)
Articol de Ovidiu Ioanițoaia - Publicat marti, 28 iulie 2026 14:24 / Actualizat marti, 28 iulie 2026 14:25
Pe 7 aprilie 2026, la 8 și jumătate seara, se stingea la Spitalul Universitar din București, la nici 81 de ani, Mircea Lucescu. Pleca dintre noi ca să-și ocupe locul în nemurire și în legendă un personaj unic în fotbalul internațional. Care cu adevărat a scris istorie.
Asta nu-i o figură de stil, cu atât mai puțin un bilet de favoare, de vreme ce Lucescu se numără printre cei mai galonați antrenori all-time. A câștigat 35 de trofee cu 8 echipe din 5 țări, inclusiv Cupa UEFA și Supercupa Europei, fiind depășit la acest capitol numai de Sir Alex Ferguson și de Pep Guardiola. Dacă adăugăm și cele 7 titluri de campion al României dobândite ca jucător cu Dinamo, completăm imaginea unei personalități nepereche.
Mircea Lucescu a sfințit locurile pe unde a trecut, devenind un simbol al succesului. Ca atare, nimeni nu s-a mirat când italianul Luciano Spalletti, campion în Serie A cu Napoli și ex-manager al Squadrei Azzurra, a declarat „Lucescu este cel mai bun antrenor din lume.
A obținut rezultate peste tot pe unde a lucrat deoarece a știut să se adapteze în orice situație. E un om de o imensă cultură și totuși foarte modest”. La rându-i, cât de orgolios și de plin de el, însuși José Mourinho a mărturisit că „A fost o mare onoare pentru mine să-l cunosc pe Mircea Lucescu”.
Tehnician de superclasă, Luce a reprezentat mai mult decât atât. A însemnat un tip generos și săritor, dispus mereu să întindă o mână de ajutor. N-a rămas indiferent la nevoile celor din jur și, cât a știut și a putut, a făcut mult bine.
Nu și-a uitat foștii echipieri, unuia i-a cumpărat garsonieră, altuia mașină, unui al treilea i-a plătit tratamentul stomatologic și așa mai departe. Ani în șir, a finanțat bursele de studii ale unor copii fără posibilități din zona Moldovei, de unde provenea soția sa, Neli.
Vor zice căutătorii de noduri în papură că a avut de unde da și că, oferind, n-a sărăcit. De acord, n-a sărăcit. Sunt însă unii care au avut mai mult decât Lucescu Sr., dar n-a văzut nimeni un leu de la ei!
De aici în Ucraina și din Turcia în Italia și în Rusia, Mircea Lucescu și-a iubit echipele pe care le-a pregătit. Iar ele i-au adus, mai ales cele de afară, glorie și avere. Dar cel mai mult a iubit naționala tricoloră, pe care a antrenat-o în două rânduri și căreia i s-a dăruit până în ultima clipă a vieții.
Născut pe 29 iulie 1945, miercuri ar fi împlinit 81 de ani. Din păcate, nu i-a mai apucat, învins de o leucemie ce n-a vrut să răspundă niciunui tratament. A murit în viteză, la doar câteva luni de la depistarea bolii, la fel cum a și trăit. Neobosit, căutând permanent să mai învețe ceva, să mai adauge. Visând la perfecțiune. Prin dispariția lui, fotbalul românesc, dacă nu și cel mondial, a pierdut un slujitor fidel și valoros. Iar eu un prieten pe care l-am simțit timp de peste 50 de ani ca pe un frate.
Iată de ce v-aș ruga ca miercuri, 29 iulie, în ziua în care Mircea Lucescu ar fi aniversat 81 de ani, să vă opriți din treburi un moment ca să vă gândiți la el. Dumnezeu să-i ierte greșelile și să-l aibă în grijă!
