INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  ARGENTINA

VIDEO Episod curios în Mexic: portarul a fugit cu mingea în mâini până la centru » Ce a făcut apoi este incredibil!

Portarul Nahuel Guzman a fost eliminat în minutul 90+1 al partidei din Leagues Cup, Tigres - Vancouver Whitecaps 1-1 (5-4 la loviturile de departajare) / Foto: X
Portarul Nahuel Guzman a fost eliminat în minutul 90+1 al partidei din Leagues Cup, Tigres - Vancouver Whitecaps 1-1 (5-4 la loviturile de departajare) / Foto: X

Articol de - Publicat miercuri, 12 august 2026 18:42 / Actualizat miercuri, 12 august 2026 18:50

Nahuel Guzman (40 de ani) a fost eliminat în prelungirile partidei de Leagues Cup din America de Nord și Centrală cu Vancouver Whitecaps (1-1, 5-4 la loviturile de departajare), după ce portarul lui Tigres l-a bruscat pe Ivan Barton, arbitrul salvadorian ce a oficiat la Cupa Mondială 2026.

Argentinianul, cu șase selecții în naționala albicelesta, a surprins pe toată lumea prin ceea ce a făcut în primul din cele cinci minute de prelungire dictate de arbitru. După ce a prins o minge în careul propriu, Guzman a alergat cu ea în brațe circa 40 de metri, încercând să reia jocul cât mai repede, scorul fiind 1-1.

Nahuel a pus-o apoi fix în punctul de la centrul terenului, după care, incomodat de Ivan Barton, l-a îmbrâncit pe arbitrul salvadorian. A șutat în balon, dar apoi „centralul” i-a arătat fără ezitare cartonașul roșu!

Arbitrul i-a dat „roșu” lui Guzman, la doar 3 minute după ce colegul Lainez fusese eliminat. Tigres a rămas în 9 oameni

Arbitrul intrat în istorie ca primul care a eliminat un jucător cu noua regulă de interzicere a acoperirii gurii în timpul discuțiilor în teren (Miguel Almiron în minutul 45 al partidei Turcia - Paraguay 0-1 în grupele CM 2026) dictase lovitură liberă pentru echipa gazdă mexicană și se pregătea să-i dea un „galben” Jeevan Badwal, de la Vancouver.

Cum însă portarul argentinian l-a bruscat, Barton l-a trimis la vestiare, la doar trei minute după ce și colegul Diego Lainez fusese eliminat! Tigres a rămas în nouă oameni, dar regulamentul Leagues Cup din CONCACAF nu prevedea prelungiri, așa că rezerva Carlos Rodriuguez a intrat în locul lui Guzman și a apărat trei penalty-uri, echipa mexicană obținând calificarea (5-4)!

Episod curios în Mexic: portarul a fugit cu mingea în mâini până la centru » Ce a făcut apoi este incredibil!
Portarul Nahuel Guzman a fost eliminat în minutul 90+1 al partidei din Leagues Cup, Tigres - Vancouver Whitecaps 1-1 (5-4 la loviturile de departajare) / Foto: X

Portarul argentinian ispășise o suspendare de 7 meciuri pentru că a insultat arbitrul în finala Cupei Campionilor!

Decizia a surprins și în transmisiunea live. „Este o greșeală. L-a văzut, s-a uitat în lateral și l-a împins pe Barton. Trebuie să aibă respect pentru arbitru. Ce încerca să facă? Aș vrea să înțeleg de ce a făcut asta. Un jucător atât de experimentat nu poate comite astfel de gesturi!”, au afirmat comentatorii.

Scos din sărite de cartonașul roșu, Guzmán nu și-a ascuns furia. În timp ce se îndrepta spre vestiarele Estadio Universitario din Monterrey, ajuns în afara terenului, a aruncat cu scaune și cu sticle în stânga și-n dreapta!

Episod curios în Mexic: portarul a fugit cu mingea în mâini până la centru » Ce a făcut apoi este incredibil!
Portarul Nahuel Guzman a fost eliminat în minutul 90+1 al partidei din Leagues Cup, Tigres - Vancouver Whitecaps 1-1 (5-4 la loviturile de departajare) / Foto: X

Argentinianul tocmai ispășise o suspendare de șapte meciuri pentru un incident petrecut în finala Cupei Campionilor cu Toluca. Cu acea ocazie, fusese sancționat pentru insultarea arbitrilor și pentru întârzierea deliberată a începerii meciului. Acum, Comisia de Disciplină a Leagues Cup îi va stabili o nouă sancțiune.

Citește și:
Cornel Dinu, devastator cu Hagi: „Se vorbește mult mai mult decât se joacă” + Doi „tricolori” remarcați: „Restul sunt datori”
Nationala
Cornel Dinu, devastator cu Hagi: „Se vorbește mult mai mult decât se joacă” + Doi „tricolori” remarcați: „Restul sunt datori”
„Killer-ul” naționalei României are o poveste de dragoste tumultuoasă cu celebra actriță
Stiri extrasport
„Killer-ul” naționalei României are o poveste de dragoste tumultuoasă cu celebra actriță
FCSB a scăpat de interdicția la transferuri » Mihai Stoica: „Atât am plătit, a fost și dobândă”
Superliga
FCSB a scăpat de interdicția la transferuri » Mihai Stoica: „Atât am plătit, a fost și dobândă”
Echipa din Bundesliga, ofertă de 8 milioane de euro pentru internaționalul român
Stranieri
Echipa din Bundesliga, ofertă de 8 milioane de euro pentru internaționalul român
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Mărturisire șocantă a fostului campion mondial Roberto Carlos: „Mi-au lăsat contul pe zero. Vineri am primit o grămadă de hârtii de a căror existență nu știam””

Ion Țiriac a scos «bestia» din colecție! Cum arată limuzina din 1968 pe care au avut-o John Lennon, Coco Chanel, Ceaușescu și Saddam Hussein


Comentarii (1)
Cristian0273
Cristian0273  •  13 August 2026, 03:57

Eu totuși nu am inteles de ce a luat mingea in mana sa alege cu ea la mijlocul terenului. Nu am văzut niciodată asa ceva

Vezi toate comentariile (1)
Comentează