SPORTURI  »  ATLETISM  »  CAMPIONATE EUROPENE

Elena Taloș, locul 7 în finala de triplusalt la Campionatele Europene de la Birmingham

Elena Taloș la Campionatele Europene de la Birmingham 2026 Foto: Imago Images
Elena Taloș la Campionatele Europene de la Birmingham 2026 Foto: Imago Images

Articol de - Publicat vineri, 14 august 2026, 12:11 / Actualizat vineri, 14 august 2026 12:12

Elena Taloș (31 de ani) s-a clasat pe poziția a 7-a în finala de triplusalt a Campionatelor Europene găzduite de Bimingham, după ce a reușit 14,23m din prima încercare.

Participarea tricoloră la Campionatele Europene în aer liber de la Birmingham a continuat cu prezența Elenei Taloș în finala de la triplusalt.

Atleta română a început foarte bine concursul pentru medalii, sărind 14,23m din prima încercare. Aceasta avea să rămână și cea mai bună pentru ea, după ce le-a depășit pe a doua și a patra, iar restul a sărit 13,92, 14,05, respectiv 13,94.

Elena Taloș obținuse biletul pentru finală concurând în grupa B a calificărilor. Acolo, ea a sărit 14,03m din a doua tentativă - prima a măsurat 13,94, a treia 13,58. Per total, al 12-lea rezultat, care a dus-o în ultimul act.

Ea a reușit pe Alexander Stadium al doilea cel mai bun rezultat din acest sezon în aer liber, după ce pe 25 iulie, la Campionatele Naționale de la Craiova a sărit 14,33, cucerind titlul. De asemenea, la Naționalele indoor de la București, în februarie, sărise cu un centimentru mai mult decât la Birmingham, 14,24m.

Cel mai bun reper al carierei pentru Taloș este 14,47, bifat pe 19 iunie 2018. Campioană europeană de tineret la triplusalt în 2017, ea are drept rezultat de vârf la întrecerea continentală de senioare locul 4 obținut în 2018, la Berlin (14,38m). A mai fost în finală la Munchen 2022, locul 8.

Titlul european la Birmingham i-a revenit italiencei Dariya Derkach, cu un rezultat de 14,60 m reușit din a patra tentativă. Podiumul a fost completat de Saliyya Guisse (Belgia), 14,46, și Aleksandra Nacheva (Bulgaria), 14,40.

Andrei Rareș Toader, cel mai bun rezultat, locul 5

Elena Taloș, locul 7 în finala de triplusalt la Campionatele Europene de la Birmingham
Andrei Rareș Toader, locul 5 la aruncarea greutății, CE 2026 Foto: Guliver/GettyImages

Pentru România, cel mai valoros rezultat la Campionatele Europene de la Birmingham de până acum a fost bifat de Andrei Rareș Toader, chiar în prima zi. El a ocupat locul 5 în finala de aruncarea greutății, după ce a avut o reușită de 20,80m din a doua încercare. Este cea mai bună poziție a sa la CE, după locul 6 în 2016 și locul 7 în 2024.

El s-a aflat la la 6 centimetri de medalia de bronz, cucerită de suedezul Wictor Petersson. Titlul european i-a revenit italianului Leonardo Fabbri, cu 22,31m, la mai mult de un metru față de ocupantul poziției secunde, compatriotul Zane Weir, 21,12.

Calificat în finală la rezultat, cu 19,76m din a treia încercare, românul a avut cea mai bună aruncare 20,80 m în ultimul act. A bifat-o din a doua tentativă, la prima trimițând bila la 20,44 m. Apoi, însă, nu s-a mai apropiat de aceste cifre, înșirând 19,87, 20,18, 20,14 și 20,18m.

Alte două sportive tricolore au rămas de intrat în concurs, ambele la săritura în lungime. Alina Rotaru-Kottmann și Ramona Elena Verman vor intra sâmbătă, 15 august, în calificări, finala probei fiind programată duminică.

Citește și:
Aryna Sabalenka a pozat pentru Time, pe tocuri și în costum de baie, pe un teren de baschet
Tenis
Aryna Sabalenka a pozat pentru Time, pe tocuri și în costum de baie, pe un teren de baschet
David Popovici, în finala la 200 de metri liber » Înotătorul român a încheiat antrenamentul, urmează cursa
Altele
David Popovici, în finala la 200 de metri liber » Înotătorul român a încheiat antrenamentul, urmează cursa
Un umil Balon de Aur » S-a întors la club, după un Mondial de excepție, cu un zbor low cost!
Campionate
Un umil Balon de Aur » S-a întors la club, după un Mondial de excepție, cu un zbor low cost!
După calificarea din Europa, Mihai Rotaru anunță transferuri la Universitatea Craiova: „Suntem în discuții”
Superliga
După calificarea din Europa, Mihai Rotaru anunță transferuri la Universitatea Craiova: „Suntem în discuții”
Românii fug în număr mare din Spania. Exodul tăcut a ajuns la un nivel record
Profit.ro
Românii fug în număr mare din Spania. Exodul tăcut a ajuns la un nivel record
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Aryna Sabalenka a pozat pentru Time, pe tocuri și în costum de baie, pe un teren de baschet

Un umil Balon de Aur » S-a întors la club, după un Mondial de excepție, cu un zbor low cost!


Comentarii (1)
gloriosul19
gloriosul19  •  14 August 2026, 13:50

Felicitări!

Vezi toate comentariile (1)
Comentează