Articol de Andrei Crăiţoiu - Publicat joi, 13 august 2026, 18:47 / Actualizat joi, 13 august 2026 19:12
Ioan Ovidiu Sabău a vorbit despre situația lui Denis Alibec înaintea următorului meci al Farului, acasă, cu FC Argeș. Atacantul se reface după o accidentare.
Antrenorul constănțenilor spune că Alibec se antrenează în acest moment la un nivel de 60-70%, iar stafful trebuie să fie foarte atent pentru ca jucătorul să nu sufere o nouă accidentare.
„Denis Alibec se antrenează undeva la 60-70% din capacitate. Nu o să-l avem la acest meci. Din păcate, trebuie să fim foarte, foarte atenți să nu se accidenteze”, a explicat Sabău.
Tehnicianul este însă optimist în privința revenirii atacantului.
„Ce e bucurător e că el a intrat, se poate antrena, nu la intensitate maximă, dar eu cred că de sâmbătă, duminică sau luni o să-l avem. 30 sau 45 de minute în Cupă, iar la următorul joc să-l putem avea sută la sută”, a spus antrenorul Farului.

Farul caută întăriri: „Noi nu avem un atacant-atacant”
Sabău a fost întrebat și despre posibilitatea ca Farul să mai aducă jucători.
„În momentul de față mi-aș dori să vină jucători care să întărească lotul, peste nivelul pe care îl avem noi. Încercăm, se discută! Noi nu avem un atacant-atacant”, a spus Sabău.
Pe lângă absența lui Alibec, Farul trebuie să gestioneze și nivelul fizic al lotului. Sabău consideră că echipa încă nu a ajuns la ritmul dorit.
„Nouă ne lipsește încă ritmul, nu la toți, pentru că majoritatea sunt ce trebuie să fie în momentul de față, dar au venit mai târziu. La alții, știți foarte bine că anul trecut au jucat atât de puțin încât se resimte o oarecare oboseală”, a explicat tehnicianul.
Sabău laudă tinerii și cere personalitate
În ciuda problemelor de lot și a ritmului, Sabău vede și suficiente motive de optimism. Antrenorul a remarcat mai mulți jucători care au arătat bine și care pot avea un rol important în perioada următoare.
„Avem și noi jucători de calitate, jucători valoroși. Mulți dintre ei au niște realizări extraordinare. Și Doicaru, și Radaslavescu, care sper să mențină intensitatea asta și concurența. La fel și modestia de care ai nevoie atunci când intri în teren, să-ți depășești nivelul”, a declarat Sabău.

„La meciul cu FC Argeș trebuie să mergem cu personalitate. Nu jucăm cu o echipă care să plece din start favorită. Adică noi nu suntem o echipă de mâna a patra și ei sunt o super, super echipă cu super jucători”, a încheiat antrenorul.
Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.
E pregătită să rupă plasele în „Liga Florilor”: „Va deveni profesoară”