SPORTURI  »  ALTELE  »  ȘAH

Un record istoric al lui Judit Polgar a căzut, fiind depășit de o șahistă în vârstă de 11 ani

Bodhana Sivanandan, rezultate impresionante la Dole Trophy, un turneu de șah din Franța/Foto: Getty Images
Bodhana Sivanandan, rezultate impresionante la Dole Trophy, un turneu de șah din Franța/Foto: Getty Images

Articol de - Publicat vineri, 24 iulie 2026 10:44 / Actualizat vineri, 24 iulie 2026 10:45

În primul tur al Dole Trophy din Aix-en-Provence, Franța, Bodhana Sivanandan (11 ani), o jucătoare de șah din Marea Britanie, a bătut un record care stătea în picioare de 38 de ani și îi aparținea legendarei Judit Polgar, considerată cea mai bună șahistă din istorie.

Născută în 7 martie 2015, în Londra, Anglia, Bodhana Sivanandan este una din cele mai mari speranțe ale șahului mondial. Părinții ei s-au mutat în Marea Britanie în 2007, venind din India, iar fiica lor s-a născut 8 ani mai târziu.

Bodhana Sivanandan, rezultate impresionante la Dole Trophy, un turneu de șah din Franța

În pandemie, Bodhana a început să joace șah și, 6 ani mai târziu, este maestru FIDE și cea mai bună șahistă a Marii Britanii. După ce a ocupat locul 20 la Campionatul European de Șah Rapid, jucătoarea de 11 ani a continuat să concureze la turnee internaționale și, la finalul săptămânii trecute, a bifat o performanță remarcabilă.

În primul tur al Dole Trophy din Aix-en-Provence, Franța, Bodhana a învins-o pe Marc’Andria Maurizzi (19 ani), campioană mondială U20 în 2023 și campioana en-titre a Franței. Maurizzi are un scor FIDE de 2628, iar Sivanandan, prin victoria ei, a devenit cea mai tânără șahistă din istorie care învinge un adversar cu un scor FIDE de peste 2600.

Precedentul record fusese stabilit de Judit Polgar în 1988, când l-a învins pe Marele Maestru Lajos Portisch, în Campionatele Ungariei. Ea avea atunci 12 ani și două luni. În schimb, Bodhana are 11 ani și 4 luni.

De-a lungul anilor, doar 4 șahiști au bifat această performanță la o vârstă mai fragedă decât cea a Bodhanei: Nodirbek Abdusattorov (9 ani), Faustino Oro (10 ani), Roman Shogdzhiev (11 ani și o lună) și Praggnanandhaa Rameshbabu (11 ani și o lună).

Conform The Guardian, în turul secund al Dole Trophy, Bodhana a fost învinsă de Benny Aizenberg, dar apoi a urmat o remiză cu Marele Maestru Maxim Rodshtein, numărul 2 al Israelului, care a avut la un moment dat un scor FIDE mai mare de 2700.

Citește și:
La 29 de ani, Laura Giurcanu a făcut anunțul după transferul iubitului fotbalist: „În următoarele săptămâni...”
Stiri extrasport
La 29 de ani, Laura Giurcanu a făcut anunțul după transferul iubitului fotbalist: „În următoarele săptămâni...”
Echipa de tradiție din România, în pragul falimentului! » Ultima decizie a instanței
Liga 3
Echipa de tradiție din România, în pragul falimentului! » Ultima decizie a instanței
S-a convins după meciul din Andorra: „Nu mai vrea să joace la Universitatea Craiova!”
Conference League
S-a convins după meciul din Andorra: „Nu mai vrea să joace la Universitatea Craiova!”
După scandalul de la națională, iubita fotbalistului de 110 de milioane de euro surprinde din nou: „Este prima dată!”
Campionate
După scandalul de la națională, iubita fotbalistului de 110 de milioane de euro surprinde din nou: „Este prima dată!”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Elina Svitolina și Gael Monfils s-au despărțit: „Cel mai dureros adevăr pe care a trebuit vreodată să-l înfrunt”

De 5 ori campion, astăzi taie și vinde fier: „Chiar acum mă ocup de niște vagoane de tren”


Comentarii (3)
wittman68
wittman68  •  25 Iulie 2026, 14:57

Până la urmă asemenea statistici, recorduri au multă relativitate istoric, ca timp când s au produs, evident. Sub toate aspectele sale. Steffi Graf a câștigat jumătate din banii câștigați din tenis de către Simona Halep, deși a câștigat de 10 ori mai multe Grand Slam uri. Dar și valoarea banilor diferă în timp. Bondana a jucat în 2024 la olimpiada de șah de la Budapesta, la vârsta de 9 ani. Este cel mai tânăr sportiv din Anglia care a jucat vreodată la o competiție majoră pe echipe la seniori pentru aceasta țară.

rololiv
rololiv  •  24 Iulie 2026, 20:23

Si, in plus, un ELO de peste 2600 in 2026 nu se compara cu un ELO de peste 2600 de acum 38 de ani. Pentru ca exista o "inflatie" a coeficientilor. In 1988, Lajos Portisch era intre primii 10 sahisti din lume. Astazi, Maurizzi nu intra in primii 100.

CezarDobre44
CezarDobre44  •  24 Iulie 2026, 12:30

Un articol superb ...multe felicitari domnule Istrate ...o stiu pe fata i am urmarit partidele ...vezi totusi ca Maurizzi este un francez din Corsica ...un tanar francez campion al tarii sale ...nicio frantuzoaica n are Elo peste 2600 ...cei care iubim sahul iti multumim pentru articol ...

Vezi toate comentariile (3)
Comentează