SPORTURI  »  BASCHET  »  NBA

Vedeta lui Real Madrid își va continua cariera în NBA și va câștiga aproape 3 milioane de dolari

Mario Hezonja, vedeta lui Real Madrid/Foto: euroleaguebasketball.net
Mario Hezonja, vedeta lui Real Madrid/Foto: euroleaguebasketball.net

Articol de - Publicat duminica, 26 iulie 2026 22:44 / Actualizat duminica, 26 iulie 2026 22:46

Mario Hezonja (31 de ani), vedeta lui Real Madrid și MVP-ul campionatului Spaniei, își va continua cariera în NBA, la Cleveland Cavaliers. El a mai jucat 5 sezoane în liga nord-americană de baschet, din 2015 până în 2020.

Mario Hezonja a fost unul din cei mai buni jucători din Europa în ultimele sezoane. Originar din Dubrovnik, Croația, el a debutat în baschetul profesionist la FC Barcelona, iar în 2015 a făcut pasul spre NBA.

Mario Hezonja va juca în sezonul 2026-2027 pentru Cleveland Cavaliers

În următorii 5 ani, Hezonja a jucat pentru Orlando Magic, New York Knicks și Portland Trail Blazers, având 335 de meciuri în liga nord-americană de baschet. În 2021, croatul a luat decizia de a reveni în Europa și, inițial, nu și-a găsit locul, jucând la Panathinaikos și apoi la Unics Kazan.

În 2022, Hezonja s-a transferat la Real Madrid, acolo unde a devenit unul din cei mai importanți jucători ai echipei. Alături de Los Blancos, el a câștigat o Euroligă, două titluri în Spania, o Cupă a Spaniei și o SuperCupă a Spaniei.

În sezonul 2025-2026, Hezonja a înregistrat medii de 15,0 puncte, 4,3 recuperări și 2,1 pase decisive, fiind numit MVP al ligii Spaniei. În Euroligă, baschetbalistul de 31 de ani a strâns 13,3 puncte, 4,0 recuperări și 2,4 pase decisive.

Datorită evoluției din ultimele sezoane, Hezonja a ajuns din nou pe radarul echipelor din NBA și în această vară a decis să se întoarcă în Statele Unite ale Americii. Potrivit lui Shams Charania, jurnalist ESPN, sportivul de 2,06 metri a semnat un contract cu Cleveland Cavaliers, una din cele mai bune grupări din conferința de est.

Hezonja va câștiga 2,8 milioane de dolari în stagiunea 2026-2027. În sezonul 2019-2020, ultimul petrecut de croat în NBA, el a contabilizat 4,8 puncte și 3,5 recuperări în cele 53 de meciuri jucate pentru Portland Trail Blazers.

Citește și:
„Regele român” » Ianis Stoica, erou în Portugalia: două goluri pentru o revenire spectaculoasă
Campionate
„Regele român” » Ianis Stoica, erou în Portugalia: două goluri pentru o revenire spectaculoasă
Ofertă extrem de importantă pentru Edi Iordănescu » Ce nume mare îl dorește
Campionate
Ofertă extrem de importantă pentru Edi Iordănescu » Ce nume mare îl dorește
Mihai Stoica se afla în studio când a primit mesajul de la Octavian Popescu: „Să vă citesc ce m-a întrebat acum 3 minute”
Superliga
Mihai Stoica se afla în studio când a primit mesajul de la Octavian Popescu: „Să vă citesc ce m-a întrebat acum 3 minute”
Sydney Sweeney, cea mai în vogă imagine de la Hollywood, reclamă la limită pentru o casă de pariuri
Pariuri sportive
Sydney Sweeney, cea mai în vogă imagine de la Hollywood, reclamă la limită pentru o casă de pariuri
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Specialista pe care Burleanu a vrut s-o angajeze la FRF dezvăluie un episod grav: „Am fost urmărită și hărțuită în mod constant de un cetățean român” » Replică pentru Hagi, după 12 ani

Petrecere problematică la New York! Vedetele de la US Open, inclusiv Gabriela Ruse, au ajuns în atenția ITIA


Comentarii (1)
rumunek
rumunek  •  27 Iulie 2026, 10:14

În ultimii ani, au încercat și colegii lui, Yabusele și Campazzo, fără mari reușite. Unul avea forță, celălalt viteză, dar niciunul pe ambele. Fără ele, e greu în NBA, trebuie să fii un geniu, precum Doncic. Poate dacă rămânea acolo, când a fost mai tânăr, ar fi deprins jocul american, acum cred că e greu să uite obișnuințele europene.

Vezi toate comentariile (1)
Comentează