FOTBAL  »  Superliga  »  INDECIS

Stoica în stand-by

Articol de GSP - Publicat vineri, 05 septembrie 2008 00:00

Trimis în concediu forţat, timp de o lună, de patronul Constantin Bucur, după eşecul din etapa a treia, 0-2 cu Oţelul Galaţi, fostul antrenor principal al Gloriei, Ştefan Stoica, a revenit la Buzău, unde aşteaptă decizia conducerii în ceea ce-l priveşte.

Gata, mi s-a terminat concediul, am venit la serviciu să nu mă pună absent. Pe hârtie, sunt angajatul Gloriei Buzău, dar nu ştiu ce se va mai întâmpla. Nu am dus lipsă de oferte în această perioadă, cea mai serioasă propunere venind de la Veria, unde am jucat şi am antrenat, dar am refuzat-o, pentru că nu mai vreau să plec în străinătate”, a declarat Fane Stoica.

Stoica nu a confirmat, dar nici nu a infirmat posibilitatea să ajungă la CFR Cluj, ca secund al lui Oleg Protasov, dacă ucraineanul va ajunge pe banca tehnică a campioanei.

Citește și:
Acord spectaculos! Andrei Rațiu, la un pas să semneze în Premier League! Vestea momentului: negocieri pe final
Campionate
Acord spectaculos! Andrei Rațiu, la un pas să semneze în Premier League! Vestea momentului: negocieri pe final
Craiova Maxima, la căpătâiul lui Nicolae Ungureanu » Lorena Balaci: „Tata nu mai e singur acolo”
Superliga
Craiova Maxima, la căpătâiul lui Nicolae Ungureanu » Lorena Balaci: „Tata nu mai e singur acolo”
Rezultate în etapa #5 din Liga 2 » Mihai Toma de la FCSB și Leo Grozavu, învingători la debut. Chirilă și Oprița, învinșii rundei. Clasamentul
Liga 2
Rezultate în etapa #5 din Liga 2 » Mihai Toma de la FCSB și Leo Grozavu, învingători la debut. Chirilă și Oprița, învinșii rundei. Clasamentul
Zeljko Kopic a spart tăcerea » Primul interviu in extenso, după ce a plecat de la Dinamo: „Nici nu mi-aș putea imagina acest scenariu!”
Campionate
Zeljko Kopic a spart tăcerea » Primul interviu in extenso, după ce a plecat de la Dinamo: „Nici nu mi-aș putea imagina acest scenariu!”
Încă o revoluție la Horse, companie cu fabrică în România: primul motor axial pe un range-extender
Profit.ro
Încă o revoluție la Horse, companie cu fabrică în România: primul motor axial pe un range-extender
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

„Asta e lipsă de curaj!” » Decizia luată de Mihai Rotaru în cazul lui Filipe Coelho și primul nume mare care „bântuie” banca Craiovei

De la 5 milioane la zero » Precedentul care dă fiori celor de la FCSB în afacerea Bîrligea


Comentarii (5)
 •  08 Septembrie 2008, 08:40

Fane..du-te la cluj bagai si pe aia in liga a 2 ca Buzaul este aproape....

 •  06 Septembrie 2008, 13:50

fane, din cauza ta si a impresarilor care si-au bagat coada, se intampla asta la buzau. nu mai inteleg nimic, ai avut un lot in pregatiri si in jocurile oficiale ai bagat jucatori nepregatiti ( gen dino eze si altii), ai fost obligat de cineva sau ai facut de capul tau, oricare varianta e aiurea, ce ai vrut sa demonstrezi? tu ai cerut patronului sa aduca portughezi sau tu nu ai avut niciun cuvant de spus? din nepriceperea voastra si orgoliul prostesc a ajuns buzaul de rasul lumii.

 •  06 Septembrie 2008, 13:20

vino inapio la echipa ca asta nou nu stie nimica

Vezi toate comentariile (5)
Comentează