SPORTURI  »  VOLEI  »  EURO 2026

România, 7 partide de verificare până la Campionatul European de volei masculin, găzduit inclusiv în țara noastră

Naționala masculină de volei a României/Foto: Imago Images
Naționala masculină de volei a României/Foto: Imago Images

Articol de - Publicat luni, 03 august 2026 13:31 / Actualizat luni, 03 august 2026 13:32

Naționala masculină de volei a României va juca 7 partide de verificare până la Campionatul European, care se va desfășura în perioada 9-26 septembrie, una din grupe fiind găzduită în BTarena din Cluj-Napoca.

România se pregătește de organizarea grupei D a Campionatului European de volei masculin, Cluj-Napoca fiind orașul ales pentru această responsabilitate. Datorită statului de gazde, tricolorii au fost calificați direct la turneul final.

În perioada 9-16 septembrie, în BTarena, România le va avea ca adversare pe Letonia, Elveția, Germania, Turcia și Franța. Până atunci, echipa masculină de volei va juca 7 partide de verificare, în Grecia și România.

Iată programul anunțat de Federația Română de Volei în cursul acestei dimineți:

  • 13-14 august, Atena, Grecia – două partide de verificare cu Grecia

  • 21-23 august, Ploiești, România – trei partide de verificare cu Danemarca

  • 29-30 august, Cluj-Napoca, România – două partide de verificare cu Estonia

Celelalte 3 grupe sunt organizate în Modena (Italia), Sofia (Bulgaria), respectiv în Tampere (Finlanda). Optimile și sferturile de finală se vor desfășura în Sofia și Torino, în timp ce semifinalele și finalele vor avea loc în Milano.

Programul României în grupa D a Campionatului European:

  • 9 septembrie, ora 20:00 » România vs. Letonia

  • 11 septembrie, ora 20:00 » Elveția vs. România

  • 12 septembrie, ora 20:00 » România vs. Germania

  • 14 septembrie, ora 20:00 » România vs. Turcia

  • 16 septembrie, ora 20:00 » Franța vs. România

La ediția precedentă a Campionatului European de volei masculin, desfășurată în 2023, România a evoluat tot în grupa D, avându-le ca adversare pe Franța, Portugalia, Turcia, Israel și Grecia.

Elevii lui Sergiu Stancu au ocupat poziția a 3-a și s-au calificat în „optimi”, unde au învins-o pe Croația, scor 3-2 (25-17, 25-20, 17-25, 26-28, 15-12). În „sferturi”, România a pierdut în fața Franței, scor 0-3 (22-25, 14-25, 25-27), națională pe care o învinsese, surprinzător, în faza grupelor.

În 2025, tricolorii au participat la Campionatul Mondial din Filipine, însă s-au clasat pe ultimul loc în grupa B, pierzând cu Polonia, Țările de Jos și Qatar.

Citește și:
Ce s-a întâmplat la Arena Națională, imediat după România - Polonia » Scandarea întâmpinată cu fluierături
Nationala
Ce s-a întâmplat la Arena Națională, imediat după România - Polonia » Scandarea întâmpinată cu fluierături
Liga Națiunilor » Portugalia, DEMOLATĂ fără Cristiano Ronaldo!
Liga Națiunilor
Liga Națiunilor » Portugalia, DEMOLATĂ fără Cristiano Ronaldo!
Bosnia - România va avea o miză importantă! Calcule refăcute datorită victoriei cu Polonia
Nationala
Bosnia - România va avea o miză importantă! Calcule refăcute datorită victoriei cu Polonia
Propus șef la FCSB, a coborât pe gazon la România - Polonia
Nationala
Propus șef la FCSB, a coborât pe gazon la România - Polonia
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Aryna Sabalenka: „Îmi iubesc corpul, dar simțeam că mor!” » În ce ținută a apărut fostul lider mondial

„Una dintre cele mai frumoase sportive” din România are o poveste cutremurătoare: „Cum să îmi fie rușine?!”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează