în care se află diverse echipe. În Letonia este mijlocul sezonului, echipele sunt așezate și în ritm, la nivelul lor bineînțeles. Echipele noastre încă fac transferuri, nu au loturile complete. Tot așa am reușit noi să-i păcălim pe turci, Steaua pe Galata acum peste 10 ani, sau Craiova anul trecut, pentru că ei încă sunt prin cantonamente acum. Așa că subiectul e mai complex de atât și noi, cei de la FCSB, îl cunoaștem mai în amănunt, cu reușite sau dezamăgiri. Tot nu pricep de ce trebuia să scrie ceva de bine de Rapid și rău de FCSB.

Un alt aspect pe care nu l-ați înțeles de la început: Eu nu am nimic personal cu echipa, am ce am cu ziariștii care publica eronat o realitate. Echipa despre care scrieți sa fie sănătoasă. Puteam să menționez și eu niste rezultate ' frumoase ' din ultimii 15 ani(cand era Dică antrenor, plus alții)dacă era atac la echipa menționată de dumneavoastră, doar că eu nu am treabă cu ea. Despre informații legate de Rapid, vă rog să mergeți pe articolele despre Rapid și contestați acolo ce este de contestat sau de infipt cuțitul în rana. In rest, pace sa fie!

poptct
poptct  •  26 Iulie 2026, 17:25
Postat de MaxiP07 pe 25 Iulie 2026, 05:50

Oare de ce ar considera cineva ca o tara ca Norvegia nu poate sustine un sistem sportiv? In primul rand, daca nu excludem sporturile de iarna (cum o facem de multe ori cand comparam tarile ca rezultate sportive), Norvegia e una din cele mai performante tari din lume in materie de sport. Nu doar ca poate sustine un sistem sportiv, o face de mult si o face foarte bine. Ce observ eu e faptul ca la ora actuala sportul merge mana in mana cu situatia economica a tarilor. De-asta apare sport si in Luxemburg, o tara cu un nivel economic extrem de dezvoltat, dar cu resurse populationale mult prea reduse pentru a performa in multe domenii sportive. Dar pot ajunge sa performeze la nivel de top in 1-2 sporturi fara cea mai mica problema. Avem si niste preconceptii si de asta ni se par surprinzatoare niste rezultate ale unor tari considerate fara resurse pentru performanta. Dar uite ca tarile astea "mici" care ne impresioneaza dpdv al rezultatelor sportive sunt tari unde se traieste bine. E un aspect ignorat de multi.

Scuze, pt formularea cu Norvegia - m-am grabit. Norvegia mai are si sporturile de iarna unde a reusit performante de exceptie, tot reformand. Nu stiu daca e vorba doar de tari dezvoltate economic - nu sunt asa sigur ca aceste tari pot fi numite astfel. Mai degraba e vorba de tari mici sau foarte mici unde apar persoane cu dorinta de a reforma, dar se si face ceva pt mase. Nu in ultimul rand, inteligenta conteaza din ce in ce mai mult in sport. Nu am timp de explicatii, dar cred ca din tari ca acestea mici sau foarte mici o sa tot mai apara schimbari pe termen lung.

Martin31
Martin31  •  26 Iulie 2026, 17:16
Postat de rumunek pe 25 Iulie 2026, 17:47

Da, FCSB a jucat cu o echipă din Letonia. A jucat și cu echipe din Malta, Macedonia, Kosovo, Bulgaria, Cehia, Anglia, Spania, Italia, Germania și multe altele. Așa se întâmplă când joci an de an în cupele europene, inclusiv tururile preliminare. Ca suporter al Rapidului., din păcate, nu ai putut să treci prin astfel de situații, de vreo 15 ani. Nu e vina FCSB, nici a mea, nici a ta. Prin urmare, e posibil să nu fi la curent cu evoluția fotbalului european la nivel de club și cum s-a modificat acoperirea geografică a echipelor care se califică pe tabloul grupelor. Au fost acolo echipe din Moldova sau Luxemburg, chiar și Letonia. Prin urmare, un rezultat nu poate fi umilitor, pentru că joci contra unei echipe profesioniste, care poate avea 8-9 fotbaliști din alte țări și este irelevant orașul sau țara de proveniență a echipei. Mai există un aspect, acela al nivelului de pregătire, care rezultă din momentul sezonului în care se află diverse echipe. În Letonia este mijlocul sezonului, echipele sunt așezate și în ritm, la nivelul lor bineînțeles. Echipele noastre încă fac transferuri, nu au loturile complete. Tot așa am reușit noi să-i păcălim pe turci, Steaua pe Galata acum peste 10 ani, sau Craiova anul trecut, pentru că ei încă sunt prin cantonamente acum. Așa că subiectul e mai complex de atât și noi, cei de la FCSB, îl cunoaștem mai în amănunt, cu reușite sau dezamăgiri. Tot nu pricep de ce trebuia să scrie ceva de bine de Rapid și rău de FCSB.

Domnul meu, as vrea să subliniez că nu am jignit FCSB și Doamne iarta-ma dacă înțeleg de ce tot insistați cu Rapid. Nu am absolut nicio problemă cu un articol despre Rapid sau orice echipă, atât timp cât este corect și împărțial. Nu este nevoie sa subliniați ca ajunsul unora este mai bun decat neajunsul altora de câteva sezoane, dumnezeule, oarca suntem copii. Putem vorbi la subiect, fără să găsim scuze penibile. In orice sezon există o groază de surprize, cum a fost si meciul de joi peste care se trece, nu stă FCSB in groapă tot sezonul din cauza acestui meci. A fost un meci prost, merită din plin o muștruluială, se va trece peste, se vor califica si gata, vorbim direct la subiect, fara scuze penibile ca vezi terenul era mai inclinat in partea lor si vantul a bătut dinspre est. Asta as fi vrut să văd si asta am vrut sa subliniez. Sunt articole care par să menajeze sunt articole care par să încurce, articole unde se dorește doar can can. Ei, echipa asta FCSB pare ca este puțin protejată si nu este corect din partea unui ziar care este formator de opinii. Nu am nimic personal de impartit vu cineva. Dar daca este pe merit, jos pălăria, nu am ce sa comentez.

Vezi toate comentariile (19)
Comentează
Close