În plin scandal, FIFA a lansat operațiunea extinderii Cupei Mondiale la 64 de echipe!

Gianni Infantino vrea să extindă din nou Campionatul Mondial // foto: Imago Images
Gianni Infantino vrea să extindă din nou Campionatul Mondial // foto: Imago Images

Articol de - Publicat vineri, 31 iulie 2026 15:05 / Actualizat vineri, 31 iulie 2026 15:06

În plin scandal privind înființarea unei societăți comerciale care să gestioneze competițiile FIFA, inclusiv Campionatul Mondial, forul condus de Gianni Infantino a declanșat operațiunea extinderii competiției planetare de la 48 la 64 de echipe!

Posibilitatea expansiunii Campionatului Mondial la 64 de echipe, despre care s-a tot discutat în ultima vreme, capătă contur.

Pe 30 iulie, zi în care UEFA a anunțat că cele 55 de naționale europene vor boicota competițiile FIFA până la renunțarea la planurile de „privatizare” a Campionatului Mondial, forul internațional a trimis o informare despre posibilitatea expansiunii competiției de la 48 la 64 de echipe.

Documentul, publicat în premieră de jurnalistul Martyn Ziegler de la The Times, informează că „FIFA analizează implicațiile strategice ale unei posibile extinderi a Cupei Mondiale dincolo de formatul actual”.

FIFA a lansat operațiunea extinderii Cupei Mondiale la 64 de echipe!

FIFA intenționează să angajeze o agenție care să studieze posibilele efecte ale unei astfel de modificări, iar până la data de 14 august, deci în numai două săptămâni, să ia o decizie în acest sens! Concluziile analizei sunt așteptate până la data de 11 septembrie.

Redăm pasajele relevante din documentul FIFA:

FIFA dorește să desemneze o agenție independentă care să determine dacă și în ce mod extinderea Cupei Mondiale FIFA de la 48 la 64 de echipe naționale participante, începând cu ediția din 2030, ar avea un impact asupra propunerii de valoare a turneului și asupra ecosistemului fotbalistic.

Solicitarea este axată atât pe o evaluare a veniturilor generate de turneu, cât și pe o evaluare completă a acestei modificări prin perspectiva ecosistemului fotbalistic (branduri, difuzori TV, public, companii media, federații, confederații, ligi, cluburi și alți actori din industria sportivă).

Analiza ar trebui să testeze interesul pieței și consecințele la nivel de sistem ale acestei mișcări, inclusiv spațiile comerciale și riscul de saturație.

Pot fi utilizate date referitoare la consumatori sau fani acolo unde este util, însă acestea nu ar trebui să devină punctul central al studiului, care rămâne un studiu orientat pe sectorul B2B

  • Amintim că principala competiție fotbalistică a mai fost extinsă în trecutul recent, ediția din 2026 fiind prima cu 48 de participante.

Vicepreședintele FIFA: „Lucrăm ca Mondialul din 2030 să se dispute cu 64 de selecționate”

Acest pas al FIFA vine la 9 zile după ce Alejandro Dominguez, vicepreședinte FIFA și totodată președinte al CONMEBOL, forul care conduce fotbalul sud-american, vorbea despre ideea expansiunii competiției ca fiind deja o certitudine!

„Următorul [turneu] se joacă acasă! În 2030 vine Mondialul din Uruguay, Argentina și Paraguay. O mare oportunitate pentru fotbal, de a sărbători Centenarul Cupei Mondiale printr-o competiție cu 64 de echipe!”, a scris Dominguez pe contul lui X.

Ulterior, într-o postare diferită, el și-a nuanțat ideea exprimată inițial:

„Lucrăm pentru ca Mondialul din 2030 să se dispute cu 64 de selecționate, în semn de omagiu adus Centenarului Cupei Mondiale.

Fotbalul la nivel de echipe naționale crește atunci când se deschide către lume. Extinderea la 48 de echipe a demonstrat că o participare mai largă generează mai multe oportunități, stimulează dezvoltarea fotbalului și transformă Mondialul într-o adevărată sărbătoare globală.

Centenarul ne oferă o oportunitate istorică de a Crede în Mare (n.r. - folosește expresia «Creer en Grande»), ca această Cupă Mondială să fie cea mai mare sărbătoare pe care a cunoscut-o vreodată fotbalul”.

Citește și:
Polonezii ne jignesc, după ce i-am bătut: „Echipă de dansuri populare, slabă! Coubiș ăla...”
Nationala
Polonezii ne jignesc, după ce i-am bătut: „Echipă de dansuri populare, slabă! Coubiș ăla...”
Zi istorică: la 46 de ani, Ronaldinho a jucat o repriză la revenirea oficială pe teren și a contribuit la gol!
Campionate
Zi istorică: la 46 de ani, Ronaldinho a jucat o repriză la revenirea oficială pe teren și a contribuit la gol!
Fosta iubită a lui Kyrgios și Sinner s-a logodit cu Tomas Ferrari: „Abia aștept!”
Tenis
Fosta iubită a lui Kyrgios și Sinner s-a logodit cu Tomas Ferrari: „Abia aștept!”
Cunoaștem primele două posibile adversare ale României la baraj + Când are loc tragerea la sorți
Nationala
Cunoaștem primele două posibile adversare ale României la baraj + Când are loc tragerea la sorți
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Aryna Sabalenka: „Îmi iubesc corpul, dar simțeam că mor!” » În ce ținută a apărut fostul lider mondial

„Una dintre cele mai frumoase sportive” din România are o poveste cutremurătoare: „Cum să îmi fie rușine?!”


Comentarii (4)
natcoracing
natcoracing  •  31 Iulie 2026, 21:20

Ascultati-ma ce vă spun...va fi bine....vorbim pana la sfârșitul anului....

Eglwyswrw
Eglwyswrw  •  31 Iulie 2026, 20:30

Se poate face. Nu-i cine stie ce diferenta. In formatul cu 48 de echipe sunt necesare 8 meciuri pentru a castiga campionatul. Tot 8 meciuri ar fi necesare si in cazul extinderii la 64 echipe. Diferenta ar fi doar in ceea ce priveste cele 4 grupe suplimentare, ceea ce inseamna 24 de meciuri in plus. Caz in care fie se extinde durata campionatului cu inca 7-8 zile, fie se vor juca 4 meciuri pe zi (si nu 3, ca in cazul formatului cu 48 echipe). 4 meciuri pe zi inseamna 12 ore de la inceputul primului meci si pana la sfarsitul celui de-al 4-lea meci. Europa oricum n-ar primi decat 3 sau cel mult 4 locuri suplimentare, deci daca nu ne putem califica atunci cand sunt disponibile pentru Europa 16 locuri, probabil nu ne vom califica nici daca ar fi disponibile 19 sau 20 de locuri.

danutcornel
danutcornel  •  31 Iulie 2026, 19:42

nici cu 68 de echipe nu ne calificam

Vezi toate comentariile (4)
Comentează