INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  MILAN - INTER

Ce au scris italienii, după AC Milan - Inter: „Slabă!” » Nota primită de Cristi Chivu

Cristi Chivu, antrenorul lui Inter Milano // foto: Imago Images
Cristi Chivu, antrenorul lui Inter Milano // foto: Imago Images

Articol de - Publicat miercuri, 05 august 2026 17:35 / Actualizat miercuri, 05 august 2026 17:35

Presa din Italia l-a evaluat pe Cristi Chivu (45 de ani), după ce Inter Milano, echipa antrenorului român, a remizat cu scorul de 1-1 în derby-ul jucat în compania marii rivale AC Milan.

În amicalul disputat pe Optus Stadium, din Perth (Australia), campioana și deținătoarea Cupei Italiei a deschis scorul în minutul 53, prin Federico Dimarco și a fost aproape de victorie. Christopher Nkunku a reușit, însă, să egaleze în minutul 84, dintr-o lovitură de pedeapsă.

Chivu a schimbat toți cei 11 jucători pe parcursul meciului, primele schimbări fiind făcute la pauză.

Ce notă a primit Cristi Chivu, după AC Milan - Inter Milano

Gazzetta dello Sport, cel mai prestigios cotidian de sport din Italia, i-a acordat nota 6 tehnicianului român. Jurnaliștii consideră că echipa lui Chivu s-a mișcat mai prost în prima parte a meciului, însă jocul a fost redresat pe parcurs.

„Prima jumătate de oră a fost una slabă. Oamenii lui Chivu au trebuit să aștepte până la finalul primei reprize pentru a trimite șuturi spre poartă, când Esposito și Zielinski l-au încercat pe Torriani. Apoi, Inter s-a așezat mai bine în teren și a fost chiar aproape de 2-0. A primit, însă, un gol din penalty”, au scris italienii.

Pentru Inter urmează amicalul cu Juventus, care se va disputa pe 8 august. Echipa lui Chivu începe sezonul pe 22 august, pe teren propriu cu Monza.

Milan și Juventus cu siguranță vor căuta să se revanșeze pentru sezonul trecut. Toate echipele încep așteptându-se să aibă un sezon competitiv, să facă ceva diferit și să se îmbunătățească, toată lumea va dori să câștige.

Mă îndoiesc că Lautaro și Thuram vor fi pregătiți pentru primul meci al sezonului. Vom vedea cât timp va fi necesar pentru a-i readuce pe teren. Nu vrem să ne expunem la prea multe riscuri. Nu este ușor.

- Cristi Chivu, înainte de noul sezon

Citește și:
„Joc de rahat!” » Karamoko, cea mai dură reacție, după FC Argeș - Dinamo + A vorbit despre plecare
Superliga
„Joc de rahat!” » Karamoko, cea mai dură reacție, după FC Argeș - Dinamo + A vorbit despre plecare
În ziua în care Ronaldo s-a retras de la națională, Georgina a „spart” 300.000 de euro: „comanda a ajuns acasă”
Campionate
În ziua în care Ronaldo s-a retras de la națională, Georgina a „spart” 300.000 de euro: „comanda a ajuns acasă”
Note GSP la FC Argeș - Dinamo » Trei „câini” s-au făcut de râs: „Probabil ultimul meci ca titular”
Superliga
Note GSP la FC Argeș - Dinamo » Trei „câini” s-au făcut de râs: „Probabil ultimul meci ca titular”
Soția golgheterului campionatului sărbătorește: „Doar Dumnezeu știe tot ce am trăit și am înfruntat”
Campionate
Soția golgheterului campionatului sărbătorește: „Doar Dumnezeu știe tot ce am trăit și am înfruntat”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

FRF ia în calcul să desființeze o echipă națională: „Căutăm alte soluții”

Fostul fotbalist român cu o avere de 250 de milioane de euro vrea să transforme clădirea abandonată din centrul Bucureștiului


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează