FOTBAL  »  Superliga  »  AMICAL / IRAKLIS - RAPID 0-2

Victorie de moral pentru rapidişti

Articol de , - Publicat sambata, 06 septembrie 2008 00:00

Rapidiştii au făcut uitată înfrîngerea de la Timişoara cu o victorie în faţa grecilor de la Iraklis

Presat de absenţele din lot, datorate convocărilor la echipele naţionale, Jose Peseiro a fost nevoit să facă mai multe schimbări în "unsprezecele" de bază. Astfel, Vella şi Paulista au debutat în tricoul Rapidului, iar Spadacio şi Boya au revenit ca titulari.

După un început anost, în care ambele formaţii au preferat să se menajeze, giuleştenii au pus stăpînire pe joc. Semnalul l-a dat Vella, al cărui şut de la distanţă a trecut puţin pe lîngă poartă (22). Şase minute mai tîrziu, Juliano Spadacio l-a găsit excelent în careu pe Boya, iar camerunezul a deschis scorul. Rapidiştii nu au făcut pasul înapoi şi acelaşi Spadacio a mai inventat o pasă printre fundaşii adverşi pentru Boya, care, singur cu portarul, nu a reuşit să înscrie (40)!

Salvaţi de Pardo
După pauză, elenii şi-au adus aminte că joacă în faţa propriilor spectatori şi s-au avîntat în atac. Insistenţa grecilor aproape că a adus egalarea, însă portarul găsit vinovat de înfrîngerea de la Timişoara, Urko Pardo, a avut o intervenţie miraculoasă, blocîndu-l pe atacantul lui Iraklis într-un duel unu la unu (52). Rapidiştii s-au trezit repede, iar Julio Cesar a dublat avantajul după o fază lucrată de Cesinha (82).

Citește și:
După FCSB - Auda, fotbalistul criticat de Becali a dansat și s-a fotografiat cu iubita pe gazonul din Ghencea
Conference League

Marea rivală a Simonei Halep, de nerecunoscut pe plajele din Grecia
Tenis

Scenele surprinse în Ghencea, imediat după FCSB - Auda! Titularul a fugit direct la vestiare
Conference League
Scenele surprinse în Ghencea, imediat după FCSB - Auda! Titularul a fugit direct la vestiare
Gigi Becali îl scoate pe Târnovanu din poartă și dă afară alt fotbalist de la FCSB: „Niciodată!”
Conference League
Gigi Becali îl scoate pe Târnovanu din poartă și dă afară alt fotbalist de la FCSB: „Niciodată!”
FOTO Gară istorică din București este demolată
Profit.ro
FOTO Gară istorică din București este demolată
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

În iulie 2026, un vlogger a petrecut o zi Cernobîl » Șocat de ce a găsit la bazinul de înot al „orașului fantomă”

O minge în cap i-a schimbat destinul! Cum a ajuns Ștefania Uță campioană europeană și speranța României la Jocurile Olimpice

Comentarii (5)
 •  06 Septembrie 2008, 23:44

(nu) suntem peste tot acasa,portile ni se inchid,nu-i echipa mai urata si scarboasa ca rapid.

 •  06 Septembrie 2008, 10:13

meciu a fost pe net la Alpha tv (Grecia).

 •  06 Septembrie 2008, 09:24

pt celde mai inainte..meciul a fost transmis LIVE de catre ****..dar se vede ca nu le ai cu fotbalul...eu l`am vazut asa cum l`au vazut si multi alti rapidisti

Vezi toate comentariile (5)
Comentează