Articol de Aurelian Botezatu - Publicat marti, 18 august 2026, 11:35 / Actualizat marti, 18 august 2026 13:46
Real Madrid a învins-o cu 3-0 pe Schalke în ultimul amical dinaintea startului în noul sezon din La Liga.
Testul în cadrul căruia Jose Mourinho a rulat toți jucătorii a avut loc duminică, la Gelsenkirchen. Dar abia acum a ieșit la iveală un incident grav petrecut în zona vestiarelor, la 25 de minute după fluierul final.
„Verii” lui Arda Guler au făcut scandal în fața vestiarului lui Real Madrid
Potrivit tabloidului Bild, deodată, trei bărbați necunoscuți au apărut în fața ușii de sticlă care-i separa de cele două echipe. Insistenti, nepoliticoși, gălăgioși. Timp de aproximativ 10 minute, au cerut să li se permită să meargă la jucători, pretinzând că sunt veri ai vedetei lui Real Madrid, Arda Güler (21 de ani).
I-au strigat numele în mod repetat și frenetic, uneori vorbind în turcă, și i-au cerut în repetate rânduri agentului de pază aflat la ușă să-l aducă pe internaționalul turc ca să poată vorbi cu el. Unul dintre indivizi chiar a blocat ușa cu piciorul pentru scurt timp și l-a hărțuit pe steward-ul respectiv.
„Verii” lui Arda Guler nu aveau acreditări pentru zona vestiarelor
O membră a echipei media a lui Schalke i-a observat pe cei trei bărbați. A vrut să le vadă acreditările pentru această zonă specifică a arenei, deoarece, în mod normal, acolo au acces doar jucătorii, antrenorii, personalul clubului și jurnaliștii.
Cei trei „veri” nu aveau acreditări. „Cum au reușit să ajungă în această zonă rămâne un mister complet, deoarece accesul este de obicei controlat în cel puțin două puncte diferite”, relatează Bild.
Scandalagii au lovit-o pe membra echipei-media de la Schalke
Apoi, situația a escaladat brusc! Necunoscuții au devenit și mai agresivi, insultând-o și amenințând-o pe angajata clubului-gazdă, cu fețele distorsionate de ură. Printre altele, au spus: „Bătrâna aceea nu este sănătoasă mintal, are un șurub slăbit! Dispari! Dispari! Nu vreți să vorbiți cu noi! Dacă măcar un steward pune mâna pe noi, veți vedea ce se întâmplă!”.
Când angajata, tremurând de frică, a încercat să-i fotografieze pe bărbații necooperanți, unul dintre ei a lovit-o puternic peste braț! Stewarzii chemați la fața locului au reacționat ezitant, refuzând inițial să intervină sau să o ajute să iasă din această situație periculoasă. Aceasta a trebuit să strige în mod repetat după ajutor înainte ca ei să intervină în cele din urmă energic. Într-un final, indivizii au părăsit stadionul înjurând și blestemând.
Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.
Rusoaica Maria Sharapova a postat fotografii needitate din vacanță! A ales o destinație din Europa