Articol de Andrei Crăiţoiu, Cristi Preda (foto), Alexandru Tomuțiu, George Nistor - Publicat luni, 03 august 2026 23:31 / Actualizat marti, 04 august 2026 00:27
FCSB și Farul au remizat, scor 2-2, în runda a treia a Superligii. Constănțenii au condus cu 2-0 la pauză, după golurile reușite de Doicaru și Radaslavescu, însă Dawa și Joao Paulo au înscris pentru gazde. Bucureștenii revin pe prima poziție în campionat.
Ca într-un exil de câteva cartiere, nu întins pe kilometri mulți, FCSB a ajuns la Arcul de Triumf cu rușinea celui care și-a părăsit casa, într-un acces de furie și slăbiciune. Ghencea nu îi aparține. Arena Națională nu a fost niciodată doar a ei, așa că joacă pe un stadion care nu îi poartă amintirile. De-ar fi asta o problemă...
Cronică de George Nistor după FCSB - Farul 2-2: Semicriză între Riga și nicăieri
Dincolo de nevroze, cel mai mult ustură rana deschisă la Riga. Cu capetele plecate, Labonne și ceilalți nefericiți încă nedumeriți în ce fotbal au ajuns schițează puține. Toți sunt pedepsiți, din stânga și din dreapta. Cel mai mult, de la două străzi distanță, de acolo unde palatul își proiectează fala.
Peste toate, e o liniște care dogorește, deși soarele a coborât în urmă cu o oră peste cupola Bisericii Cașin. Poate doar câteva ecouri să auzi, pentru că nici galeria, așa cum era ea, cu bune și cu rele, nu a venit, dar a lăsat un mesaj: „Astăzi ne ridicăm la nivelul vostru!”. Suporterii au obosit. Nu aruncă vina pe arbitraj și nu caută eroii de peste ani, așa cum i-a dat prin cap lui Baciu. Au văzut prea multă nepăsare ca să mai vadă scuze în ceva.
În fața unei asemenea echipe dezmoștenite, Farul lui Ioan Ovidiu Sabău a intrat pe teren fără povară de trecut. Încă învață un alt fotbal, sub comandă de antrenor nou, de data aceasta și fără copiii mai mari Denis Alibec și Ionuț Vînă.
FCSB, în chin și grabă
La nivel de gazon, chiar dacă au încercat să pară vindecați, roș-albaștrii au trăit graba și disperarea la puterea a doua, fără să-și găsească vreo clipă liniștea de construi bine. Bîrligea a coborât zeci de metri după baloane, a ieșit dintre fundașii centrali, a încercat să lege jocul, apoi a sprintat din nou spre careu, de parcă ar fi vrut să fie și pasator, și finalizator în aceeași fază. Alături de el, Octavian Popescu a alergat obsesiv, a cerut mingea, a pătruns în centru și a încercat să ducă singur atacurile până în ultimii treizeci de metri.
FCSB a avut energie. A avut și nerv. Dar a tras cu gloanțe oarbe.
Singurul fir coerent s-a țesut la trecerea de la un flanc la altul, pe ruta Aymen - Tavi. Cei doi s-au căutat constant între linii, de multe ori cu succes. Din combinația lor a venit și prima ocazie reală a partidei. În minutul 12, Octavian Popescu și-a încercat tirul, însă șutul acestuia a trecut pe lângă bara porții lui Rafael Munteanu.
De partea cealaltă, dobrogenii au arătat primele semne ale fotbalului pe care Ioan Ovidiu Sabău încearcă să-l așeze la Constanța. Mai puțin spectaculos, dar mult mai ordonat. O formație atentă fără minge, compactă și cinică în fața porții. Nu a dominat jocul, însă nici nu a lăsat impresia că se apără din întâmplare.
Primele minute au avut și tensiunea lor. Labonne a văzut cartonașul galben după ce și-a oprit adversarul printr-o ținere evidentă de tricou, la jumătatea terenului. Ulterior, i-a venit rândul lui Nijike să fie notat de arbitru, pentru ca la mijlocul reprizei Batubinsika să completeze lista avertizaților, semn că duelurile s-au purtat mai degrabă pe muchie.
Farul, de-a dreptul chirurgicală în fața porții
Prima reușită a venit exact din ceea ce Farul a făcut cel mai bine. În minutul 21, constănțenii au construit cu răbdare, au mutat mingea dintr-o parte în alta până au găsit culoarul potrivit, iar Radaslavescu l-a servit ideal pe Doicaru, care a finalizat simplu pentru 0-1.
Sursă video: Prima Sport 1
A fost o fază lucrată aproape didactic, în contrast total cu atacurile gazdelor, construite mai mult din impuls.
În minutul 29, Mihai Toma i-a făcut loc lui Florin Tănase, o mutare cu iz de sancțiune, dictată de sus, din fotoliul de Pipera. Până la pauză, FCSB a continuat să alerge mai mult decât să joace, în timp ce Farul a continuat să joace mai mult decât să alerge.
Până și ultimul cuvânt al reprizei i-a aparținut tot echipei lui Sabău. În prelungiri, Ahlinvi a văzut culoarul și i-a strecurat o pasă impecabilă lui Radaslavescu. Fostul roș-albastru a atacat spațiul din dreapta careului și a finalizat cu sânge rece, fără să-i lase vreo șansă lui Matei Popa.
O fază simplă în aparență, dar construită metodic.
Joao Paulo salvează din ghearele crizei
La revenirea de la cabine, FCSB s-a desfăcut și s-a reasamblat din mers. Nimic pregătit dinainte. Au intrat Stoian, Joao Paulo și Crețu, iar Boutoutaou, Bîrligea și Labonne au rămas la vestiare. Din nou, meritul și pedeapsa.
Schimbările au adus, totuși, o altă energie. Nu neapărat mai mult fotbal, ci mai multă prezență în careu. Stoian a căutat profunzimea, iar Joao Paulo s-a remarcat și el în fața porții, gazdele împingând jocul tot mai aproape de careul constănțenilor.
În minutul 54, Stoian a scăpat din marcaj și a reluat cu capul dintr-o poziție ideală, însă mingea a trecut mult pe lângă poarta adversă, spre disperarea celor 4000 de spectatori veniți să vadă dacă favoriții lor mai au puls după rușinea de la Riga.
Câteva clipe mai târziu, presiunea a fost și productivă. Dintr-un corner executat foarte bine de Popescu, Dawa a speculat foarte bine spațiul și trimite cu capul în plasă pentru 1-2.
La jumătatea părții secunde, FCSB a avut cea mai mare șansă de a reveni în joc. Florin Tănase a anticipat mai bine duelul cu Ahlinvi, a protejat balonul, iar mijlocașul dobrogenilor l-a lovit clar în interiorul careului. Arbitrul n-a ezitat nicio clipă și a arătat punctul cu var. Degeaba, pentru că Rafael Munteanu a intuit perfect colțul ales de căpitanul bucureștenilor.
Câteva faza după, Farul a arătat că poate mușca din nou, fără să se mulțumească cu un singur gol avans. Tănasă s-a trezit singur în inima careului și a lovit din câțiva metri, însă Valentin Crețu a apărut ca ultim zid, la sacrificiu în fața mingii.
Ultimele minute n-au mai fost fotbal, ci succesiune de mingi aruncate, de centrări fără destin și de pase lungi în căutare de noroc. Roș-albaștrii l-au găsit.
Sursă video: Prima Sport 1
În minutul 86, după ricoșeuri, dueluri și mingi fără stăpân, Joao Paulo a împins lucid mingea în plasă și a readus egalitatea. Se termină 2-2 un meci pe margine de criză pentru FCSB, care mai are timp o săptămână să-și lingă rânile și să-și recâștige încrederea.
Clasamentul din Superliga
FINAL. FCSB - Farul 2-2
Click AICI pentru detalii și statistici despre acest meci
Au marcat: Dawa (57), Joao Paulo (86) / Doicaru (21), Radaslavescu (45+1)
4.694 de fani au urmărit meciul de pe stadion, număr oficial.
Final de meci pe Arcul de Triumf: 2-2, după ce Farul a avut 2-0 la pauză.
Min. 86: FCSB egalează, după un carambol în careul oaspeților. Joao Paulo trimite mingea în plasă. Faza a fost analizată pentru un posibil ofsaid la mijlocaș, însă golul a fost validat.
Sursă video: Prima Sport 1
Min. 81: Crețu vede cartonașul galben, după ce îl lovește pe Tănasă.
Min. 79: Dublă-ocazie uluitoare pentru Farul! Sîrbu centrează perfect, Popa scoate uluitor șutul lui Banu, apoi Crețu respinge mingea trimisă de Tănasă.
Min. 76: Ultima schimbare la FCSB: iese Tavi Popescu, intră Politic.
Min. 69: Paradă foarte bună reușită de Rafael Munteanu în fața lui Tănase! Rămâne 2-1 pentru Farul.
Min. 67: Penalty pentru FCSB, după un fault comis de Ahlinvi asupra lui Tănase.
Min. 59: Matei Popa respinge în corner șutul lui Doicaru.
Min. 57: Dawa reduce din dezavantaj! Reia cu capul din fața porții, Munteanu face ca balonul să nu intre în plasă, însă Romică Bîrdeș a considerat că mingea a depășit linia.

Min. 56: Ratare uluitoare a lui Stoian! Nu prinde poarta din careul mic. Lovitura de cap trece pe lângă.
Min. 55: Ocazie mare pentru FCSB! Joao Paulo reia cu capul dintr-o poziție excelentă, Munteanu respinge cu greu.
FCSB face 3 schimbări la pauză: ies Labonne, Boutoutaou și Bîrligea, intră Crețu, Joao Paulo și Stoian.
Min. 45+1: Gol superb reușit de Radaslavescu! După o fază frumoasă făcută de Ahlinvi, mingea ajunge la fostul jucător de la FCSB, care trimite la colțul lung, direct în vinclu.
Min. 43: Combinație frumoasă între Tănase și Pădurariu, centrarea fundașului este slabă și ajunge în brațele portarului.
Min. 39: Boutoutaou lovește zidul din lovitură liberă. Mingea ajunge în brațele lui Munteanu.
Min. 36: FCSB a pus stăpânire pe joc, însă nu reușește să își creeze ocazii importante.
Min. 29: FCSB face prima schimbare: Iese Toma, intră Tănase.
Min. 29: Sylvestre trage puternic de la 20 de metri, Matei Popa respinge în lateral.
Min. 28: Galben pentru Batubinsika, după ce ratează mingea în duelul cu Ahlinvi.
Min. 23: Labonne centrează pentru Bîrligea, care reia peste poartă.
Min. 21: Farul deschide scorul, după un contraatac letal. Doicaru combină frumos cu Radaslavescu, apoi înscrie cu un șut la colțul scurt.
Sursă video: Prima Sport 1
Min. 16: Popescu trage pe poartă din lovitură liberă. Munteanu prinde fără probleme.
Min. 14: Boutoutaou trage peste poartă din afara careului.
Min. 13: După un contraatac inițiat de Boutoutaou, mingea ajunge la Octavian Popescu, care caută vinclul din afara careului. Mingea trece pe lângă.
Min. 7: Galben pentru Njike, după un fault comis asupra lui Pădurariu.
Min. 6: Gnahore îl lansează pe Labonne, însă Țicu respinge din fața acestuia.
Min. 3: Labonne vede primul galben al meciului, după ce l-a ținut pe Ahlinvi.
Start de meci!
FCSB - Farul, echipele de start:
FCSB: M. Popa - Labonne, Dawa, Batubinsika, Pădurariu - Boutoutaou, Gnahore, M. Toma - Cisotti, Bîrligea, Oct. Popescu
Rezerve: R. Andrei, Udrea, V. Crețu, Duarte, Dăncuș, Fl. Tănase, Joao Paulo, D. Avram, L. Stancu, A. Stoian, D. Popa, Politic
Antrenor: Marius Baciu
Dylan Batubinsika este titular și va debuta pentru FCSB.
Florin Tănase, căpitanul obișnuit, începe pe banca de rezerve.
Ștefan Târnovanu, despre care Becali a spus că și-a pierdut locul de titular, nu este nici măcar pe bancă. Matei Popa este titular.
Trei underi în echipa de start a lui FCSB: Matei Popa, Ricardo Pădurariu și Mihai Toma.
Farul: R. Munteanu - D. Sîrbu, Bouzamoucha, Gustavo, Țicu - Njike, Dican, Ahlinvi - Sylvestre, Doicaru, Radaslavescu
Rezerve: Buzbuchi, Sima, Larie, A. Duțu, Kaminski, Banu, N. Popescu, Marincean, Gongear, R. Tănasă, I. Cojocaru
Antrenor: Ioan Ovidiu Sabău;
Stadion: Arcul de Triumf (București);
Arbitru: Romică Bîrdeș (Argeș);
Asistenți: Cosmin Vatamanu (București) și Dan Buzărnescu (Dolj);
Arbitru VAR: Cătălin Popa (Argeș) // Asistent VAR: Radu Petrescu (București)
UPDATE. 21:25: Mesajul Peluzei Nord la FCSB - Farul
În semn de protest pentru eliminarea rușinoasă din Conference League, Peluza Nord a ales să nu vină la acest meci. Mesajul „Astăzi ne ridicăm la nivelul vostru!” apare în sectorul în care în mod normal stau ultrașii. Aproximativ 100 de fani stau totuși în acel sector, fără să fie vorba despre o galerie orgainzată.

UPDATE. 21:05: Mihai Stoica a venit pe jos la FCSB - Farul
Mihai Stoica a ajuns la stadion cu mai puțin de 30 de minute înainte de start. A venit de acasă pe jos, însoțit de bodyguardul George Curelea.
UPDATE. 20:10: FCSB a ajuns la stadion pentru meciul cu Farul
Cei de la FCSB au ajuns primii la arenă. Au fost așteptați de un grup de aproximativ 40 de copii care i-au aplaudat. Bîrligea, Tănase și Politic au fost cei mai aclamați. La două minute, a ajuns și delegația Farului.
UPDATE. 19:50: Gazonul arată rău înainte de FCSB - Farul
FCSB a plecat din Ghencea tocmai pentru că terenul se prezenta în condiții proaste, însă nici pe Arc nu arată foarte bine. Gazonul este vopsit în anumite zone.
Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.