Articol de Andra Mocanu - Publicat sambata, 15 august 2026, 09:25 / Actualizat sambata, 15 august 2026 10:27
Cererea Anamariei Goltes (28 de ani) pentru pensie alimentară de la Luka Doncic (27 de ani) a fost oficial respinsă vineri, dar decizia a generat un adevărat show în sala de judecată.
Avocații superstarului de la Los Angeles Lakers și ai fostei sale logodnice au apărut prin videoconferință în sala de judecată, iar avocata lui Doncic, Laura Wasser, l-a interpelat imediat pe reprezentantul lui Goltes, Evan C. Ickowitz.
FOTO. Anamariei Goltes, fosta soție a lui Luka Doncic
Judecătoarea a întrebat-o pe Wasser despre dorința ei de a anula sau respinge cererea lui Goltes, moment în care avocata sportivului a profitat rapid de ocazie, afirmând că fosta logodnică și avocatul acesteia i-au irosit atât timpul ei, cât și pe cel al clientului ei, prin inițierea acestui proces.
„Cred că în documentele noastre scria, onorată instanță, că acest proces nu ar fi trebuit să aibă loc deloc.
„Dar cred că domnul Ickowitz vă va spune chiar acum că a cerut respingerea întregii acțiuni, și că nu trebuie nici măcar să decideți asupra propunerii noastre de anulare. Este așa, domnule Ickowitz?”, a declarat Laura Wasser, o avocată influentă specializată în divorțuri, supranumită „Regina Divorțurilor”, potrivit sportal.blic.rs.
Ickowitz a confirmat apoi că Wasser avea într-adevăr „dreptate”, înainte de a explica instanței că încercase deja să retragă cazul pe 3 august.
De fapt, am depus o cerere, dar a fost respinsă din lipsa semnăturii domnului Doncic, ceea ce, de altfel, nu este necesar. Am depus-o din nou la recomandarea grefierului instanței.
- Evan C. Ickowitz, avocatul Anamariei Goltes
Un moment mai târziu, judecătoarea a acceptat cererea de respingere fără prejudiciu (cu drept de reintroducere), ceea ce înseamnă că cazul poate fi redeschis la un moment dat în viitor. Atât Wasser, cât și Ickowitz au mulțumit apoi instanței și s-au deconectat, potrivit publicației menționate anterior.
Această audiere a marcat sfârșitul unei lupte juridice dificile în California între Doncic și Goltes, care a început pe 9 martie. La acea dată, fosta logodnică a cerut oficial pensie alimentară de la baschetbalist.
Câteva săptămâni mai târziu, Doncic a angajat-o pe Wasser, care a cerut rapid instanței să respingă cazul, afirmând că „propunerea lui Goltes în California este o încercare clară de a alege o instanță mai favorabilă pentru a profita de sumele generoase de pensie alimentară pentru care acest stat este bine cunoscut.
În cererea sa din 3 august de retragere a acțiunii, Goltes a scris că dorește să rezolve disputa cu Doncic „pe cale amiabilă și printr-un acord reciproc care este în interesul superior al copiilor lor. ea a cerut între timp 50 de milioane de dolari de la sportiv pentru a încheia cazul.
Luka Doncic are un salariu de 46 de milioane de dolari anual la Los Angeles Lakers.
Cei doi au fost împreună 10 ani și erau într-o relație încă din adolescență, care a fost încununată cu căsătoria în 2023.
Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.
Aryna Sabalenka a pozat pentru Time, pe tocuri și în costum de baie, pe un teren de baschet
Un umil Balon de Aur » S-a întors la club, după un Mondial de excepție, cu un zbor low cost!