FOTBAL  »  Superliga  »  DINAMO - CRAIOVA

EXCLUSIV Olteanul Neagoe și dinamovistul Scarlatache s-au pus de acord: „Cu totul altceva”

Eugen Neagoe și Adrian Scarlatache la GSP Live +50   FOTO
Eugen Neagoe și Adrian Scarlatache la GSP Live

Articol de - Publicat sambata, 25 iulie 2026 21:48 / Actualizat sambata, 25 iulie 2026 21:48

Antrenorii Eugen Neagoe (58 de ani) și Adrian Scarlatache (39), primul fost mare jucător al Craiovei, celălalt fost fotbalist la Dinamo, au comentat prima repriză din Dinamo - Universitatea, încheiată cu bucureștenii în avantaj, 2-0.

A fost o primă repriză de coșmar pentru campioana en-titre. Dinamo a înscris de două ori, a mai avut un gol anulat și i-a obținut eliminarea stoperului Juraj Badelj, care l-a faultat pe Alexandru Musi din postură de ultim apărător.

Prezenți în studioul GSP Live, antrenorii Eugen Neagoe și Adrian Scarlatache au comentat cele întâmplate.

Problema identificată de Eugen Neagoe la Craiova: „Și la Sofia a fost așa”

„Dacă ar fi să fim iarăși la începutul jocului, aș spune același lucru, că Universitatea este favorită. O echipă sudată, cu un singur jucător nou în primul 11, exceptând portarul, Sava. Dar a făcut o repriză slabă, modestă, și putea fi și mai mare scorul, dacă la acel gol nu se acorda henț la Musi după greșeala mare a apărării și a lui Sava.

Repriză foarte bună a lui Dinamo, și a mai avut ocazii. Sunt probleme destul de mari la Craiova. Mai este o repriză, mai au 4 schimbări, dar e destul de complicat acum. Să fii condus cu 2-0 și în 10 oameni...

Sincer, chiar nu mă așteptam să evolueze așa de slab. Au avut doar două momente bune, o ocazie mare, a lui Matei, și acel șut foarte bun al lui Nsimba. În rest, Craiova...

Nu poți să-ți lași adversarii să-și creeze atât de multe situații. Acum mă refer la prima repriză din această seară, dar dacă mergem și cu 3 zile în urmă, la jocul de la Sofia... Au scăpat de câteva ori singuri cu portarul, dar a fost magistral Popescu și a scos acele mingi.

Să tratezi cu așa lejeritate, sau să fii poate prea încrezător că poți să rezolvi duelurile astea 1 contra 1...”, a spus Eugen Neagoe.

Îmi este foarte greu să cred că vor putea întoarce rezultatul, la cum s-au prezentat în prima repriză. Nu au nicio șansă.

- Eugen Neagoe

Adrian Scarlatache: „Vreau să remarc jocul foarte bun între linii al lui Dinamo”

„Craiova a fost la un nivel foarte scăzut, mă așteptam la totul și cu totul altceva. Dar Dinamo a jucat inteligent, a știut să profite de naivitatea în apărare a Craiovei, pentru că au fost niște greșeli foarte mari. Să faci asemenea greșeli la nivelul ăsta...

Dinamo mi-a plăcut mult mai mult decât ce a jucat la Ploiești. Pare că și Cîrjan și-a revenit, a intrat în joc. Sistemul ăsta, 4-4-2, pare că începe să dea roade la prima vedere, dar jocul bun al lui Dinamo a fost facilitat și de jocul destul de slab al Craiovei.

Dar dincolo de jocul mai puțin reușit al Craiovei, vreau să remarc jocul foarte bun al lui Dinamo între linii, devierile.

Așa au venit ocaziile, pe fondul unor devieri, pase verticale, care au tăiat liniile de presiune ale Craiovei. Dinamo are un mare merit în crearea situațiilor de gol, în eliminarea lui Badelj”, a completat Adrian Scarlatache, antrenor la Concordia Chiajna.

Citește și:
Notele GSP la Dinamo - Craiova: există un scut protector, un jucător care a scos sufletul din adversari și un om-cheie cu nota 9!
Superliga
Notele GSP la Dinamo - Craiova: există un scut protector, un jucător care a scos sufletul din adversari și un om-cheie cu nota 9!
Scene oribile la Dinamo - Craiova! Istvan Kovacs a oprit meciul
Superliga
Scene oribile la Dinamo - Craiova! Istvan Kovacs a oprit meciul
„Maimuța asta zici că-i arc” » Prunea a vrut să facă un compliment, Radu Naum i-a cerut să schimbe expresia
Superliga
„Maimuța asta zici că-i arc” » Prunea a vrut să facă un compliment, Radu Naum i-a cerut să schimbe expresia
I-a murit tatăl, 7 luni mai târziu fratele, și a decis să-și încheie cariera de succes » Fostul internațional este astăzi grădinar
Campionate
I-a murit tatăl, 7 luni mai târziu fratele, și a decis să-și încheie cariera de succes » Fostul internațional este astăzi grădinar
Wizz Air anulează în România două rute
Profit.ro
Wizz Air anulează în România două rute
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

În iulie 2026, un vlogger a petrecut o zi Cernobîl » Șocat de ce a găsit la bazinul de înot al „orașului fantomă”

O minge în cap i-a schimbat destinul! Cum a ajuns Ștefania Uță campioană europeană și speranța României la Jocurile Olimpice


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează