FOTBAL  »  Superliga  »  REACȚIE

EXCLUSIV Conducătorul clubului pe care Ioan Varga a pus ochii anunță: „Suntem deschiși! E un om care a făcut performanță”

Ioan Varga
Ioan Varga

Articol de - Publicat vineri, 07 august 2026, 10:55 / Actualizat vineri, 07 august 2026 10:57

Supărat de umilința trăită de CFR Cluj în prima manșă din turul al treilea al preliminariilor Conference League, 0-5 cu Tromso, Ioan Varga declară că este gata să renunțe la club și că vrea să meargă la UTA Arad. Alexandru Meszar este deschis la negocieri.

„Anul acesta voi susține clubul din punct de vedere financiar, dar de la anul va fi o altă poveste. E posibil să mă duc la Arad, acolo sunt toate condițiile. Domnul Falcă îmi este un bun prieten, știți asta. Cred că acolo aș fi mult mai apreciat”, a declarat Ioan Varga imediat după meci.

Dorința omului de afaceri de a investi la UTA Arad, club care a încheiat anul 2025 cu probleme financiare, este privită cu ochi buni de Alexandru Meszar, conducătorul de facto al echipei.

Ioan Varga, așteptat la UTA Arad: „Suntem deschiși”

„Multă lume, inclusiv domnul Varga, știe că UTA reprezintă o oportunitate foarte bună și foarte atractivă pentru investiții. Și atunci și el s-a gândit la noi. Ușa este deschisă pentru oricine vrea să profite de această șansă pe care UTA o oferă. Este o oportunitate!

Avem o infrastructură foarte bună. Avem stadion, academie, palmares, fani impresionanți și suntem într-o zonă geografică foarte bună. Avem și sprijin local. Noi suntem deschiși la discuții, mai ales cu domnul Varga, care știe fotbal și care a făcut performanță.

El este motivul pentru care UTA nu mai este campioana provinciei. Zeci de ani am fost cea mai titrată echipă din provincie, dar acum CFR Cluj are un titlu în plus. Poate vine și redevenim cei mai titrați”, a declarat Alexandru Meszar pentru GSP.ro.

Conducătorul clubului pe care Ioan Varga a pus ochii anunță: „Suntem deschiși! E un om care a făcut performanță”
FC Voluntari - UTA Arad, imagini de meci, etapa #3 de Superligă, 01.08.2026 // foto: Andrei Furnigă (GSP)

Finanțele de la UTA pe 2025: mai mulți bani publici, dar datorii și deficit în creștere

În aprilie, UTA și-a prezentat bilanțul economic. Clubul a încheiat anul financiar 2025 cu un deficit operațional de 1,5 milioane de euro și cu datorii presante, de achitat în termen de 12 luni, în cuantum de 5,48 milioane de euro. La fel ca în 2024, UTA a încheiat anul financiar pe pierdere și în 2025. Deficitul a fost similar: 1,45 milioane de euro în 2024 și 1,53 milioane de euro în 2025.

În 2025, clubul arădean a avut venituri curente de 5,47 milioane de euro și cheltuieli de 7,3 milioane de euro. A mai acoperit din pierdere prin vânzarea de jucători, contabilizând aici 410.000 de euro. În ceea ce privește veniturile, cea mai mare pondere, 25%, au avut-o subvențiile de la autorități. UTA a beneficiat în 2025 de circa 1,4 milioane de euro de la bugetul local, în creștere față de 2024 (965.000 de euro).

Au mai venit sume importante din drepturile de televizare, 1,26 milioane de euro, și din biletele la meciuri, 1,03 milioane de euro. Contractele de sponsorizare și publicitate i-au adus clubului 968.000 de euro, în scădere față de 2024 (1,27 milioane de euro).

Îngrijorător este tabloul datoriilor. UTA are datorii pe termen scurt, adică de achitat în termen de 12 luni, în cuantum de 5,48 milioane de euro. Două milioane de euro reprezintă bani accesați în avans, 1,28 milioane de euro sunt datorii la stat (bugetul local și ANAF), tot 1,28 milioane de euro reprezintă credite și alte împrumuturi active, iar datoriile față de angajați se ridică la 722.000 de euro.

Dacă datoriile urgente au fost ceva mai mici la finalul lui 2025 decât cu un an înainte, UTA s-a încărcat serios cu datorii pe termen lung, de la 76.000 de euro la finalul lui 2024 la 2,22 milioane de euro un an mai târziu. Dintre acestea, 1,79 milioane de euro reprezintă datorii către autoritățile fiscale, semn că arădenii au reușit să eșaloneze obligațiile financiare față de instituțiile statului.

Citește și:
TAS, verdict crunt în cazul de dopaj al lui Cosmin Matei: „Clubul Sepsi va respecta decizia”
Superliga
TAS, verdict crunt în cazul de dopaj al lui Cosmin Matei: „Clubul Sepsi va respecta decizia”
Raul Rusescu la GSP Live: „La CFR, au fost lucruri inimaginabile” + Pronostic uimitor la dubla Craiovei: „Crede-mă, acolo a fost ca la bunică-mea, la Coșoveni”
Superliga
Raul Rusescu la GSP Live: „La CFR, au fost lucruri inimaginabile” + Pronostic uimitor la dubla Craiovei: „Crede-mă, acolo a fost ca la bunică-mea, la Coșoveni”
Cătălin Cîrjan e un „câine” fericit » Imagini de la cununia civilă: Evelyn i-a spus DA!
Stiri extrasport
Cătălin Cîrjan e un „câine” fericit » Imagini de la cununia civilă: Evelyn i-a spus DA!
Anamaria vrea să obțină 50 de milioane de dolari de la superstarul Luka Doncic
Baschet
Anamaria vrea să obțină 50 de milioane de dolari de la superstarul Luka Doncic
FOTO Vodafone și Orange au început în România testele pentru conectivitatea prin satelit direct pe smartphone
Profit.ro
FOTO Vodafone și Orange au început în România testele pentru conectivitatea prin satelit direct pe smartphone
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

TAS, verdict crunt în cazul de dopaj al lui Cosmin Matei: „Clubul Sepsi va respecta decizia”

Raul Rusescu la GSP Live: „La CFR, au fost lucruri inimaginabile” + Pronostic uimitor la dubla Craiovei: „Crede-mă, acolo a fost ca la bunică-mea, la Coșoveni”


Comentarii (2)
lulu
lulu  •  07 August 2026, 12:15

Și inegalabilul antrenor Șumi,unde se mai duce?!

Brazvan
Brazvan  •  07 August 2026, 11:25

Stați cu ochii pe el ca pe butelie, omu' sigur o să vrea să plece fără să achite consumația.

Vezi toate comentariile (2)
Comentează