Articol de Maria Olteanu - Publicat sambata, 08 august 2026, 17:56 / Actualizat sambata, 08 august 2026 18:11
Filipe Coelho (45 de ani), tehnicianul campioanei Universitatea Craiova, a prefațat jocul cu FC Argeș, din etapa a 4-a a sezonului regulat, contra celor de la FC Argeș, în cadrul unei conferințe de presă. Acesta își propune ca echipa lui să obțină toate cele trei puncte din acest joc. Până acum, pe teren propriu, în Superliga, Craiova are un parcurs perfect: două victorii și golaveraj 8-0!
Universitatea Craiova - FC Argeș, în etapa a patra din sezonul regulat, se joacă duminică, 9 august, de la ora 21:30, pe stadionul „Ion Oblemenco”. Meciul va fi liveTEXT pe GSP.ro și la TV pe Prima Sport 1 și Digi Sport 1
Tehnicianul portughez se așteaptă la o partidă complicată împotriva formației pregătite de Bogdan Andone, mai ales că piteștenii au primit doar două goluri în primele trei etape, ambele din faze fixe.
Declarațiile lui Filipe Coelho, înainte de Craiova - FC Argeș
„Cu siguranță o să fie un meci dificil în fața unei echipe care joacă împreună de mult timp, mai mult sau mai puțin cu același grup de jucători, același antrenor. Se apără foarte bine, cu nivel mare de agresivitate, au primit doar două goluri în ultimele 3 meciuri, aceste goluri au venit din faze fixe. O să fie un meci greu și dificil cu siguranță.
Vrem să câștigăm cele trei puncte și să ne continuăm drumul, să câștigăm puncte, pentru că în momentul de față sunt importante pentru noi.Este o echipă care se apără foarte bine, sunt la un nivel ridicat, pregătiți să și sufere, au capacitatea să găsească spații cu mingea.
Trebuie să fim în cea mai bună formă a noastră ca să câștigăm acest meci. Mereu este dificil când jucăm împotriva lor, dar sper și aștept ca mâine să jucăm cu motivație ca să câștigăm cele trei puncte”, a spus Coelho, înaintea partidei de duminică seara.
Portughezul a vorbit și despre atmosfera din cadrul lotului înaintea partidei cu FC Argeș. Coelho este mulțumit de modul în care se pregătesc jucătorii și le cere acestora să rămână concentrați exclusiv asupra următorului adversar.
La mijlocul săptămânii viitoare, după meciul cu Argeș, Craiova joacă tot acasă returul cu KuPS, din turul 3 preliminar al Europa League. În tur, în Finlanda, s-a terminat 1-1, iar Craiova are ca obiectiv accederea în play-off-ul competiției.
„Este o situație normală, toți muncim foarte mult, jucătorii se antrenează din greu și sunt foarte mulțumit de toți. Trebuie să ne concentrăm pe FC Argeș, să încercăm să câștigăm cele trei puncte și să avem o prestație bună”, a mai spus Coelho.
VIDEO cu declarațiile lui Filipe Coelho înainte de Craiova - FC Argeș
Clasamentul din Superliga la zi
Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.
TAS, verdict crunt în cazul de dopaj al lui Cosmin Matei: „Clubul Sepsi va respecta decizia”