FOTBAL  »  Superliga  »  DINAMO

EXCLUSIV Doi „câini roșii” care au surprins: „Fotbalistul adevărat te salvează la 0-0, nu la 3-0. Celălalt te năucește unu contra unu”

Dinamo a învins după 12 ani în Giulești, pe Rapid, scor 1-0
Dinamo a învins după 12 ani în Giulești, pe Rapid, scor 1-0

Articol de - Publicat marti, 18 august 2026, 12:54 / Actualizat marti, 18 august 2026 13:37

Fostul căpitan al „câinilor”, Gică Mihali, 60 de ani, campion cu trupa din Ștefan cel Mare, a mărturisit pentru GSP.ro că este impresionat peste măsură de portarul Alaa Bellaarouch și atacantul Mamoudou Karamoko, explicând de ce

Fostul căpitan al „câinilor” și campion cu „haita”, Gică Mihali este impresionat de parcursul lui Dinamo după primele cinci etape, însă nu se entuziasmează peste măsură după cele 10 puncte acumulate de trupa lui Nuno Campos în startul Superligii.

Fundașul care a fost în Generația de Aur a tricolorilor și a jucat în Ligue în anii ”90 a explicat de ce suporterii au motive de satisfacție.

Doi „câini roșii” care au surprins: „Fotbalistul adevărat te salvează la 0-0, nu la 3-0. Celălalt te năucește unu contra unu”
Gică Mihali în acțiune la Mondialul din 1994, în meciul cu Columbia (3-1)

Gică Mihali despre Dinamo după 5 etape: „Fotbal bun, dar fără laude exagerate”

„Așa am zis și anul trecut că vom lupta pentru cupele europene, că putem lua măcar Cupa României, fiindcă am fost atât de aproape de finală... Bine, a intervenit și „blestemul lui Kopic”, fiindcă, deși tare bun, antrenorul croat juca, juca și pierdea pe final.

Ei bine, în prezent, suntem OK, trebuie să fim corecți. Dinamo arată un fotbal bun, însă trebuie răbdare, fără laude exagerate după doar cinci etape.

Am plecat nesperat de bine în cursă, mai ales după 0-1 cu Petrolul, rezultat nemeritat până la urmă. Treptat, treptat, Dinamo va avea și constanță. Bine că echipa este sus”, a declarat Mihali într-o intervenție pentru Gazeta Sporturilor.

Dinamo este pe locul secund în Superliga, 10 puncte, fiind detronată de pe prima poziție după golul din minutul 90+6 al lui Daniel Bîrligea în FCSB - Botoșani (3-2).

Gică Mihali impresionat de Alaa Bellaarouch și de Mamoudou Karamoko

Fostul căpitan al „câinilor” a făcut și câteva referiri individuale vizavi de câțiva dintre jucătorii lui Nuno Campos.

„Portar bun, cei de la club au avut inspirație cu transferul lui Alaa Bellaarouch. Uite, una dintre engimele fotbalului! Băiatul a jucat foarte puțin în ultimii ani, doar două meciuri numai sezonul trecut la Braga, iar aici a venit și a impresionat.

Să fii printre cei mai buni din echipă, nou venit, să câștigi puncte pentru ai tăi, este ceva incredibil. Băiat senzațional, dă încredere, genul de portar care te salvează la 0-0 nu la 3-0! E ușor să fii goal-keeper bun când conduci, mai greu invers.

Cu jucătorii străini, trebuie să ai răbdare două-trei luni. Cu noi nu era pe vremuri, am jucat în Franța, știu cum e, trebuia să impresionezi din prima. Dar în Românie, vrei, nu vrei, trebuie să ai răbdare cu ăștia noi, apoi să pui eticheta.

Karamoko trebuie să arate că e fotbalist. El este, dar trebuie să și arate. Unu contra unu cu adversarul este extraordinar, te face de nu mai ai idee unde ești, te năucește.

Îmi place și de Musi, cu toate că i-a schimbat postul. Nu știu dacă randamentul lui Cîrjan este ceea ce trebuie pe noul post, dar se sacrifică pentru echipă. Fotbalul de azi asta înseamnă: muncă și determinare, în față, în spate, nu mai este să pierzi mingea și apoi să devii spectator”, a mai comentat Mihali.

Citește și:
Rusoaica Maria Sharapova, imagini needitate din vacanță! A ales destinația favorită a românilor
Tenis
Rusoaica Maria Sharapova, imagini needitate din vacanță! A ales destinația favorită a românilor
Varga confirmă că CFR Cluj are un nou șef: „De astăzi va intra în pâine, eu vreau să fac pasul în spate” » GSP a aflat planul complet: „Tranzacție în doi pași”
Superliga
Varga confirmă că CFR Cluj are un nou șef: „De astăzi va intra în pâine, eu vreau să fac pasul în spate” » GSP a aflat planul complet: „Tranzacție în doi pași”
Românul care a strâns peste 60 de milioane pe bursă le dă un sfat fotbaliștilor: „Știți unde aș investi eu 10.000 de euro?”
Superliga
Românul care a strâns peste 60 de milioane pe bursă le dă un sfat fotbaliștilor: „Știți unde aș investi eu 10.000 de euro?”
La 41 de ani, fostul sex-simbol din tenisul feminin s-a apucat de un nou sport
Tenis
La 41 de ani, fostul sex-simbol din tenisul feminin s-a apucat de un nou sport
Fostă fabrică demolată. Familia Boștină demolează fosta sa fabrică și face în loc sute de apartamente
Profit.ro
Fostă fabrică demolată. Familia Boștină demolează fosta sa fabrică și face în loc sute de apartamente
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Rusoaica Maria Sharapova, imagini needitate din vacanță! A ales destinația favorită a românilor

David Popovici, intervievat de un mare rival și amic: „Ar fi egoist să încerc să-mi scriu numele în istorie și atât. Vreau să fiu mai mult”


Comentarii (1)
UrmaScapaTurma
UrmaScapaTurma  •  18 August 2026, 13:17

Ia-i tu jiji si fa-i anonimi. Dai pentru fiecare 5 meleoane; tu oricum ii dai cu 100 meleoane.

Vezi toate comentariile (1)
Comentează